Era în anul 1949… România era o țară sub ocupație armată, iar sovieticii instauraseră un regim communist aidoma celui de la Moscova. Pretutindeni în Carpați se constituiseră grupuri de rezistență armată, care așteptau o intervenție aliată pentru a putea acționa ca forte de gherilă, pentru eliberarea de sub jugul sovietic.
Anul 1949 a însemnat atingerea vârfului represiunii comuniste, care se va prelungi în anii următori. Zecile de mii de arestări operate, zilnic, în toată țara, erau însoțite de ample operațiuni ale trupelor de Securitate împotriva grupărilor de partizani din munți, alcătuite în principal din foști ofițeri ai Armatei Regale, legionari și national-țărăniști.
Aflând de existența acestui grup de rezistență, Securitatea a trimis în munți câțiva agenți pentru a obține informații. Doi dintre aceștia au fost capturați însă de partizani, iar unul a reușit să se întoarcă în vale, alarmând autoritățile represive.
În scurt timp, impresionante efective ale trupelor de Securitate din Sibiu și Drăgășani au înconjurat regiunea. Acestea au deschis focul împotriva taberei de partizani în noaptea de Paști (26 aprilie 1949), în jurul orei 4,00. Din rapoartele Securității, reiese că au fost folosite arme automate, aruncătoare de flăcări și mine, lupta într-o luptă ce a durat trei zile și s-a soldat cu 7 morți. Au căzut în luptă: Ionescu Gheorghe (student), Banu Petre, Ghiţă Băncescu Starovici (student anul II la Arhitectură), Nicolae Ştefan (electrician) şi Adrian Mohora (student anul IV), Gheorghe Huţanu (muncitor la Atelierele C.F.R. din Paşcani) şi Nicolae Anghel (zidar din Râmnicu-Vâlcea). Alți cinci luptători au fost capturați: Ionescu Gheorghe, Văduva Constantin, Şitoianu Gheorghe, Pavel Ion şi Nicolae Constantin. Au scăpat din încercuire: Ion Oprițescu, Ștefan Cetățeanu, Gheorghe Popescu și Nicolae Tărășescu.
Transportate de Securitate la Bistrița, trupurile celor căzuți au fost atârnate de mâini și de picioare pe prăjini, asemenea vânatului, la macabre spectacol asistând, pe lângă localnici, și copii de la șcpala din localitate. Cadavrele au fost înhumate într-o groapă comună din apropierea cimitirului de la schitul Păpuşa.
Deși condamnați la închisoare, unii dintre aceștia au fost executați de Securitate, în cadrul așa numitelor ,,transporturi ale morții“ din prima parte a anului 1950. Este vorba de Ion Cetăţeanu, Mircea Măzăreanu, Ion Martin, Ghiţă Pele şi Ion Opriţescu, a căror groapă comună nu a fost identificată nici până azi.
Printre cei arestați și condamnați pentru susținerea partizanilor au fost și șase călugărițe de la Mănăstirea Bistrița, în frunte cu stareța Olga Gologan.
În veci pomenirea lor!
(Imagini din arhivele Securității și placa memorială de la Arnota)
Doamne este infiorator/Cum am putut noi traii si creste,ca oameni,in acele vremuri?Afland abia acum aceste crime impotriva romanilor este imposibil sa nu-ti apara imaginea unor fiare salbatice atacand o populatie fara nici o vina,fiare salbatice pe care,fara vrere constati ca sant de origina cazaro-iudaica:ana pauker,teohari georgescu,vasile luca si aproape toata conducerea Romaniei care era cocotata pe grumajii nostrii erau coreligionarii lor,care au ca imbold doctrinar si”sfant” citatul talmudului;PE CEL MAI BUN DINTRE STRAINI OMOARA-L.
Este de-a dreptul inimaginabil la ce se putea intampla inainte in tara aceasta.