Ilie Tudor despre 6 octombrie 1940

Răsărea un soare nou peste țara arsă de vrăjmășie și ură. La orizont se buluceau norii negri purtând în ei cumplite „furtuni prevestitoare de blesteme” ce s-au împlinit; 50 de ani de teroare roșie în care au pierit sute de mii de patrioți, în luptele din munți și în temnițe ori lagăre de muncă forțată.

Ziua de 6 octombrie a fost fereastra ce s-a deschis spre lumina care a năvălit uriașă și a îmbrăcat țara de la un cap la altul, încercând să vindece rănile de la hotarele țării și până la hotarele răbdării celor obijduiți. Vitregia vremii ajutată consistent de politica ce se destrămase, a hotărât cum nu am visat noi, cum nu am sperat și cum nimeni nu a crezut că se poate întâmpla…

…Se părea că geniul creator al neamului nostru și-a găsit făgașul. Altfel, de unde acel dor de transformare al sufletului? În seceta politicianismului gregar și uscat, spiritul legionar spărgea niște tipare și formule vechi în care se bălăceau lăcomia, ura, necinstea, goana după căpătuială…și atunci această:

„Sfântă tinerețe legionară
Cu piept călit de fier
Și sufletul de crin”

acest

„Iureș neînfricat de primăvară
Cu fruntea că un iezer carpatin”,

au năvălit năpraznic spre lumină ca o năvală grea de stânci.

Pe cei vizați i-a cuprins frica; au dat apa la moară comunismului, care și-a început opera de nimicire a sufletului românesc.

Au reușit? Pe cât se vede, nu. Căci iată acum, după 50 de ani, tineretul României își scutură capul împuiat de minciună și începe să se întrebe: ce a fost? cum a fost? și caută să afle adevărul. Și-l va afla mai devreme sau mai târziu. Noi, puținii care am mai rămas, noi care am trăit acest adevăr li-l vom arăta; căci avem credința care nu ne-a părăsit niciodată nici în cele mai cumplite încercări, că steaua ocrotitoare a neamului nostru nu va apune.

Ochiul lui Dumnezeu e deschis asupra noastră, căci noi nu l-am negat, am crezut și credem în dreptatea lui, în puterea lui de nebiruit.

„Cine crede în mine nu va umbla întru întuneric și va afla lumina vieții!”

Este încredințarea dată de Mântuitorul Iisus Hristos celor care merg pe căile lui.

Prea multă suferință, prea multe jertfe. Ori, se știe că niciodată jertfele nu au fost în zadar și nu pot fi.

Viitorul va trebui să ne-o dovedească.

Ilie Tudor – Un an lângă Căpitan (Ed. Sânziana, 2007)