HORIA SIMA despre naționalism și unitatea europeană

Soluțiile care caută să rezolve problema maselor, fără participarea națiunii , sunt cele mai frecvente și mai aplaudate astăzi . După cel de-al doilea război mondial, naționalismul n-a ieșit numai înfrânt pe plan politic. A fost surghiunit și pe planul gândirii teoretice. S-a creat prejudecata că această concepție e definitiv scoasă din circulație . A evita naționalismul înseamnă a evita națiunea , a nu lua act de realitatea primară a istoriei, de substratul care susține întregul proces al creației umane.

Socialismul și statul european supranațional – două mari concepții care își dispută astăzi favoarea opiniei publice – sunt proiecte de planificare umană. Ele tind să șteargă și diversitatea etnică a maselor, care e sursa însăși a posibilităților lor de reînnoire. Nu înțelegem ce ridicare a nivelului lor spiritual poate să urmeze când masele naționale vor fi devorate de un bloc inform de 400-500 milioane de suflete? Nu vedem cum omul mijlociu, caracteristic masei , își va reface ființa interioară când va fi smuls din cadrul națiunii lui și vărsat într -o gloată fără nume. Dimpotrivă , azvârlirea lui într -un spațiu social nedefinit îl va deposeda de toate punctele de sprijin ale conștiinței sale. Chiar și ideea libertății personale, considerată și de Tocqueville ca singura garanție contra nivelarii totale a societății , nu poate schimba sensibil înfățișarea brutală a maselor, dacă nu se asociază cu naționalismul. Suportul libertății este creația . Dacă omul n-ar fi înzestrat cu impuls creator, sau dacă acest impuls se atrofiază prin teroare, atunci nici nu s-ar zbate să – și câștige libertatea exterioară. Aceasta înseamnă că nu-i destul să creăm și să menținem climatul libertății politice, dacă nu creăm concomitent și un climat al creației. Libertatea exterioară , în sine , rămâne un mare semn de întrebare , cel mult o condiție favorabilă , dacă nu e întovărășită de libertatea interioară , dacă individul nu e îndrumat să umple cadrul social al libertății cu rodnicia persoanei sale. Din discuțiile acestea s-ar putea trage concluzia că noi am vedea în mișcările de federalizare ale Europei o primejdie. Noi nu combatem ideea unei atari Uniuni. Omenirea va face un pas hotărâtor înainte , în ziua în care națiunile vor înceta să se sfâșie între ele și își vor cheltui toate energiile lor în sens constructiv. Criteriul fundamental care trebuie să îndrume mișcările federaliste, după propria lor mărturisire , este respectul integrității și trebuințelor specifice fiecărei națiuni . O federație de state europene nu se poate face cu scopul de a zdruncina temeliile de viață ale națiunilor , ci pentru a le feri de primejdiile mortale care le amenință din cauza mijloacelor ultra-destructive cu care se poartă războaiele astăzi.

Dacă mișcarea federalistă urmărește constituirea de jos în sus a Europei viitoare, pe baza adeziunii libere a fiecărei națiuni , atunci e de neînțeles cum de s-au putut naște în sânul ei direcții care să tagaduiasca acest principiu, care tind să sacrifice realitatea națională , înglobând -o unor scheme fără viață. Una din aceste idei, lipsită de conținut real, este că Europa de mâine ar putea fi clădită după modelul Statelor Unite. (…) În Europa trebuie să se procedeze mai degrabă empiric, de la caz la caz, evitându -se formulele de împrumut sau prea generale. O Europă care s-ar federaliza în graba unui entuziasm de moment, fără a ține seama de efervescența continuă a spiritului național , s-ar dezmembra tot atât de repede. Naționalismul restabilește și în domeniul federalismului înțelegerea clară a lucrurilor. El dispune de două mari posibilități de acțiune : pe de-o parte , conservă și întărește caracterul național , ființa intimă a popoarelor, pe de altă parte, crează un climat de comuniune între națiuni. Acest spirit de fraternizare face posibilă uniunea statelor naționale și garantează viabilitatea noii așezări. Naționalismul pregătește , în mentalitatea popoarelor, ceea ce federalismul își propune să înfăptuiască. De pe plan național , pe planul internațional , tranziția se face fără dificultăți , căci proiecția spirituală a națiunilor clarifică și raporturile lor reciproce. O națiune , care a ajuns într -o fază iluminată a istoriei sale , vede în existența fiecărui popor un miracol și consideră creațiile popoarelor un dar divin, de care trebuie să se bucure întreaga omenire.

fragment din volumul „Menirea nationalismului” de Horia Sima