Am primit la redacție:
Întrunit sâmbătă la Cluj-Napoca, Comitetului Național de Conducere al PNȚMM a validat, printr-o rezoluție, numele candidatului partidului la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024.
Singurul partid autentic creștin-democrat din România – definit, prin actele sale constitutive din justiție, drept “continuatorul autentic” al PNȚ-ului condus de Iuliu Maniu și Ion Mihalache, respectiv al PNȚCD-ului condus de Corneliu Coposu – va fi reprezentat, în cursa electorală pentru Președinția României de secretarul său general, Valerian Stan.
Rezoluția Comitetului Național de Conducere al PNȚMM precizeză, printre altele: „PNȚ Maniu-Mihalache susține candidatura domnului Valerian Stan pentru alegerile prezidențiale. În situația în care candidatul nostru va deveni Președinte, iar ulterior un referendum pro-monarhie va fi validat, acesta va renunța de îndată la mandat. Pentru reorganizarea Țării ca Regat, chemăm forțele politice la organizarea unei dezbateri naționale informate și corecte. Dezbaterea și consultarea cetățenilor vor conferi acestora dreptul suveran de a opta pentru o alternativă la actuala formă de guvernământ, dovedită la noi, dintotdeauna, nepotrivită”.
Domnul Valerian Stan a fost șeful Departamentului de Control al Guvernului României în perioada decembrie 1996 – august 1997 (Guvernul Ciorbea), fiind demis în special din cauza începerii verificărilor în dosarul „Flota”. De profesie ofițer al Armatei și jurist, el a fost unul dintre liderii Alianței Civice și a activat în cadrul a două importante organizații de drepturile omului, APADOR-CH și CRJ, precum și în cadrul Comitetului de acțiune pentru democratizare a Armatei (CADA).
Comitetul Național de Conducere al PNȚMM
Cluj-Napoca, 3 august 2024