Editorial și fotografii: Florin Dobrescu
În amurgul zilei de 1 mai 2006, camaradul Coriolan Baciu mă anunța telefonic că dragul nostru bădia Gavrilă se stinsese, încheind astfel socotelile cu o boală galopantă care, în câteva luni, îi măcinase tot organismul. Fusese lucid până în ultima clipă, Coriolan plecând de la Galtiu cu 15 minute înainte ca Moșu să se stingă… Era pe drumul de întoarcere la Alba Iulia, când tanti Anuța îl sunase să vină înapoi, căci se terminase totul…
Am simțit atunci că a plecat în veșnicie o legendă, luând cu sine toată încărcătura acelor ani în care o mână de tineri scrisese, pe crestele Carpaților, epopeea demnității neamului românesc… Simțeam că se stinge, cu el, o epocă, un ev al identității noastre, și că vom rămâne mult mai săraci, în lupta grea care ne aștepta.
Și totuși, la moartea lui Gavrilă, atunci, la catafalcul său, în biserica din Galtiu, cu toții ne-am simțit mai puternici. Prezența sa nevăzută și sprijinul său celest aveau să ne fie armură și spadă în încleștarea din care, la rândul nostru, avem îndatorirea de a ieși biruitori sau morți. Știut fiind că războiul erei ce va să vină va fi, din anumite considerente, mai dificil poate decât cel dus de ei, atunci, în crugul veacului trecut, cu arma în mână.
Pentru că, spre deosebire de ei, care luptau pe înălțimile albastre și pure, noi ne zbatem, nefericiți, prin mlaștinile deznădejdii unei lumi aflate în putrefacție, unde duhul fetid al morții rânjește la orice colț, îmbiind simțurile cu drogul plăcerilor pierzătoare de suflet… Dușmanul este astăzi pretutindeni, în toate, chiar și în noi înșine, și doar cei ce vor primi harul Duhului vor putea deosebi duhurile. „Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să
rămâneţi în picioare.” (Efeseni 6:12-13)
Iar crezul și lupta lui și a camarazilor lui căzuți în munți, cu arma în mână, sau risipiți în hrubele temnițelor reci, ne vor fi în veci îndreptar și Testament.
Să credem în învierea României!
Imagini de la funeraliile lui Ion Gavrilă Ogoranu. Galtiu, 5 mai 2006.
Camarazii de gardă la catafalc: Mitică Comșa și Nicu Mazăre, foști deținuți politici.
Coriolan Baciu, ucenicul lui Ion Gavrilă Ogoranu, executorul testamentar al acestuia
Virgil Totoescu, vechi camarad de luptă al lui Ogoranu, vicepreședintele Partidului Pentru Patrie (Totul pentru Țară)
John Halmaghi, din SUA, vechi camarad al lui Ogoranu
Soția și sora mai mare a lui Ion Gavrilă Ogoranu
Mesajul rectorului Universității Tehnice din Cluj Napoca
Patriarhul muntilor si’al fruntilor nesupuse
Voievod al zarilor si’al padurilor strabune
Te rugam, din Cer, ne spune
Cum sa ne luptam acum
Cu seringile produse
De’o mafie ucigasa si parsiva
Sa fie niste obuze
Nucleare, de distrugere masiva
Ne vor viata, libertatea
Si tot ce e bun sub soare
Sa uitam de Sarbatoare
De’Inviere si ogoare
Frati Români, zis’a viteazul
Caruia II tuna glasul
Tara asta e a noastra
Libertatea este sfanta
Noi vom birui in lupta
Cu vointa neinfranta
Iesiti toti pe baricade
Pana ce Minciuna cade
Strigati’le cu tarie
Sa iasa din cazemate
Persoanele necurate
Ce stapani vor sa ne fie
Sa le tremure genunchii
Inima si toti rarunchii
Si sa fuga, sa se’ascunda
Ca sobolanii in umbra
Cat ar trece o secunda
Grabiti’va ! Timpul arde
Robia, moartea ne paste
Daca vrem de Libertate
Pururea sa avem parte
Dumnezeu, vitejilor
Libertatea le’o imparte !