Născută în 1929, la Bucureşti, într-o familie din clasa de mijloc, Constanţa Georgescu a absolvit, în 1952, Facultatea de Istorie de la Universitatea din Bucureşti. Aici va intra în contact cu ideile anticomuniste nutrite de numeroşi studenţi.
Implicată în multiplicarea şi difuzarea unor manifeste anticomuniste, a fost arestată în noaptea de 19 aprilie 1954, din casa părintească. Deţinută în timpul anchetei în subteranele Ministerului de Interne şi la închisoarea Malmaison, avea să fie condamnată la 7 ani de temniţă, trecând cu o demnitate exemplară prin penitenciarele Dumbrăveni, Mislea, Miercurea Ciuc, Oradea, Arad. La expirarea pedepsei, a mai primit o condamnare administrativă de 48 de luni.
Eliberată în mai 1964, datorită decretului de graţiere a tuturor deţinuţilor politici, s-a căsătorit cu Mircea Moţei, la rândul său deţinut politic timp de 18 ani, pe care îl cunoscuse în casa Sofiei Cristescu-Dinescu, camaradă de suferinţă. Soţie şi mamă exemplară a doi copii, Constanţa Moţei şi-a desăvârşit studiile, devenind în 1968 licenţiată în Istorie.
După 1990 s-a implicat activ, alături de soţul său, în activităţile organizaţiilor constituite de camarazii de luptă şi suferinţă – AFDPR şi apoi FRFDPLA, Fundaţia George Manu şi Partidul “Pentru Patrie” (“Totul pentru Ţară”). A trecut la Domnul în ziua de 16 decembrie 2015.
În veci pomenirea ei. Constanța Moței: Prezentă!