Nicolae Georgescu s-a născut la 27 noiembrie 1891 în familia unui preot din Vălenii de Munte, jud. Prahova. Pe lângă Facultatea de Teologie, a urmat și cursurile facultăților de Filosofie și Drept, la București. A luptat în Primul Război Mondial, obținând gradul de sublocotenent.
În 1921, Nicolae Georgescu a fost numit de Ministerul Cultelor și Artelor ca inspector al Seminariilor Teologice, iar în 1925 a fost hirotonit preot la Filipești Târg, jud. Prahova. La 1 septembrie 1925, devine director al Seminarului Teologic din Edineț, în Basarabia, fiind și paroh ala biserica din Voronovița, jud. Hotin. A contribuit la ampla acțiune de derusificare a Bisericii Ortodoxe din Basarabia, după o sută de ani de cruntă dominație țaristă. Regiunea Hotin fiind una puternic rusificată, în unele localități românii fiind minoritari, părintele Nicolae a organizat ample manifestări cu caracter naționalist. P.S. Visarion al Hotinului a cerut preotului Georgescu să înceteze acțiunile, de teama unor tulburări din partea rusofonilor și altor minorități din zonă, ceea ce a generat un colflict între cei doi, ducând la sancționarea părintelui și destituirea sa din funcția de director al Seminarului Teologic din Edineț.
De acum, preotul Nicolae Georgescu va semna toate documentele cu adaosul Edineț.
În 1928, preotul Nicolae Georgescu – Edineț devine preot la parohia Sf. Anton – Curtea Veche din Capitală, devenită loc de adunare a studenților bucureșteni. Între anii 1930-1935, el a inițiat ample lucrări de restaurare a bisericii și construire a casei parohiale.
Din inițiativa preotului Georgescu, căreia i s-au alăturat studenții naționaliști, în mare parte legionari, șs-a realizat o cruce de marmură pentru a fi instalată la mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol. La 24 ianuarie 1932 as-a format o procesiune pentru instalarea crucii. La protestele evreilor, care considerau că amplasarea crucii ar fi discriminatorie, invocând existența și a unui numpr mai mic de eroi de alte confesiuni decât cea creștină, Jandarmeria a fost pusă să obstrucționeze acțiunea. Au avut loc tulburări și ciocniri între studenții naționaliști și Jandarmerie, soldate cu mulți răniți, inclusiv preotu Georgescu-Edineți, care a și fost arestat. Totuși, Patriarhul Miron Cristea l-a declarat ulterior “erou al crucii”.
Ca urmare a instaurării dictaturii Carol II și începerii persecuțiilor împotriva mișcării legionare, părintele Georgescu Edineț a fost arestat în noaptea de 16 spre 17 aprilie 1938, sub acuzația de a fi “simpatizant legionar”, primind condamnarea de un an închisoare corecțională. Din 1939 a continuat să slujească în parohia Curtea Veche până în anul 1945, când guvernul comunist îl arestează din nou. Din nou arestat în primăvara 1952, a fost internat în lagăr de muncă forțată. Trece la Domnul la 21 mai 1952 în Penitinciarul Jilava.
În anul 1921, viitorul preot Nicolae Georgescu a fost numit de către Ministerul Cultelor și Artelor, inspector al Seminariilor Teologice. La 11 aprilie 1925 a fost hirotonit în treapta de diacon și în a doua zi hirotonit preot pe seama parohiei “Adormirea Maicii Domnului” din Filipești Târg, jud. Prahova.
La 1 septembrie 1925, părintele Nicolae este numit director al Seminarului Teologic din Edineț, fosta Școală spirituală transformată prin Decret Regal la 23 noiembrie 1923 în seminar teologic. A fost numit și paroh al Bisericii “Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Voronovița (oficiul Chelmenți), jud. Hotin.
Dorind să contribuie la afirmarea națiunii și a valorilor românești, într-o zonă a ținutului Hotin, unde în unele localități etnicii români erau în minoritate, părintele Nicolae Georgescu, în calitate de director de seminar organizează ample manifestări cu caracter naționalist. Manifestările naționaliste ale preotului Georgescu erau desfășurate la Edineț, “pe ulițele târgului în fruntea cărora, mergea el însuși”, fiind urmat de elevii seminariști și locuitorii din Edineț. Aceste manifestări puteau provoca mari tulburări, de aceea P.S. Visarion al Hotinului (1923-1935) îi cere preotului Georgescu să înceteze acțiunile. Astfel, între chiriarh și preotul Nicolae se iscă un conflict, soldat în cele din urmă cu aplicarea unei pedepse preotului – “sfat și dojană duhovnicească” și demiterea sa din funcția de director al Seminarului Teologic din Edineț.
În anul 1928, preotul Nicolae Georgescu este numit preot la parohia Sf. Anton – Curtea Veche din capitală, devenind loc de adunare a studenților bucureșteni. Spre a se deosebi de alți preoți din București cu numele Georgescu, părintele Nicolae, semnează pe viitor actele cu numele Nicolae Georgescu-Edineț. Ca și la Edineț, în noua parohie, părintele s-a implicat activ în realizarea îndatoririlor sale duhovnicești. Între anii 1930-1935, sub îndrumarea preotului paroh a fost restaurată biserica și s-a construit casa parohială. A înființat o bibliotecă cu un număr impunător de carte și un cor bisericesc.
Din inițiativa preotului Georgescu și a studenților enoriași, prin donațiile lor a fost executată o cruce de marmură pentru a fi instalată la mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol. La 24 ianuarie 1932 au mers în procesiune pentru a instaura crucea, fiind întâmpinați de jandarmi. În cele din urmă părintele Nicolae a fost rănit, apoi arestat pentru o perioadă de timp. Datorită curajului său a fost numit de către Patriarhul Miron – “erou al crucii”.
În noaptea de 16 spre 17 aprilie 1938, părintele Nicolae Georgescu a fost arestat, fiind considerat “simpatizant legionar” și condamnat la 1 an de închisoare corecțională. După eliberarea din temniță a slujit în parohia Curtea Veche până în anul 1945, când noile autorități îl arestează din nou. A fost eliberat și iarăși arestat în primăvara anului 1952, fiind trimis spre “reeducare” la o unitate de muncă (lagăr de muncă forțată). La 21 mai 1952 este exterminat la Fortul 13 Jilava.
Material realizat de Florin Dobrescu, pe baza informațiilor Protoiereului Ioan Lisnic, din Univers Spiritual