Între 1 şi 4 decembrie 1957, în localitatea vrânceană Vadu Roşca s-a desfăşurat una dintre cele mai ample revolte împotriva procesului de colectivizare forţată din România.
Timp de patru zile locuitorii din Vadu Roşca s-au organizat pentru a împiedica intrarea echipelor de colectivzare în sat, reuşind să îl transforme într-o adevărată fortăreaţă. Ei s-au grupat în patrule, au stabilit ca bătutul clopotului să fie semnal pentru alarmarea oamenilor în caz de pericol şi au format baricade pentru a împiedica intrarea oricui ar fi încercat să îi forţeze să semneze cereri de intrare în colectiv.
Reacţia autorităţilor nu s-a lăsat prea mult aşteptată. La 4 decembrie, satul a fost înconjurat de zeci de maşini cu trupe de Securitate înarmate, care au deschis focul asupra mulţimii adunate la marginea satului. În final, ofensiva autorităţilor asupra satului Vadu Roşca s-a încheiat cu nouă morţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 49 de ani, zeci de răniţi şi 19 persoane condamnate, care au primit pedepse cuprinse între 5 şi 10 ani închisoare corecţională pentru delictul de „rebeliune”.
Sef al Directiei Superioare Politice a Armatei si adjunct al Ministrului Fortelor Armate in anii 1950, generalul Nicolae Ceausescu a condus personal razboiul împotriva tãranilor din Vrancea. Aici a fost recunoscut de cei care bãtuti, secerati, asteptau sã vinã partidul ca sã li se hotãrascã soarta. Insotit de o echipã de securisti si procurori, Ceausescu a întrebat, fatã în fatã cu autorii rãzmeritei din Vadu Rosca, dacã este cineva rãnit dintre soldati, dar mortii si rãnitii erau numai in tabãra tãranilor.
Sursa: Memorialul Sighet