Autor: Florin Dobrescu
S-au scurs, 17 ani de când a plecat la Domnul camaradul nostru Constantin Tănăsescu, donatorul terenului pe care s-a construit, în 1999-2000, în București, pe strada Veseliei, sediul Partidului „Pentru Patrie”, actualul sediu central al Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu. Era o dimineață dezmierdată de soarele blând de mărțișor, când florile din grădina sa, pe care le îndrăgea atât de mult, prinseseră să se desfacă, atunci când sufletul său bun a plecat spre cele veșnice.
Începuturile
Nea Tică, așa cum îi spuneau apropiații, s-a născut la 28 ianuarie 1921 într-un cartier ce se înfiripa în “Campul Veseliei” (zona Filaret-Ferentari), pe atunci la periferia Bucureștiului. A urmat Școala Tehnică a Inginerului Dimitrie Leonida, de lângă Parcul Carol I (în imobil astăzi se află Muzeul Tehnicii), obținând specializarea de maistru electrician-bobinator.
În toamna anului 1940 devine membru al Mișcării Legionare, cu care cocheta de prin 1937.
Rezistența anticomunistă
Instaurarea regimului comunist de către ocupanții sovietici a generat o firească reacție de rezistență din partea românilor. Constantin Tănăsescu s-a numărat printre cei care nu s-au resemnat, opunându-se celor fără neam și Dumnezeu.
Arestat la 10 iulie 1948, Constantin Tănăsescu avea să fie condamnat, în decembrie, la 15 ani de închisoare, într-un proces vizând un lot de 25 inculpați, acuzați că “au inițiat și constituit o organizație subversivă de tip fascist, politică și paramilitară, împărțită pe cuiburi, familii, unități, grupuri și regiuni”. De asemenea, “au constituit o rețea de spionaj formată din elemente legionare, cu ajutorul căreia transmiteau informațiuni de ordin politic, social, economic și militar serviciului de spionaj american, prin intermediul trădătorului Horia Sima, complotând astfel împotriva statului și pregătind membrii pentru a provoca război civil cu scopul final răsturnarea prin violență a regimului democratic (sic!) din țară” (ACNSAS P 000945, Vol. 2). Evident, prin “regim democratic”, organele represive denominau regimul comunist, care în realitate era unul ilegitim, impus de ocupația armată sovietică. Constantin Tănăsescu își amintea că fusese anchetat personal de călăul Alexandru Nicolschi (născut Boris Grunberg, ofițer NKVD).
Șeful lotului a fost Decebal Corneliu Andrei, fruntaș legionar refugiat în Germania în 1941, reîntors în România în martie 1947, cu misiunea de a lua contact cu conducerea legionară din țară, desemnată de Horia Sima în 1945, respectiv cu Nicolae Petrașcu și Vică Negulescu. Andrei trebuia să transmită acestora dispozițiile lui Horia Sima, care cerea ca „tineretul legionar să continue a trăi în spirit legionar, iar Petrașcu, indiferent de tactica ce o adoptă, să aibă grijă ca ființa mișcării să fie păstrată, Horia Sima având total încredere în Petrașcu”. De asemenea, se cerea ca “mișcarea să nu întrerupă activitatea și să nu slăbească din cauza acțiunii Petrașcu din 1945” (este vorba de pactul de neutralitate, stabilit în 1945 între Petrașcu și conducerea Ministerului de Interne).
Din rechizitoriul procesului, pe baza declarațiilor smulse în anchetă, rezultă că existau trei mari obiective ale acesteia. Unul era acela de a culege informații în beneficiul serviciilor secrete americane, cu care deja legionarii din Occident aveau stabilită o intensă colaborare. Un alt obiectiv era constituirea unor structuri de rezistență, în vederea subminării și, în final, înlăturării prin forță a regimului comunist, cel mai probabil în contextul declanșării unui război între blocul occidental și Uniunea Sovietică. Al treilea obiectiv era reorganizarea legionarilor în vederea consolidării situației lui Horia Sima în conducerea mișcării, pentru ca aceasta să poată juca un rol politic important în perspectiva schimbării regimului.
În ianuare 1948 Vică Negulescu îl însărcinase pe Decebal Corneliu Andrei ca, în colaborare cu Eugen Teodorescu și utilizând structuri ale Mișcării Legionare, să organizeze un serviciu de informații care să lucreze pentru serviciile secrete americane. Rețeaua culegea informații cu caracter militar, economic, politic sau legate de siguranța statului. Acestea erau fixate cu o cerneală simpatică, cu care Eugen Teodorescu și Dragoș Hoinic fuseseră dotați de americani. Materialul era centralizat de Eugen Teodorescu care îl verifica și tria înainte de expedierea în Occident, împreună cu Vică Negulescu și Decebal Corneliu Andrei. Apoi era transportat, cu mari riscuri, de curierii Dragoș Hoinic și Gheorghe Stoia, care treceau clandestin frontiera, tranzitând Iugoslavia sau Ungaria. În Austria, la Salzburg, materialele erau predate centrului de strângere a informațiilor condus de Horia Sima, care le preda serviciului de spionaj american.
Menționăm că toată această filieră informativă este confirmată și de documentele desecretizate în ultimii ani de CIA, documente la care am avut acces și care vor fi publicate în curând. Mai precizăm că la Salzburg se afla centrala CIA pentru Europa de Est și Balcani, iar legionarii colaborau cu instituțiile speciale americane, ocupându-se în același timp și de centrul de refugiați români din Salzburg, în cooperare cu Biserica Catolică.
Declarațiile date în anchetă au arătat că, atât emisarul americanilor, Eugen Teodorescu, cât și curierii Gheorghe Stoia și Dragoș Hoinic, erau retribuiți de serviciile secrete americane. În declarația din 31 iulie 1948, Dragoș Hoinic arata că: “prin luna octombrie 1947, Eugen Teodorescu mi-a propus să îndeplinesc misiunea de curier. Urma să fac legătura între el (din țară) și Mailat (în Salzburg). În acest scop mi-a dat suma de 450 dolari. La începutul lunii februarie 1948, am venit în țară, trecând tot clandestin frontiera română pe la Beba Veche (Timiș-Torontal).” Tot Dragoș Hoinic declara: “pe la finele lunii februarie 1948, cu material de la Eugen Teodorescu, primit prin Andrei Decebal Corneliu, pentru Mailat, am trecut frontiera pe punctul de frontieră Pilu.”
Legăturile între Eugen Teodorescu și respectiv curierii Stoia și Hoinic, precum și între alți membri ai organizației, erau făcute cu ajutorul lui Neagu Lungu și al Constanței Boghici, cunoscută și drept Corina, cel dintâi fiind și gazda lui Eugen Teodorescu. Constanța Boghici, studentă în anul III la Facultatea de Litere, era curiera organizației, răspunzând la rândul ei de culegerea de informații în sectorul dintre Liceul Lazăr, Bulevardul Brătianu și Piața Națiunii (azi Unirii). În mai 1948, ea primise sarcina de a procura adresele instituțiilor de stat, ale posturilor fixe de agenți, sediilor rusești și străzile cu populație evreiască. Constanța Boghici îi înmâna informațiile lui Gili Ioanid.
La București acționa o echipă informativă, condusă de Alfred Cureliuc, subordonată direct lui Decebal Corneliu Andrei, secondat de un anume Ursu, având în subordine la rândul său pe Romeo Pușcașu. Cureliuc mai avea sarcina de a indica membrilor organizației urmăriți de autorități, locuri din munți unde aceștia s-ar fi putut ascunde.
Concomitent, se făcuse o reorganizare clandestină a legionarilor în regionala Muntenia, sub conducerea lui Ioan Jurubiță, iar din decembrie 1947, Petrașcu îi ordonase acestuia să reorganizeze și Oltenia. Pe acest fond, în București, vechi cadre legionare porniseră la recrutarea de membri și încadrarea lor în cuiburi, adunând bani pentru ajutorarea celor din închisori, medicamente pentru partizanii din munți și pregătindu-se pentru o acțiune armată împotriva regimului, cu ocazia începerii conflictului între Occident și sovietici în care sperau cu toții. Unii membri, precum Dorina Cristescu și Emilia Popescu aveau sarcina de a asigura găzduirea conspirativă a unor conducători legionari aflați în urmărire, precum Mircea Nicolau și Nistor Chioreanu.
Din anchete a rezultat că încadrarea membrilor se făcea în cuiburi, printr-un jurământ de credință prestat în fața icoanei și a unui pistol, conform declarației din 15 iulie 1948, date de Valeriu Dordea, șeful cuibului <<Tudose Popescu>>, din care făceau parte Constantin Tănăsescu, Nicolae Pascal, Elena Gudrea – muncitoare la fabrica textilă Matero, Paul Mihăilescu – electrician și Ștefan Nicolae – șofer la societatea societatea Iuta. Valeriu Dordea era prieten cu Constantin Tănăsescu din 1940, când acesta din urmă se încadrase în Mișcarea Legionară. În cadrul ședințelor se cerea membrilor să recruteze aderenți, inclusiv militari care să furnizeze armament, muniție, grenade, trotil, necesare dotării organizației.
Iată care sunt acuzațiile aduse lui Constantin Tănăsescu, conform rechizitoriului:
“Tănăsescu Constantin, electrician, se face vinovat prin aceea că a făcut parte din organizație, constituind o grupare subversivă compusă din Dordea Valeriu, Pascal Nicolae, Gudrea Elena, Mihăilescu Paul și Ștefan Niculae, recrutați de el, a ținut ședințe conspirative în locuința sa cu membrii recrutați. A strâns cotizațiuni și donațiuni și a îndemnat membrii să procure armament și muniții, în vederea scopului urmărit de organizație, acela de a pregăti răsturnarea prin violență a regimului democratic. A deținut fără autorizație legală un pistol cu butoi cu cinci cartușe, un pistol “Walter” cal. 6,35 mm cu 6 cart..”
„… instanța reține în sarcina inculpatului Tănăsescu Constantin, faptul că acesta, la începutul anului 1948 a inițiat și organizat un grup legionar. În cadrul activității acestui grup, inculpatul a ținut ședințe cu caracter conspirativ, obligând pe membrii aderenți la gruparea sa să depună jurământul de credință punând mâna pe un pistol și pe cruce. În ședințele ce se țineau cu membrii organizației, se făcea ideologia legionară și se citea din Cărticica șefului de cuib, ceea ce dovedește caracterul terorist al acestei grupări care se încadrează [ast]fel în mișcarea legionară.”
15 ani de închisoare politică
Urmează calvarul cunoscut de toți deținuții politici anticomuniști, trecând prin mai multe închisori: Jilava, Aiud, Gherla, Văcărești ș.a..
În închisoarea Aiud se va implica în activitatea clandestină a „ajutorului legionar”, sub coordonarea lui Ion Agapie, vechi militant legionar. Alimentele strânse de deținuții din acest grup ajungeau, printr-o filieră secretă, la vârfurile Rezistenței, care se aflau în Zarka Aiudului, fiind supuși unui regim de exterminare. Acest mic ajutor alimentar era de multe ori salvator pentru acei oameni uciși prin înfometare. Tănăsescu s-a făcut remarcat, de asemenea, la Gherla, unde a refuzat reeducarea comunistă, dar și prin faptul că, în timpul lucrului la fabrică, stătea ore întregi peste program, ajustind piesele realizate prost de deținuții mai tineri, pentru a evita pedepsirea acestora prin închidere la “neagra” ori prin tăierea și așa insuficientelor rații alimentare zilnice.
A fost eliberat în 1963, la termen, după 15 ani de grea detenție, și s-a încadrat în viața socială. Va lucra ca muncitor în diferite întreprinderi bucureștene, iar apoi ca maistru electrician la uzina Metalica.
În libertate
După decembrie 1989 se va implica activ în toate acțiunile desfășurate de foștii luptători în rezistența anticomunistă, mai întâi în cadrul Asociației Foștilor Deținuți Politici din România. Din 1992 activează în Fundația Buna Vestire, iar în 1993 devine membru al Partidului „Pentru Patrie” (rezultat în urma demersului de reconstituire a partidului interbelic “Totul pentru Țară”), în care va depune o activitate permanentă, până în ultimile zile de viață.
După nenumărate cereri adresate autorităților locale pentru primirea unui spațiu în vederea desfășurării activității, cereri “onorate” cu refuzuri sau lipsă de răspuns, un grup de inițiativă alcătuit din Constantin Iulian, Tică Tănăsescu, Nicu Mazăre, Virgil Velescu, Corneliu Suliman, Mișu Dumitrescu, Costache și Geta Anghelescu, Emanoil Paraschivas, dr. Niculina Marinescu, Mitică Comșa, Nicolae Bardac s.a., pornește la ridicarea unui sediu al partidului prin propriile forțe, după tradiția legionară, prin donațiile membrilor și muncă voluntară. În acest proiect, nea Costică Tanasescu a avut un rol esențial, donând terenul pe care s-a ridicat ulterior impunătorul sediu central. Nu a existat în acțiune sau proiect la care camaradul Tanasescu să nu aibă un aport deosebit.
Deși viața îi rezervase foarte multă suferință, era dominat permanent de dragoste, pe care o revărsa asupra celor din jur. Plin de dăruire, era mereu prezent cu ajutorul său acolo unde era nevoie. În ciuda sobrietății ce-l caracteriza, era stăpânit de un spirit tineresc. Participa cu tinerii camarazii atât la acțiunile organizației, cât și la nunți, botezuri ori alte prilejuri de bucurie. De aceea nea Tică activa în organizația București în cadrul unui grup constituit aproape în totalitate din tineri.
Modest și plin de dragoste, așa s-a stins în zorii unei zile de primăvară, după o scurtă suferință, în Spitalul “Victor Babes” din București. Ne-a fost, tuturor, camarad, frate, exemplu de onestitate, modestie, spirit de disciplină, de dăruire pentru aproapele și pentru cauză.
Dumnezeu să-l odihească în pace! Constantin Tănăsescu: Prezent!
