Descendent al domnitorilor Constantin Brâncoveanu și Șerban Cantacuzino, specialist în fizică atomică și asistent al Mariei Curie, la Paris, George Manu aderase la Mișcarea Legionară în 1937, într-un moment de apogeu al popularității acesteia. Deși în timpul scurtei prezențe a legionarilor la guvernare luase atitudine față de unele abuzuri, începând din 1943 își asumă o poziție activă în zona conducerii clandestine a Mișcării Legionare, asumându-și mari riscuri, într-o perioadă extrem de dificilă, de persecuție totală împotriva acesteia din partea dictaturii antonesciene.
La sfârșitul războiului trece definitiv în clandestinitate, dedicându-se exclusiv organizării mișcării naționale de rezistență. În acest mediu, realizează contacte între conducerea clandestină a Mișcării Legionare și Partidul Național-Tărănesc, diferite grupări de rezistență și cu Palatul Regal,
Din toamna anului 1945, ca urmare a implicării tot mai intense în conducerea Rezistenței, intră complet în clandestinitate, renunțând la activitatea universitară. Dezavuează strategia lui Nicolae Petrașcu și se înscrie în organizația “Sumanele negre”, dar este dezamăgit și se hotărăște să urmeze propria sa cale.
Scrie o carte în limba engleză (“În spatele cortinei de fier”), de fapt un amplu material informativ despre situația social-economică, militară a României aflate sub ocupație sovietică, înmânat ambasadelor occidentale, Regelui, generalului Aldea (considerat lider al Rezistenței).
În ciuda insistențelor apropiaților săi, precum Liliana Protopopescu, în favoarea refugierii sale în străinătate, pentru a contribui la organizarea de acolo a Rezistenței, George Manu va alege să rămână în țară. O perioadă de timp se va ascunde în zona mănăstirii Sâmbăta de Sus, cu ajutorul părintelui Arsenie Boca.
Încercând să iasă din țară la 17 martie 1948, este nevoit să se întoarcă, urmare unor razii ale poliției politice, fiind arestat la București. Anchetat dur de Siguranța pusă în slujba comuniștilor, va fi condamnat în cadrul „procesului grupului de spioni și sabotori”, la muncă silnică pe viață.
În condițiile exterminatoare ale detenției politice, va desfășura o neobosită activitate didactică, împărtășind camarazilor de închisoare din bogăția vastelor sale cunoștințe culturale și științifice a un neprețuit suport moral pentru rezistența celor osândiți.
A rămas inflexibil oricărui compromis cu puterea comunistă, refuzând reabilitarea cu prețul folosirii sale în cercetările de fizică nucleară. În 1962, în timpul reeducării atroce la care erau supui deținuții politici, s-au făcut presiuni infernale asupra sa, pentru a da declarații de desolidarizare și de incriminare a conducerii Rezistenței din Occident, în special față de Horia Sima și grupul său de comandă. Bolnav în ultimul stadiu de TBC, a fost permanent șantajat de comandantul închisorii Aiud, Gheorghe Crăciun, care îi oferea, în schimbul abjurării, întreaga asistență medicală necesară salvării vieții sale. George Manu a rămas inflexibil pe poziție, murind în chinuri, pe 2 aprilie 1962.
Printre ultimile cuvinte rostite camarazilor din preajmă au fost acestea: „Să spuneți tuturor că nu am făcut nici un compromis!” Rămășițele sale pământești au fost aruncate în gropile comune ale Râpei Robilor de la Aiud, rămânând neidentificate pentru vecie…
[…] Link: https://www.buciumul.ro/2019/01/09/sinaxarul-demnitatii-romanesti-%e2%80%a0-12-aprilie-1961-zarca-ai… […]