14 aprilie: 567 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ștefan cel Mare și Sfânt

Pe 14 aprilie 1457  începe domnia lui Ștefan cel Mare în Moldova, domnie care va dura 47 de ani, până în ziua morții sale – 2.VII.1504.

Fiul lui Bogdan al II-lea și nepot al lui Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare avea 24 de ani când a urcat pe tron și calități de lider militar și politic, cu școala făcută la curtea lui Iancu de Hunedoara. Ștefan cel Mare a preluat tronul după înlăturarea lui Petru Aron, pe care l-a învins în bătălia de la Doljești, pe Siret, la data de 12 aprilie 1457. Două zile mai târziu, Adunarea țării l-a proclamat pe Ștefan cel Mare domnitor.

Domnia de 47 de ani nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său a dus lupte împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei. A ridicat biserici și mănăstiri care astăzi sunt pe lista UNESCO. Calitățile de om politic, strateg și diplomat, acțiunile sale pentru apărarea integrității țării și inițiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admirația contemporanilor, acesta devenind un erou popular în tradiție.

Pisaniile păstrate din timpul lui Ștefan cel Mare îl atestă drept ctitor al bisericilor Putna (1469), Milișăuți-Bădeuți (1487), Pătrăuți (1487), Sfântul Ilie (1488), Voroneț (1488), Vaslui (1490), Iași (1492), Hârlău (1492), Borzești (1494), Huși (1495), Dorohoi (1495), Popăuți (1496), Valea Albă (1496), Tazlău (1497), Neamț (1497), Piatra (1498), Volovăț (1502), Dobrovăț (1504), Reuseni (1504). La acestea se adaugă bisericile de la Râmnic (1704) și Scânteia (1846), cu pisanii târzii, fără indicarea datei construcției inițiale.

Papa Sixtus al IV-lea l-a numit „Athleta Christi” (Luptător pentru Hristos) iar poporul l-a cântat în balade…

…Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1992, Sf. Voievod Ștefan cel Mare fiind prăznuit în data de 2 iulie.

 

 

 

 

 

 

sursa: ActiveNews

Comments (0)
Add Comment