Sfântul Teofan Zăvorâtul și Părintele Sofian Boghiu – CUVINTE LA DUMINICA TUTUROR SFINȚILOR. Sfinții, făclierii drumului spre veșnicie

Locuitorii cerului s-au format pentru cer pe pamant, in Biserica lui Dumnezeu.

Traieste potrivit duhului Bisericii, si vei fi primit in randul lor.

“Sfanta Biserica ii pomeneste pe toti Sfintii dupa Cincizecime, spre marturie si aratare a roadelor pogorarii Duhului Sfant pe pamant. Pamantul era neroditor in privinta sfinteniei, insa adapat cu harul Duhului Celui Sfant, a inceput sa o rodeasca imbelsugat, spre mangaierea Stapanului a toata faptura. Apa vie si sanatoasa, oriun­de ar curge, face sa creasca peste tot verdeata, potrivit felului pamantului si al climei: si harul Duhului, pe oriunde ar trece, peste tot refacea oamenii pentru Domnul, desavarsindu-le intelegerea si bunatatea inimii. Apa curgea din raiul pamantesc prin patru rauri si adapa lumea intreaga. In toate cele patru parti ale lumii Sfintii Apostoli, vase ale Duhului Celui Sfant, au adus raurile imbel­sugate ale harului Sau, au adapat sufletele insetate si au facut sa creasca in ele virtutile de tot felul.

Toti acesti oameni induhovniciti, care au urmat insuflarilor Duhului si au umblat pe caile Lui, au fost stramutati si rasaditi, ca niste mladite de maslin, de pe pamant in cer si alcatuiesc acolo un minunat rai ceresc, in care odihneste Dumnezeu, Cel in Trei Ipostasuri. In fruntea tuturor se afla Preacurata Stapana de Dumnezeu Nascatoare, dupa ea – Sfintii Apostoli si Proroci, pe urma Sfintii mucenici, pastori si invatatori, feciori si fecioare, Cuviosi parinti si maici, si toate celelalte cete de Sfinti. Tocmai acest rai duhovnicesc ni-l zugraveste acum Sfanta Biserica: fiecare sa miroasa dupa puterea sa buna ei mireasma si cu dorire sa doreasca a se invrednici sa fie si el rasadit pe acel fericit taram.

Pe langa gradina, un gospodar adevarat are rasadnite si solarii, unde cultiva tot felul de pomi si de flori pentru gradina mare: asa a binevoit sa faca si Domnul. Gradina Lui duhovniceasca se afla in cer si este alcatuita din toti Sfintii — cei curati si desavarsiti. Pentru aceasta gradina sunt crescute si pregatite mladite duhovnicesti in rasadnita Lui pamanteasca – Sfanta Biserica. Acolo a pus gradinari care ingrijesc sufletele ce odraslesc mladita, le uda, le curata de uscaturi, le sapa si le pazesc. Cele ce reusesc sa creasca si sa se intareasca sunt stramutate si rasadite in gradina cereasca. Cele care nu cresc si nu se lasa cultivate sunt aruncate afara ca unele ce sunt lipsite de viata si uscate.

Asa este si soarta noastra! Ori vom fi rasaditi in gradina cereasca, ori vom fi aruncati afara ca niste netrebnici. Suntem deja in solariul lui Dumnezeu, in rasadnita facatoare de viata – Sfanta Biserica. Harul Duhului Celui Sfant ne inconjoara din toate partile, in tot felul. In jurul nostru e din belsug si apa, si lumina, si caldura.Se poate spune despre noi, folosindu-se cuvintele Prorocului, ca suntem un pom rasadit langa izvoarele apelor.

Pomul sadit langa izvoarele apelor va da rodul sau la vremea sa, si frunza lui nu va cadea (v. Ps. 1, 3). El este vesnic tanar si roditor. Asa stau lucrurile intot­deauna in privinta copacilor. Cu noi insa ele nu stau intotdeauna asa! Pomul nu este liber, asa ca negresit va creste, va inflori si va rodi atata timp cat este inconjurat cu ceea ce prieste vegetatiei. Pe cand sufletul este liber si in pofida faptului ca este inconjurat cu tot ce prieste infloririi si dezvoltarii lui duhovnicesti, poate sa ramana uscat, lipsit de viata si sterp, pentru ca poate sa nu pri­measca toate acestea si sa se impotriveasca lor. Prin libertatea sa el deschide in sine intrare pentru inrauririle duhovnicesti, care, odata intrate, pricinuiesc in el crestere duhovniceasca, si tot prin libertatea sa se poate inchide in sine pana intr-atat ca nu lasa sa intre in el nici o lucrare duhovniceasca si, ramanand despartit de izvorul vietii duhovnicesti, se va usca, se va imbolnavi si va amorti.

In chip asemanator, in Biserica lui Dumnezeu totul este pregatit ca noi sa primim viata si sa ajungem infloritori si roditori. Astfel devin insa doar cei care primesc fara sovaire ceea ce a poruncit Domnul in Sfanta Biserica Sa si se supun acestor porunci de bunavoie, cu inima doritoare. Vrei sa cresti duhovniceste? Primeste tot ce porunceste si tine Biserica. Este poruncita o dogma? Primeste dogma, oricat de mult ar depasi ea logica ta omeneasca. E data o po­runca? Supune-te ei, oricat de potrivnica ar fi inclinatiilor tale personale. Au fost lasate dumnezeiesti slujbe? Ia parte la ele, supunand randuielii si vremii lor indeletnicirea ta si treburile tale lumesti. A fost data parintie si indrumare duhovniceasca? Nu te instraina de ea si nu cumva sa te iei dupa voia proprie si sa iti faci randuieli de capul tau in indeletnicirile si in nevointele tale duhov­nicesti. Şi in toate sa faci asa: a fost lasat post? Sa postesti. Ti se porunceste sa te spovedesti si sa te impartasesti? Spovedeste-te si impartaseste-te, si asa mai departe.

Cine se supune astfel cu ravna tuturor randuielilor dumnezeiesti, acela ajunge sa fie adapat din belsug de raul datator de viata al harului Sfantului Duh. In Biserica lui Dumnezeu, totul este plin de puterea Lui, si de orice te-ai atinge, vei primi aceasta putere dumnezeiasca – numai sa te atingi cu credinta, fara sa stai pe ganduri, de bunavoie.

Cei care si-au intocmit toata viata dupa randuiala Sfintei Biserici si nu isi ingaduie sa faca nimic din cele potrivnice poruncilor ei se afla sub un flux neincetat de puteri dumnezeiesti. Şi ei sunt cu adevarat pomi saditi langa izvoarele apelor. Umplandu-se de puteri duhovni­cesti, ei cresc, se intaresc, se desavarsesc si dupa savarsirea alergarii pamantesti sunt rasaditi in raiul ceresc asemenea unor pomi care au crescut in rasadnita.

Dimpotriva, cei reci fata de Biserica, cei ce se instraineaza de ea, care fac placul samavolnic al mintii lor si al poftelor lor, cei ce sunt robiti filosofarilor desarte, isi zavorasc intrarile si, neprimind lucrarile de viata datatoare ale Duhului, amortesc si seaca si se pregatesc singuri de ardere. In jurul lor totul infloreste, pe cand ei se usuca, desi au parerea ca ei sunt singurii care traiesc. Acestia vor sa afle in ei insisi izvorul puterilor de viata, si in loc de asta afla omorare. „Nu vreau sa cred“, zic ei; „ce voi descoperi singur, aceea voi si socoti drept ade­var” – si cad in minciuna si ratacire. „Nu vreau sa ma supun poruncilor scrise; natura este legea mea” – si cad in pofte de tot felul si in patimi de ocara. „Nu vreau sa ma supun indrumarii altuia; am si eu ratiune” – si implineste chiar el sentinta inteleptului: Cei ce n-au carmuire cad ca frunzele (Pilde 11, 14). „Nu vreau sa ma supun randuielilor bisericesti, n-am cand, si dealtfel ele sunt de prisos” — si isi pierd vremea cu obiceiurile desarte si stricatoare ale lumii. Şi asa in toate privintele. Şi acesti oameni, care se cred destepti si vor sa traiasca de capul lor, ajung sa aiba parte de minciuna, de ratacire, de patimi si pofte rele, iar ca rasplata capata starea lipsita de bucurie, chinuitoare, pururea insetata, a duhului nemultumit. Ei se usuca si se ofilesc vazand cu ochii, desi izvoarele puterilor de viata sunt chiar alaturi, la indemana.

Iata cele doua sorti care ii asteapta pe cei din rasadnita – din Biserica lui Hristos! Cu adevarat, Biserica ii cultiva pentru viata vesnica pe cei ce i se su­pun, iar cei nesupusi se usuca la fel ca vreascurile si spinii. Ştiind aceasta, sa ravnim celor dintai, intorcandu-ne de la naravul celor de pe urma, si Domnul ne va primi neindoielnic cu harul Sau in raiul cel ceresc, in vietuirea impreuna cu Sfintii Sai, cu ale caror rugaciuni sa ne si invredniceasca de aceasta pe toti. Amin!”

(din: Sfantul Teofan Zavoratul, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)

Cuvinte la Duminica Tuturor Sfintilor ale Cuviosului Parinte Sofian Boghiu, rostite la hramul Manastirii Antim

Frati crestini,

Cu ajutorul lui Dumnezeu, ne aflam acum catre sfarsitul marilor sarbatori crestine. A trecut Postul mare, cu metanii si rugaciuni, a trecut si praznicul sfintei Invieri, si iata, a trecut si marea sarbatoare a Pogorarii Duhului Sfant, precum si sarbatoarea Sfintei Treimi.

Duminica de maine este numita Duminica Tuturor Sfintilor, ca un rod al pogorarii Sfantului Duh in lume. Pogorandu-Se peste Apostoli, Duhul Sfant le-a amintit, in amanunt, tot ce-au invatat de la Mantuitorul Hristos. Si i-a intarit cu atata putere si cu atata curaj, incat ei au devenit ca niste faclieri raspanditi intr-o lume patimasa si plina de pacate, o lume razvratita impotriva binelui si adevarului, impotriva sfinteniei. Apostolii predica in aceasta lume pagana si cuvantul lor, dupa Pogorarea Sfantului Duh, are o mare putere de convingere, o putere nebanuita si neintalnita pana atunci in cursul istoriei. Si reusesc ei, 12 barbati cu 70 de ucenici, sa rastoarne toate conceptiile lumii pagane de pana atunci. Acesti pescari simpli infrunta un imperiu, infrunta teribila forta romana, lupta si rastoarna zeitatile si toate traditiile de mii de ani, orgiile legate de aceste cinstiri pagane. Mai ales patimile sunt foarte greu de scos din noi. De aceea, Apostolii si urmasii lor au fost ucisi in chip crud, barbar,pentru ca paganii nu voiau sa recunoasca faptul ca [drumul pe care] merg ei, este o cale gresita, rea, o cale spurcata. Pentru Hristos si pentru adevarul invataturii Lui, Apostolii si ucenicii lor au fost pusi pe rug, rastigniti, li s-au taiat mainile si picioarele, au fost supusi celor mai cumplite chinuri, nemaiauzite pana atunci. Duhul Sfant face din acesti oameni simpli mari misionari ai lumii. De aceea, Duminica Tuturor Sfintiloreste ca o recapitulare a lucrarii Duhului Sfant in lume, o recapitulare a lucrarii Sfintei Treimi pentru mantuirea lumii.

Sunt multi acesti sfinti pe care numai Dumnezeu ii stie. De-a lungul anului, ei sunt ca niste faclieri care ne arata noua calea spre Imparatia lui Dumnezeu. Ei sunt lasati de-a lungul intregului an in calendarele noastre crestine, ca niste lumini care sa lumineze un drum lung si intunecos. De la fiecare din ei luam un exemplu: exemplu de curaj, de post, de bunatate, exemplu de dragoste si de pace. Cand mergi noaptea pe un drum intunecos, este foarte greu sa nu te ratacesti, mai ales daca drumul este necunoscut, cata vreme nu ai la tine o lumina, o lampa, un felinar sau niste becuri de-a lungul drumului. Asa sunt sfintii pentru noi, frati crestini.

(…).

(din: Parintele SOFIAN, Editura Bizantina, 2007, Bucuresti)

Alt cuvant la Hramul Manastirii Antim, la Duminica tuturor Sfintilor

“Aici, la Manastirea Antim am praznuit astazi, cum stiti foarte bine, hramul manastirii – Duminica tuturor Sfintilor. Am avut aici pe Prea Fericitul Patriarh Teoctist si doi preasfintiti arhierei – Teofan si Vincentiu. In cursul zilei de astazi, de doua ori a vorbit Preafericitul Parinte Patriarh: dupa Evanglielie si dupa sfarsitul slujbei. Intre multele lucruri importante pe care le-a spus, a evocat si trecutul acestei manastiri, mai ales din anii 1940 pana in prezent, adica de cand suntem aici. Si Parintele Patriarh era coleg cu noi aici, la Manastirea Antim, cu studentii la teologie pe vremea aceea, si cu alti colegi, dintre care multi au murit si au trecut la viata vesnica. Dumnezeu sa-i ierte! Intre altele, a spus ceva din vremea comunista.

In legatura cu aceste lucruri din trecut vreau sa fac o marturisire, pe care multi o stiu, nefiind un secret prea mare. In perioada comunista, mai ales cand vorbeam in biserica cuvantul de invatatura, totdeauna erau informatori. Aveau carnetelele lor si, daca li se parea ca ceea ce spuneam este impotriva regimului, notau. Apoi ne trageau la raspundere ca am spus cutare sau cutare lucru si ne intrebau ce am vrut sa spunem, cu aceasta vorba. Noi, in aceasta perioada, am vorbit cu adevarat atunci cand se faceau slujbe, dimineata si seara, in duminici si sarbatori. Insa niciodata nu am vorbit politic. Am vorbit numai despre lucruri care priveau viata noastra sufleteasca, despre raportul nostru cu Dumnezeu, despre viata noastra de toate zilele, cu pacatele si slabiciunile noastre. Cautam sa nu avem surpriza ca, din cea ce spunem noi, sa se traga concluzii gresite. De obicei noi ne scriam predicile. Le scriam si, cand ne invinuiau de ceva, le aratam. “Asta am spus eu! ” Atunci le inchideam gura.

Dupa ce a trecut perioada comunista, am inceput sa vorbim liber; ca ne cunoastem sfanta credinta, cunoastem viata noastra sufleteasca, patimile si toata starea noastra launtrica, asa incat vorbeam liber.

Cu bunavointa dumneavoastra, in continuare, am sa va citez una dintre predicile tinute la hramul manastirii noastre, la 24 iunie 1972, in Duminica tuturor Sfintilor.

Sfant esti Dumnezeul nostru si intru sfinti te odihnesti!

Sarbatorim astazi, impreuna cu toata crestinatatea ortodoxa, Duminica tuturor Sfintilor, care este si hramul acestei manastiri. Cinstim acum, laolalta si dupa cuviinta, pe cei mai vrednici fii ai neamului omenesc. Cinstim pe toti acei care, de la inceputurile lumii si pana acum, in toate timpurile si in toate locurile pe unde au trait, s-au straduit sa pastreze demnitatea lor de oameni, inchinandu-si toata viata lor in slujba binelui si a dreptatii, in slujba lui Dumnezeu.

In acest urias sobor al tuturor sfintilor, pe care ii cinstim acum la aceasta sarbatoare, sunt toti stramosii neamului omenesc, toti patriarhii si sfintii prooroci ai Vechiului Testament, impreuna cu toti dreptii dinainte de intruparea Mantuitorului, rascumparati de El prin jertfa Sa pe Cruce. Ei sunt acei despre care marele Apostol Pavel scrie asa in Epistola catre Evrei, despre acesti sfinti patimitori pentru dreapta credinta si pentru Hristos, pentru Dumnezeu:

Au fost chinuiti, au suferit batjocuri si bice, ba chiar lanturi si inchisoare; au fost pusi la cazne, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti, stramtorati, rau primiti. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii si in munti, si in pesteri, si in crapaturile pamantului(Evrei 11, 36-38).

Tot acum, laolalta cu ei, cinstim cu evlavie pe toti prietenii lui Dumnezeu din Legea harului, adica cinstim fericitele cete ale apostolilor, ale mucenicilor, ale sfintilor ierarhi, ale cuviosilor parinti, barbati si femei, si ale tuturor placutilor lui Dumnezeu din toate timpurile si din toate straturile vietii sociale: pescari ca Sfintii Apostoli, gradinari, vamesi, negustori, ciobani, cizmari, ostasi, imparati, mineri, fierari, bucatari, avocati, doctori sau filosofi, care in mijlocul societatii si in cadrul vietii de familie, in munca lor de toate zilele, s-au ingrijit si de sufletele lor, pastrand legatura cu Dumnezeu prin rugaciune si viata cinstita, implinind poruncile lui Dumnezeu, si aspru si-au sfintit viata si li s-au scris numele lor in cartea vietii, in Imparatia lui Dumnezeu.

Sfintenia nu este un cerc inchis, ea poate fi dobandita de oricine. Mantuitorul spune pe Muntele Fericirilor: Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este! (Matei 5, 48). Nu erau nici calugari atunci, nici niste oameni speciali care ascultau aceste cuvinte. Era de fata o multime foarte variata si El la toti le poruncea sa fie sfinti. Asa incat sfintenia este deschisa pentru oricine. De aceea am amintit toate aceste categorii sociale. Toti au intrat in sfintenie. Si aflam din Vietile Sfintilor cum au petrecut si si-au savarsit vietile lor. Asa incat cinstea sfinteniei s-a dat pentru fiecare dintre noi, care uneori ne plictisim de rugaciune, de tot ceea ce ne ofera Dumnezeu pentru sfintenia noastra.

Noi ii cinstim pe toti sfintii pentru viata lor pilduitoare, pentru statornicia lor in credinta, pentru caracterul lor hotarat pe calea binelui si a dreptatii, pentru bunatatea inimii lor si pentru sfintenia vietii lor. Ii cinstim pentru ca au devenit cetatenii casei lui Dumnezeu, prietenii si iubitii lui Durmezeu si pentru ca acolo unde sunt acum, in imparatia lui Dumnezeu, asculta rugaciunile noastre, ne vad cum traim, cunosc trebuintele noastre si necazurile noastre, se bucura de intoarcerea noastra catre Dumnezeu si se roaga si mijlocesc pentru noi atunci cand le cerem ajutorul; iar rugaciunile si mijlocirile lor sunt ascultate si bineprimite de Dumnezeu.

Cinstind pe Maica Domnului si pe sfinti, cinstim pe Stapanul lor, Care este Dumnezeul parintilor nostri si Dumnezeul nostru al tuturor. Noi toti suntem chemati si indemnati sa ne imprietenim cu Dumnezeu si cu sfintii Sai inca din viata aceasta, si sa-i chemam in rugaciunile noastre, sa le ascultam povetele si sa le urmam credinta si faptele lor, sa ne insusim modelul vietii lor si scopul sau idealul vietii lor. Scopul ultim al vietii lor a fost desavarsirea sau sfintenia, iar vietile lor au stralucit ca niste faclii luminoase pe cararile intortocheate ale acestei lumi. Ei au ascultat si au implinit slavita porunca data de Dumnezeu catre toata lumea cand a zis: Fiti sfinti, caci Sfant sunt Eu (I Petru 1, 16).

Aceasta porunca este data pentru prima data lui Moise, pe care o gasim in cartea Levitic, capitolul 11. Deci, inca din vremea Vechiului Testament ni se poruncea sa fim sfinti. Iar astazi este de batjocura acest cuvant: “Vrei sa fii sfant? Vrei sa faci pe sfantul?” Ca si cum sfintenia ar fi ceva interzis. Ar trebui sa spunem: “Doamne ajuta-mi sa fiu sfant!“ Sa fim sfinti cu totii. Acesta este idealul nostru! Este porunca sa fim sfinti; porunca de la Dumnezeu. Si o alta porunca, asemanatoare cu aceasta, rostita de Mantuitorul pe Muntele Fericirilor, cand a poruncit tuturor ascultatorilor Sai de atunci si din totdeauna: Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este (Matei 5, 48).

Cand citim sau cand auzim din Sfintele Scripturi aceste porunci dumnezeiesti: “Fiti sfinti sau fiti desavarsiti”, care este in fond acelasi lucru, le primim cu greutate la prima auzire, ni se pare ca e cu neputinta de infaptuit sfintenia cu propria noastra viata! Daca privim insa la vietile sfintilor, despre care stim ca au fost si ei oameni pamanteni ca si noi, si vedem ca ei au putut implini aceasta porunca a sfinteniei, a desavarsirii, prindem si noi curaj si smerita indrazneala. Mai ales casfintenia si desavasirea nu inseamna numai semne si miununi; putini sfinti au facut minuni in viata lor pamanteasca.

Minunile sunt daruri speciale, in plus, si nu totdeauna sunt insusirile sfinteniei. In privinta aceasta, Mantuitorul ne-a spus niste cuvinte care pe multi trebuie sa ne puna pe ganduri. El a zis printre altele:

In ziua aceea a judecatii multi Imi vor zice: Doamne, Doamne! Oare nu in numele Tau am proorocit, si nu in numele Tau am scos demoni si n-am facut noi atatea minuni in numele Tau? Se vor apara oamenii. Si atunci voi zice lor , spune Mantuitorul Hristos: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi! – cumplit raspuns! Departati-va de la Mine, voi, cei ce lucrati faradelegea (Matei 7, 22-23).

Sfintenia sau desavarsirea nu presupun numaidecit semne si minuni, asa cum suntem obisnuiti sa credem uneori. Minuni, ce pot sa uimeasca pe oameni, ajung sa faca si vrajitorii si scamatorii si fachirii, ajutati de puterile intunericului. Dar sfintenia nu pot sa o dobandeasca decat cei blanzi si smeriti cu inima, cei plini de dragoste pentru Dumnezeu si pentru aproapele lor.

Sfintenia cea bineplacuta lui Dumnezeu trebuie sa aiba macar aceste trei insusiri:

Instrainarea omului de rautati si de patimi. Noi suntem numiti vase de lut si aceste vase trebuie curatite ca sa poata intra si sa poata ramane in ele harul Sfantului Duh, adica sfintenia. In Imparatia lui Dumnezeu nimic necurat nu intra, spune Sfantul Apostol Pavel. Asa incat trebuie sa ne curatim trupul nostru de patimi si de rautati.

A doua conditie: Pastrarea si marturisirea dreptei credinte in Dumnezeu. Cei care fac false minuni, sunt niste sarlatani. Exista minuni facute de sfinti, fara indoiala, dar acestea sunt mai rare.

Si a treia conditie: implinirea poruncilor dumnezeiesti. In Filocalie, volumul intai, se spune intre altele si acest lucru: Dumnezeu este ascuns in poruncile Sale. Intrucat implinesti porunca Evangheliei, Dumnezeu este de fata si ti se arata. Il vezi. Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8 ), spune “Fericirea” a sasea. De obicei, credinta cea adevarata fata de Dumnezeu se cere dovedita prin fapte de dragoste sincera fata de aproapele nostru:

Caci de va zice cineva ca iubeste pe Dumnezeu iar pe fratele sau il uraste, este un mincinos, spune Sfantul Evanghelist Ioan in Epistola intaia dintre scrierile sale. Caci cel ce nu iubeste pe fratele sau pe care il vede, cum poate sa-L iubeasca pe Dumnezeu pe Care nu-L vede? (I Ioan 5, 20).

Tot Sfantul Ioan Evanghelistul spune ca nimeni nu poate cunoaste pe Dumnezeu, nu poate crede in El si nu-L poate iubi cu adevarat, daca mai intai nu-si scoate rautatea din propria sa inima si daca nu dovedeste prin fapta dragostea curata fata de semenii sai. Cine face asa, se afla pe calea sfinteniei, adica este pe calea pe care au mers sfintii in drumul lor spre imparatia lui Dumnezeu. Si aceasta asteapta Dumnezeu de la noi: sa vrem, sa daruim, sa ne ostenim, sa mergem pe calea Lui, sa fim de partea Lui.

Ca sa intram pe aceasta cale a sfinteniei si sa sporim in ea, avem la indemana ajutorul lui Dumnezeu, numit harul Sfantului Duh, care este puterea darului ce izvoraste din Duhul Sfant, prin care lucreaza Dumnezeu in lume si in noi.Harul il dobandim si il mentinem prin Sfintele Taine, prin rugaciunea personala, prin rugaciunile si binecuvantarile Sfintei Biserici.

Mantuitorul ne invita cu iubire pe calea Lui si ne cheama la El, zicand:

Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Ramaneti intru Mine, spune Iisus Hristos, si Eu voi ramane intru voi. Caci precum mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane in vita; asa nici voi, daca nu ramaneti intru Mine. Eu sunt vita, voi mladitele (Ioan 15, 4).

Vedeti ce raport strans este intre noi si Dumnezeu?

Cine ramane in Mine si Eu raman in el, acela aduce roada multa. Fara de Mine nu puteti face nimic! (Ioan 15, 5).

Cu alt prilej Mantuitorul se roaga Tatalui ceresc, zicand: Sfinteste-i, Doamne, cu adevarul Tau, ca si ei sa fie sfintiti in adevar (Ioan 17, 17). Sfantul Apostol Pavel spune: Voia lui Dumnezeu este sfintirea noastra. Iar Sfantul Apostol Petru indeamna pe calea sfinteniei pe credinciosii din vremea sa si ne indeamna si pe noi, pe cei de astazi prin aceste cuvinte:

Fiti sfinti in toata petrecerea vietii voastre. Ca scris este: Fiti sfinti ca Sfant sunt Eu, zice Domnul Dumnezeu (I Petru 1, 15-16). si continua:

Daca chemati Tata pe Cel ce judeca cu nepartinire, petreceti in frica vremelniciei. Curatati-va sufletele prin ascultarea de adevar si nefatarnica iubire de frati si iubiti-va unul pe altul din toata inima, cu toata staruinta, lepadand toata rautatea si tot viclesugul si fatarniciile si pizmele si toate clevetirile; ca sa deveniti prin Duhul Sfant semintie aleasa, preotie imparateasca si neam sfant, popor ales al lui Dumnezeu.

Cand ne vom afla pe o asemenea cale vom uri faradelegea si pacatul si vom simti nevoia launtrica de a face cat mai mult bine in jurul nostru. Atunci ne vom insufleti usor pentru tot ce este frumos, nobil si de folos oamenilor si vom simti din plin bucuria si dulceata faptei bune, pastrand mereu in noi duhul smerit si bland.

Aceasta este calea sfinteniei. Pe o asemenea cale au mers si sfintii pe care ii sarbatorim astazi. Din vietile lor invatam sa fim cinstiti, harnici, modesti, blanzi, pasnici, curati la suflet si la trup, generosi, plini de bunatate si de omenie. Toate aceste virtuti isi au puterea si izvorul in Dumnezeu, pe Care L-au descoperit in masura in care au trait dupa sfaturile si dupa sfintele Sale porunci. In El au crezut, pe El L-au marturisit, pe El L-au iubit si catre El s-au dus, in imparatia Lui si in slava Lui, cum spune Psalmistul: Adanc pe adanc cheama.

Societatea noastra omeneasca si romaneasca are nevoie de oameni cinstiti, de oameni intelepti, modesti, cumpatati, de oameni pasnici, plini de omenie. Sa nu pretindem altora sa fie asa; sa ne straduim noi insine, fiecare, in sectorul sau de activitate, sa fie mai bun, mai sincer, mai curat, mai cinstit, mai omenos, mai credincios, dupa chipul vietii acelora pe care ii praznuim astazi.

Incheind aceste ganduri despre sfintii pe care ii praznuim astazi sa ne rugam lui Dumnezeu cu umitinta, zicand asa:

Da -ne, Doamne, duhul sfințeniei , bărbăția și statornicia sfinților Tăi pe calea binelui! Dă-ne, Doamne, tăria lor în credință , râvna dragostei lor, duhul smereniei și al virtuților creștinești pe care le-au avut ei! Ajută -ne, Doamne, ca tot ce gândim , ce vorbim și tot ce înfaptuim să fie spre slava Ta și spre binele aproapelui nostru, ca împreună să Te cinstim cu credință pe Tine , Dumnezeul părinților noștri , pentru rugăciunile tuturor sfinților Tăi . Amin .

sursa: biserica.org