Pe 1 octombrie Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare sărbătorește Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoare mare pentru Biserica lui Hristos și pentru tot creștinul.
Mai întâi sa stim cum a luat fiinta praznicul acesta. Aceasta s-a întâmplat în Constantinopol, pe vremea împaratului Leon cel Întelept, care a fost un împarat crestin si a facut mult bine Bisericii lui Hristos. De aceea Dumnezeu a vrut ca în timpul împaratiei lui sa se faca o minune ca aceasta. Se facea o priveghere de toata noaptea spre Duminica la Biserica din Vlaherne, care se afla pe malul marii, unde era hramul Maicii Domnului. Şi acolo la biserica era multa lume adunata, fiind biserica mare. Şi s-a întâmplat ca a venit la biserica si Sfântul Andrei, care se facuse si se zicea nebun pentru dragostea lui Hristos, dupa ce auzise de la Apostolul Pavel ca cel nebun al lui Hristos este mai întelept decât toata lumea.Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos statea în biserica în timpul privegherii, la ceasul al patrulea din noapte, adica la ora zece noaptea. Şi a ridicat ochii în sus deasupra norodului în biserica si a vazut pe Maica Domnului ca tinea un omofor, adica un brâu asa cum e omoforul la arhierei. Omoforul acesta stralucea mai mult decât soarele si îl tinea deasupra poporului. Maica Domnului era înconjurata de toti îngerii cerului si de toti sfintii, cel mai aproape de dânsa fiind Sfântul Ioan Botezatorul si Sfântul Ioan Evanghelistul. Şi a auzit-o pe Maica Domnului zicând asa: „Împarate Ceresc, primeste pe tot omul care se roaga Ţie si cheama numele meu întru ajutor, ca sa nu plece nimeni de la fata mea neajutorat si neascultat” (Acatistul Acoperamântului Maicii Domnului, icosul 10). Stând asa Sfântul Andrei si, având mintea curatita prin raza Sfântului Duh, a zis catre ucenicul sau, Epifanie: „Fratele meu, oare vezi tu pe Împarateasa tuturor cum acopera poporul în biserica cu Sfântul ei acoperamânt, si auzi cum se roaga pentru toata lumea si cum mijloceste pentru noi, oamenii, în biserica aceasta?”. Îndata ce a zis cuvintele acestea – auzind si Epifanie rugaciunea cu care se ruga ea Mântuitorului –, deodata a disparut vedenia din biserica. Şi au pastrat ei taina aceasta o vreme, iar mai pe urma au spus patriarhului si altora ca Maica Domnului a fost în biserica în noaptea aceea, la priveghere, si a acoperit poporul cu dumnezeiescul ei acoperamânt. Şi din acel an a început a se serba, mai întâi la Constantinopol, apoi în Rusia si la alte popoare crestine, sarbatoarea aceasta, care se cheama în ruseste Pocrov, adica Acoperamântul Maicii Domnului. Astazi, când sarbatorim Acoperamântul Maicii Domnului, au sosit la noi mila si îndurarile ei. Fratii mei, dupa Prea Sfânta si de viata facatoarea Treime, în ceruri, nu exista alta persoana, alta fata mai înalta pe scara duhovniceasca decât Maica Domnului. Asa ne învata Biserica lui Hristos si toti dumnezeiestii învatatori ai Bisericii. Deci, pentru ca Dumnezeu a înaltat pe Maica Domnului la atâta slava si cinste vesnica, ca sa fie mai cinstita decât Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decât Serafimii (Axionul Maicii Domnului), adica mai presus de toate cetele îngeresti cu slava, cu puterea si cu darul, sa stiti ca prin rugaciunile Prea Curatei Maici a lui Dumnezeu se tine lumea aceasta pâna astazi.Mila Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Parintelui Sau si a Prea Sfântului Duh, adica a Prea Sfintei Treimi, care coboara peste toata lumea, este numai prin mijlocirea Maicii lui Dumnezeu, care este Mama noastra cea din ceruri. Avem o mama duhovniceasca, ce mijloceste si pururea se roaga pentru toate popoarele de pe fata pamântului, dar mai cu seama pentru popoarele crestinesti. Asa Maica milei, Maica milostivirii, Maica cea pururea cinstita si preanevinovata si mai presus decât toata faptura, când se dezlantuie pe fata pamântului razboaie între popoare si rautati, Maica Domnului mijloceste în genunchi înaintea Prea Sfintei Treimi sa le potoleasca si sa le linisteasca, sa-i fie mila de atâta amar de oameni care mor vinovati sau nevinovati. Când se întâmpla seceta pe fata pamântului si nu ploua si pier dobitoacele si pasarile, sau, cum zice prorocul Ieremia, ca „boul va rage de seceta si s-a uscat iarba pamântului si ne mor dobitoacele în turme”, când e atâta seceta ca tipa pasarile de sete în vazduh, Maica Domnului pleaca genunchii si se roaga: „Doamne, da-le ploaie. Ştiu ca Ţi-au gresit, stiu ca Te-au amarât, Doamne, stiu ca merita pedeapsa, stiu ca merita sa-i risipesti pe toti pentru pacate, ca toti sa moara de sete. Dar tinde mila Ta, adu-Ţi aminte de neputinta omului, adu-Ţi aminte ca sunt tarâna si gresesc din neputinta, gresesc din rautatea diavolului care cauta sa-i piarda”. Şi asa pleaca mila Mântuitorului, Care trimite iarasi ploaie si nor pe pamânt.Când pornesc din rada vapoare încarcate cu bogatii mari si cu mult popor, pe oceane si pe mari, si se ridica furtuni mari, tulburari ale stihiilor, si este cu neputinta sa mai scape vapoarele din acele furtuni, atunci Prea Curata Stapâna aduce ruga ei peste acea corabie în care se roaga în genunchi, unul, cu credinta. Şi iata ca acel unul – cum spune Sfântul Efrem – salveaza prin mijlocirea Maicii Domnului o corabie. Ea zice: „Doamne, adu-Ţi aminte de cei din corabie; sunt necredinciosi, sunt trufasi, sunt mândri, sunt curvari, sunt camatari, sunt negustori iubitori de argint si nu Te cunosc pe Tine, dar iata ca înlauntrul corabiei o biata vaduva striga catre mine: Doamne, nu ne îneca; Maica Domnului, du-ne la liman, ajuta-ma sa ajung acasa, ca am copii mici si nu are cine sa-i îngrijeasca”.Ati auzit? Prea Sfântul Dumnezeu, pentru rugaciunile acelei vaduve, pe care I le aduce Maica Domnului, Îsi întoarce mânia Sa, se linistesc valurile marii, face sa rasara din nou soarele si ajunge corabia cu bine la liman.Când este boala pe fata pamântului, sau fel de fel de epidemii, ciuma sau tifos sau câte boale trimite Dumnezeu pentru pacatele noastre, când mor copiii, mor parintii, mor fratii si surorile si se despart unii de altii, ea le aduce scapare. Nimeni nu are putere sa aduca sanatate lumii, decât Bunul Dumnezeu. Caci Maica Domnului, ca o Maica preabuna, cade iar în genunchi si se roaga: „Doamne, trimite sanatate si fa vazduhul sa le fie sanatos. Doamne, ridica osteneala si durerea de pe vaduve si de pe copii, de peste sarmani si de peste tot omul, ca sunt multi, Doamne, care ma cheama în ajutor si voiesc ca prin rugaciunile mele sa capete mila si îndurarea Ta”. Şi asa boala si molima, si orice alta durere, încetau cu darul lui Hristos, când nici doctorii nu mai stiau ce sa faca cu atâtia morti, cu atâtia raniti, cu atâtia care transmit boala. Iar Maica Domnului se straduieste ca pe toti sa-i faca sanatosi si pe toti sa-i mângâie.S-au zidit în lume închisori si sunt atâtea boale pentru oamenii care au gresit lui Dumnezeu, ca zice: „Cel ce pacatuieste împotriva Ziditorului sau, sa cada în mâinile doctorului” (Iisus Sirah 38, 15). Asadar si boala, si temnita sunt pentru ca am mâniat pe Dumnezeu. Dar Dumnezeu stie si atunci, undeva în temnitele acelea, pe cei care poarta lanturi la mâini si la picioare si se chinuie, si vazând ca n-au alta nadejde, îsi îndreapta gândurile lor catre Prea Curata, Prea Sfânta Maica Domnului, Fecioara, izvorul milei si al îndurarii: „Maica Domnului, scoate-ma de aici; am gresit, ne rugam Ţie. Tu poti sa dai un gând bun stapânirii care ne-a robit aici, caci Tu poti sa-i îmblânzesti pe stapânitori; scoate-ne de aici, ca e greu. Da drumul la tot detinutul” – cum s-a întâmplat în tara noastra. Cine a facut aceasta mila si îndurare? Maica Domnului, Prea Curata si Prea Sfânta Maica a milei. Ea le-a dat conducatorilor tarii gând bun si dragoste, încât i-a eliberat, cu conditia sa fie cuminti de acum înainte. Asa a facut Maica Domnului cu cei de la închisori, cu cei din boale, cu cei de pe mare si cu toti de pe uscat.Dar sa vedem ce va mai face Maica Domnului în viata noastra: În casele unora, dupa cum vine la urechea noastra, este mare tulburare. Nu se împaca sotul cu sotia, nu se iubesc fratii, se bat, se judeca, se cearta – neorânduiala. Şi atunci, vazând biata mama atâta zbucium în familia ei, sau tata, sau bunicul, care e mai credincios, pune mâna pe un Acatist al Maicii Domnului, îngenuncheaza undeva singur într-o camera si începe a se ruga: „Maica Domnului, linisteste casa noastra, linisteste pe tata, pe mama, pe copii, pe ceilalti, si da-le întelegere, dragoste, alinare”. S-a dus ura, s-a risipit iutirea, tulburarea, dorinta de razbunare, si s-a linistit familia. De cine? Maica Domnului, cu mila ei, cu îndurarea ei, a coborât mila lui Dumnezeu peste acele suflete care o cheama în ajutor.Dar avem si ceata monahilor si monahiilor care duc mare razboi contra firii. Caci spune dumnezeiescul Scarar: „Monahul este sila necontenita a firii si taierea voii pâna la moarte”. Calugarul este un ostas al lui Dumnezeu care se lupta cu firea sa pâna la ultima suflare. Firea cere mâncare si el se lupta sa posteasca; firea cere somn, el privegheaza; firea da îndemnul la lucruri desarte, el se lupta sa pazeasca curatia si nici cu mintea sa nu greseasca lui Dumnezeu; firea cere razbunare, avere sau slava, el se lupta pentru smerenie, pentru saracie si pentru gânduri de umilinta si cele asemenea (Exaimeronul Marelui Vasile, asezaminte calugaresti, 1855). În razboiul nevazut al fiecarui suflet de crestin, si mai cu seama al monahilor, cea mai mare ajutatoare si ocrotitoare este Maica Domnului, Maica milei si a milostivirii. El se roaga Mântuitorului sa-l izbaveasca de toate patimile trupesti: „Doamne, nu-mi lasa în primejdie fecioria, departeaza gândurile necurate de la inima mea, de la mintea mea. Nu vreau nici cu gândul sa-Ţi gresesc, pentru ca am auzit ca se poate preacurvi chiar numai în gând”. Şi atunci, Maica milostivirii linisteste ispitele acelui calugar sau calugarite, si le da gând linistit, gând curat în inima, si asa este slava si mila Prea Sfintei Maici a Domnului peste cei ce duc viata curata si în feciorie. Ea este pururea grabnica ajutatoare si pentru monahi, si pentru monahii, si pentru tot crestinul care are sfântul si dumnezeiescul botez.Dar, fratilor, vine ceasul cel mai de pe urma, când fiecare din noi avem sa trecem pragul acestei vieti. Va veni moartea azi, mâine, poimâine; nu stim când vine ziua aceea. Vai de noi si de noi în vremea mortii! Spaima va fi mare, caci satana – cum se arata în Razboiul nevazut – toata viata lupta sa ne duca prin pacate la iad, la vesnica munca, dar niciodata nu da el atâta lupta ca în vremea mortii.Sa se stie ca patru sunt asupririle cele mai primejdioase cu care ne da razboi vrajmasul în vremea mortii. Întâi este razboiul împotriva credintei; al doilea, împotriva nadejdii; al treilea, împotriva smereniei, cu slava desarta si cu mândria; al patrulea, cu nalucirile cele de multe feluri si prefacerile slujitorilor nedreptatii în îngeri de lumina. Şi ne învata Sfântul Nicodim Aghioritul în ce chip trebuie a se lupta cineva împotriva acestor mari asupriri si grele ispite din vremea mortii. Şi iata cum: când vrajmasul va începe a ne da razboi cu mincinoasele lui apucari prin gânduri de necredinta în mintea noastra, atunci trebuie sa ne tragem înapoi degraba, de la minte la voire, zicând: „Du-te înapoia mea, satano, tata al minciunii, caci nu voiesc nici macar sa te aud pe tine, fiindca destul îmi este mie a crede cele ce crede Biserica cea sfânta a lui Hristos!”. Şi sa nu dam loc în inima noastra gândurilor necredintei, precum este scris de înteleptul Solomon:„De se va sui peste tine duhul celui puternic – adica al vrajmasului –, sa nu-ti lasi locul tau”; si daca vrajmasul sarpe îti va aduce îndoiala în ce crede Biserica, nu-l baga pe el în seama si sa nu raspunzi lui. Ci vazând minciuna si viclenia lui, fereste-te foarte de el. Iar daca esti puternic în credinta si în gând, si voiesti sa faci pe vrajmasul de rusine, raspunde lui: „Biserica crede adevarul”. Şi de-ti va zice tie: „Ce este adevarul?”, zi lui: „Acela pe care îl crede Biserica”; si pururea fii în gând cu rugaciunea catre Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Iar când ne va razboi cu deznadejdea, sa ne aducem aminte de mila si bunatatea lui Dumnezeu, Care a venit în lume sa moara pentru noi, pacatosii. Când ne va razboi cu slava desarta si mândria, sa ne socotim ca suntem praf si cenusa, si sa punem toate ispravile noastre pe seama lui Dumnezeu. Sa ne cunoastem cu adevarat greutatea pacatelor si a rautatilor noastre, dar sa nu deznadajduim de mila lui Dumnezeu, caci auzi ce zice Duhul Sfânt: „Mântui-va Domnul sufletele robilor Sai si nu vor gresi toti cei ce nadajduiesc spre Dânsul” (Psalmi 33, 21). Iar daca ne vor da noua razboi cu nalucirile si prefacerile lor în chip de îngeri de lumina, sa stam tare întemeiati în smerenia cugetului nostru si sa zicem: „Schimbati-va, ticalosilor, în întunericul vostru, ca mie nu îmi trebuie vedenii! Nu am trebuinta în acest ceas decât de mila lui Dumnezeu si de milostivirea Lui”. Şi chiar de ai cunoaste ca multe din semnele aratate ar fi de la Dumnezeu, întoarce-te de la dânsele si goneste-le departe de la tine cât poti. Şi sa nu te temi ca nu place lui Dumnezeu acest lucru si aceasta întoarcere a ta ce o faci, socotindu-te nevrednic de acele vedenii. Caci daca vedeniile ar fi de la Dumnezeu, El stie sa te curateasca prin ele si nu-I va parea rau daca tu le gonesti. Pentru ca Cel ce da dar celor smeriti, nu îl ia pe el de la dânsii pentru lucrurile ce le fac unii ca acestia din smerenie. Asadar, tineti minte, fratii mei, ca acestea sunt armele cele mai de obste pe care obisnuiesc vrajmasii nostri draci a le unelti împotriva noastra în ceasul cel mai de pe urma al mortii. Şi fiecaruia îi da razboi dupa placerile si patimile la care îl cunoaste ca este supus mai mult. Şi sa nu uiti a cere cu toata inima în ceasul acela ajutorul rugaciunilor Prea Sfintei si Prea Curatei Maici a lui Dumnezeu, si grabnicul ei ajutor te va izbavi si va aduce peste sufletul tau mila ei si îndurarea Prea Puternicului Dumnezeu! Amin.
Sursa: eparhiaargesului.ro