Cu puţin timp înainte de a pleca în călătoria veşnică, în ciuda celor 86 de ani, ERNEST MAFTEI era de o vitalitate şi un optimism debordante. Tinereţea era calificativul care i se potrivea cel mai bine. Hâtru, mereu pus pe şotii, sobru însă atunci când îţi vorbea, înflăcărat, despre idealurile sale slujite încă din tinereţe, ori lăcrimînd, atunci când povestea despre camarazii săi executaţi sau morţi, în chinuri, în închisori, Ernest Maftei, era în sine un manifest viu. Manifestul românismului, sau, hai să zicem mai bine, al identităţii româneşti. Mai cu seamă când umbla prin Bucureştiul acesta sumbru şi sordid în frumosul său costum naţional, oprit la fiecare cîţiva paşi de oamenii care-l iubeau şi vroiau să-i vorbească, să-l îmbrăţişeze, să se fotografieze cu el.
Îşi păstrase graiul moldovenesc, aşa cum îl învăţase de la mama sa, la Prăjeştii Bacăului, în ciuda celor 6 decenii trăite în capitală. Românescul, etnicul, răzbătea din toată fiinţa lui, nealterat de mâzga atâtor răutăţi abătute asupra ţării şi asupra lui, totodată. Trecuse prin faţa morţii de mai multe ori, fusese închis sub trei dictaturi. Era un adept al Libertăţii şi nu putea trăi decât liber. Era un Dac liber, coborât parcă de pe columna traiană, ca să reamintească lumii întregi că românismul va dăinui în veci.Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa pe camaradul și fratele nostru: Bădia.
„În lutul greu din care am plecat / Am frãmântat simţire. / Din urã am clãdit iubire. / Între seninul din Înalt / Şi jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câştigat. / Mi-e barba albã, încâlcitã, roasã. / Pãrinte, o sã vin curând acasã”.
(Ernest Maftei, 21 decembrie 1989)
Ernest Maftei s-a născut la 6 martie 1920, în comuna Prăjeşti, lângă Bacău. la Şcoala Normală din Bacău, a debutat cu versuri în revista Liliacul, editată împreună cu patru colegi. Tot aici aderă la Frăţia de Cruce, organizaţie de elevi a Mişcării Legionare, devenind lider local. Avea 17 ani.
În 1937 participă la tabăra FDC de la Carmen Sylva (azi Eforie Sud). În 1938, este arestat de autorităţile dictaturii regelui Carol II, fiind incarcerat în lagărul de la Vaslui. Aici va asista, pe 21 septembrie 1939, la executarea câtorva zeci de membrii ai Partidului « Totul pentru Ţară », moment descris în numeroase interviuri.
Între 1941-1945 urmează Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Iaşi.
Tot în această perioadă este arestat şi condamnat de autorităţile antonesciene pentru activitate în FDC. Trece, ca deţinut politic, prin inchisorile Galaţi, Jilava şi Văcăreşti. Judecat de patru ori pentru apartenenţă la Mişcarea Legionară, este achitat de fiecare dată.
După război este şomer, fiind hăituit pentru credinţa sa politică. Joacă la Teatrul Poporului sub numele de Erman Valahu. Aici primeşte Meritul Cultural clasa I, la care este nevoit să renunţe pentru a nu se deconspira.
Este arestat şi condamnat de regimul comunist. O şansă unică face să scape de condamnare, graţie talentului înnăscut.
Începe cariera cinematografica cu pelicula « Desfăşurarea », în anii 1950. Urmează o carieră de excepţie, Ernest Maftei însumând în palmaresul sau multe filme. Va deveni unul dintre monştrii sacri ai filmului românesc şi unul dintre cei mai populari actori români.
Alături de Colea Răutu şi alţi actori, înfiinţează Uniunea Cineaştilor din România.
În noaptea de 21 decembrie 1989 participă, alături de tineretul român, la manifestaţia anticomunistă de la Piaţa Universităţii. Avea să lase familiei un bilet cu următoarele versuri, pentru cazul în care nu s-ar mai fi întors: „În lutul greu din care am plecat / Am frământat simţire. / Din ură am clădit iubire. / Între seninul din Înalt / Şi jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câştigat. / Mi-e barba alba, încâlcită, roasă. / Părinte, o să vin curând acasă”. În acea noapte, la baricada de la Intercontinental, reuşeşte să ia doua pistoale mitralieră dintr-un TAB. Cu acestea va pătrunde a doua zi în C.C. al P.C.R., dupa fuga lui Ceauşescu.
Prima perioadă a regimului neocomunist al lui Iliescu va însemna pentru Badia persecuţii mai mari decât în perioada lui Ceauşescu. Ernest Maftei va fi o permanenţă a manifestaţiilor de stradă inâiţiate de forţe începând cu ianuarie 1990. Va fi de asemenea, unul din reperele Pieţei Universităţii, îndemnând tineretul să lupte împotriva comuniştilor care îşi consolidau puterea.
Venirea minerilor în Bucureşti, la instigaţiile lui Iliescu, a însemnat teroare şi moarte răspândită pe străzile capitalei. În ziua de 14 iunie 1990, a fost ridicat de acasă de cinci indivizi deghizati în mineri, bătut şi aruncat pe malul Dâmboviţei, unde a zăcut inconştient circa şapte ore. A fost salvat de un cetăţean care l-a recunoscut şi l-a transportat la urgenţă.
Soţia sa avea să decedeze, în urma unui infarct, din cauza acestor persecuţii.
mÎn septembrie 1993, în timpul puciului de la Moscova, la radio Deutche Welle a fost nominalizat al cincilea pe o presupusa lista a celor mai periculoşi anticomunişti, făcută de autorităţile de la Bucureşti. Rămâne memorabil răspunsul lui Ernest Maftei: „Hai că-s porci ! Tocmai pe locul cinci şi nu pe primul?”Actor cu o popularitate uriaşă, Ernest Maftei s-a bucurat de premii şi distincţii naţionale, ca şi de simpatia publicului românesc. A primit Premiul UCIN la împlinirea a 50 de ani de cinematografie, iar din partea Consiliului Director al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, „Diploma de recunostinţă”, pentru contribuţia la dezvoltarea artei şi culturii naţionale.
A colaborat la realizarea emisiunii cu caracter agricol « Ferma » pe TVR 2.
A rămas ca un exemplu de demnitate. Astfel, a refuzat oferta de a juca într-o telenovelă românească, în ciuda onorariului impresionant (300 euro pe zi), considerând-o o producţie mediocră. De asemenea, a refuzat premiul « Cel mai bun român » pe 2005, pentru că între cei nominalizaţi se numărau personaje sumbre ale politicii ultimilor 16 ani şi pseudovedete ale emisiunilor TV de nivel submediocru.
A activat, în spiritul principiilor sale anticomuniste, în mai multe organizaţii, între care Fundaţia „Bunavestire”, Partidul „Pentru Patrie” ş.a..
Ernest Maftei: pe noi ne stăpânesc trei stări – jocul, iubirea și înțelepciunea
“M-am născut pe malul Siretului, ca un «țăran sărac», care avea numai vie două hectare. A trebuit să scriu «țăran sărac» în biografie, altfel comuniștii nu m-ar fi angajat. Școala primară am urmat-o la țară. Am plâns că nu m-a dat tata la seminar, îmi doream să devin preot. Încă de mititel pesemne că vedeam slujba ca un fel de teatru. Tata nu a vrut și m-a dat la Școala normală din Bacău. Nu am profesat ca învățător și am dat diferența de bacalaureat, mergând la Iași, unde m-am înscris la Conservatorul de Artă Dramatică.”
Lauda este foarte greu de suportat; este mai greu de suportat ca insuccesul
“Mi-am dat seama că, dacă rămâneam învățător făceam un sat model. Dar atunci m-am dus la Iași, am făcut Institutul să fiu învățătorul întregului neam. Și unul dintre cele mai formidabile momente a fost când tata știa că eu studiam la medicină, dar eu m-am dus teatru. Când a aflat țăranul de tata, zice: «Ce faci? Joci pe sârmă?!». Atunci l-am dus să vadă un spectacol cu mine și când am ieșit din sală, lumea pe stradă zicea că a fost grozav ăla, iar el se oprea în loc și spunea: «E feciorul meu!». A fost fenomenal.
Am fost bucuros c-am convins pe tata că a fi artist de teatru, de film este o menire mare. Iar ca personaj, singur, prima oară când am avut succes mare, succesul meu a fost așa de mare încât – eu aveam vreo 27 ani – m-am dus acasă și am plâns toată noaptea și am zis: «Ce știți voi, asta-i nimic! Eu vreau să strâng lumea în mână! Să cuceresc prin artă lumea”. Adică am fost nefericit că prea mă lăudau! Pentru că lauda este foarte greu de suportat; este mai greu de suportat ca insuccesul.”
Sexul îl fac și câinii, dar noi, oamenii, nu suntem mai presus?
“Dupa ce am absolvit Institutul la Iași și am venit in București, luam la mine agheasma, pentru că auzeam numai prostii. În primul turneu, artistele din București m-au văzut ca sunt un țăran blând și m-au întrebat dacă am pupat vreodată o femeie peste tot locul. Repede m-am dus și am înghițit o gura de agheasmă. Eram de o pudoare până la Dumnezeu. Și românii așa au fost, pudici. Acum, nepoțelul meu de șase ani a văzut la televizor o partidă de amor și i-a pus mâna la ochi noră-mii, zicându-i: «Mama, nu te uita, că nu-i frumos». Dar el era cu ochii-n televizor.
Televiziunea nu mai are un rol educativ. Fetele aistea dau cu buricul și cu țâțele-n ecran și, gata, sunt vedete. Nu-i în regulă. Sexul îl fac și câinii, dar noi, oamenii, nu suntem mai presus? Sexul se face discret și trebuie să fie ceva frumos. De exemplu, pe noi ne stăpânesc trei stări: jocul, iubirea și înțelepciunea. Lucian Blaga a scris că, pentru copii, iubirea și înțelepciunea sunt jocul. Pentru tineri, jocul și înțelepciunea sunt iubirea. Pentru cei cu barba albă ca mine, jocul și iubirea sunt înțelepciunea.”
BADIA ERNEST MAFTEI, PREZENT!