Deci, nu sunt decât nişte nebuni. Protestatarii, revoltații și toţi cei care au aruncat în aer aseară străzile din Dublin nu sunt decât „nişte oameni grav bolnavi mintal”, așa cum definește dicționarul meu cuvântul „nebun”. Aşa a declarat comisarul Gărzii, Drew Harris. Mulțimea violentă care a zguduit ieri Dublin-ul ca răspuns la înjunghierea în masă a patru persoane, dintre care trei erau copii, este o „facțiune de huligani complet nebuni, condusă de ideologia de extremă dreapta”, a spus polițistul irlandez la televizor. Opriți căutarea pe Google, lăsaţi deoparte orice analiză, acum știm de ce sute de oameni au coborât în centrul Dublinului – pentru că sunt nebuni și fasciști.
Este izbitor cât de rapid a fost acceptată de clasa trăncănitoare din Irlanda ca literă de evanghelie această subțire explicație pentru cele mai grave violențe de stradă din Dublin din ultimii ani. Genul de „ştie-tot” educați de Trinity care, fără îndoială, au fost instruiți de departamentul de resurse umane că termeni precum „nebun” sunt depășiţi și ofensatori au dat aprobator din cap când șeful poliției a catalogat o mulțime de oameni în mare parte săraci drept simpli nebuni. Radicalii generației Z din Dublin, care citeau Sally Rooney, care altminteri fuseseră de acord cu cei care spuneau că jafurile BLM în SUA erau o lovitură curajoasă dată în „inima proprietății, a albilor și a poliției”, au început imediat să se plângă de vandalizarea îndrăgitei lor O’Connell Street. Se pare că revoltele ca răspuns la uciderea de către poliție a unui afro-american sunt în regulă, dar revoltele ca răspuns la un atac cu cuțitul asupra a trei școlari irlandezi sunt doar, literalmente, deranj mintal.
Unii dintre noi, chiar dacă ne simțim profund neliniștiți de scenele tulburătoare din Dublin, credem că trebuie să existe o explicație mai bună decât „sunt nebuni” sau „sunt naziști în trening”. Totul a început cu un atac oribil cu cuțitul în fața unei școli de lângă Parnell Square. O femeie și trei copii au fost agresați. Femeia și o fetiță de cinci ani rămân în stare critică. S-a relatat, dar nu este încă confirmat, că acel cuțitar este cetățean algerian. Această știre s-a răspândit ca focul și în scurt timp republica a intrat în menghina celei mai mari tulburări civile din ultima perioadă.
Au fost incendiate autobuze, mașini și tramvaie. Mulțimile uriașe s-au ciocnit cu gărzile (poliția). Vitrinele magazinelor au fost distruse și au avut loc jafuri. Unii au scandat „Daţi-i afară!”, în mod clar o referire la anumite comunități de migranți. Au fost scene oribile. Spre deosebire de progresişti precum Naomi Klein, care au descris cândva (în anii BLM) „jefuirea spontană” drept o specie de „rezistență”, nu cred că este acceptabil să profanezi și să furi din propria ta comunitate, oricât de supărat ai fi. Protestează prin toate mijloacele. Să incendiezi tramvaiele publice și să încalci proprietatea privată? Nu.
Și totuși, nu putem descalifica această tulburare ca fiind o prostie a imbecililor. Mie mi se pare mai degrabă furia celor a căror voce a fost anulată. Furia celor trecuţi cu vederea. De ani de zile, există un disconfort tot mai intens legat politica de imigrație a Irlandei. Unii irlandezi consideră că au venit prea mulți oameni, prea repede și că avem nevoie de o „dezbatere matură” pe tema asta. Dar ori de câte ori încearcă să spună ceva, sunt etichetați drept bigoți și ticăloși. Când sute de oponenți ai imigrației în masă au mărșăluit la Dublin la începutul acestui an, președintele Michael D Higgins i-a acuzat că „seamănă ură”. Să fie posibil ca focul și violența de tipul celor pe care le-am văzut la Dublin serile trecute să fie ceea ce se întâmplă atunci când orice altă cale de exprimare este închisă oamenilor?
Tendințele imigrației din Irlanda sunt extraordinare. Mi se pare că multă lume din afara Irlandei nu realizează ce schimbare culturală uluitoare a avut loc. Potrivit recensământului din 2022, 20% din populația actuală a Irlandei s-a născut în afara Irlandei. Asta înseamnă unul din cinci oameni. Chiar și Fintan O’Toole – adică nu unul dintre jefuitorii din stradă – recunoaște că „acesta este un fenomen extraordinar”. El subliniază că în SUA, între 1870 și 1930, deceniile marelui „melting pot” american, între 12 și 15% din populație s-a născut în afara Americii. Deci populația noastră de imigranți „nu este la fel de mare ca cea din marea epocă a imigrației din SUA”, spune el, ci „este mult mai mare.”
Și totuși, spune O’Toole, despre imigrație „nu se vorbește prea mult în discursul oficial”. El spune că există o teamă că „atragerea atenției asupra amplorii migrației interne” ar alimenta prejudecățile „nativiste” și ar genera „mișcări de extremă dreapta”. Are întru totul dreptate. Printre influencerii cu păreri de la distanţă din mass-media și elitele culturale din Dublin, marea teamă este că discuția deschisă despre imigrație va aprinde „bigotismul bovin”, despre care ei cred că pândeşte în inimile needucaților și ţărănoilor. Așa că impun o conspirație a tăcerii. „Nu e nimic de văzut aici”, spun ei despre cel mai mare aflux de migranți din istoria republicii. „Doar rasiștii vor să vorbească despre asta”, spun ei despre o politică guvernamentală care cu siguranță ar trebui să fie la fel de supusă controlului democratic precum orice altă politică guvernamentală.
Chiar și pentru mine – cineva care nu defavorizează cu totul politicile liberale de imigrare – este clar că există întrebări legitime cu privire la impulsul imigraţionist al elitelor irlandeze. Irlanda nu este o țară bogată. Numărul mare de intrări are un impact puternic. Luați în considerare criza din Ucraina. Spre deosebire de majoritatea statelor UE, Irlanda găzduiește refugiați ucraineni în hoteluri. În 2022, 37.535 de paturi de hotel au fost rezervate pentru ucraineni. Acest lucru i-a costat pe contribuabili 385 de milioane de euro și a provocat o scădere a industriei turismului din Irlanda, cu efecte secundare pentru întreprinderile mici care se bazează pe turism pentru un impuls economic anual. Creșterea scepticismului irlandez față de aportul ucrainean nu se datorează rasismului, ci unor chestiuni mult mai practice.
Mai rău, oamenii simt că politica de imigrație se face deasupra capului lor. Rapoartele de știri subliniază întotdeauna „obligațiile” Irlandei față de UE – adică presiunea pe care o suferă din partea Bruxelles-ului pentru a accepta migranți. La începutul acestui an, Irlanda a trebuit să plătească o amendă de 1,5 milioane de euro – sau o „contribuție financiară”, pentru a folosi limbajul UE – pentru că nu a găsit o cazare adecvată pentru 350 de refugiați. Unii consideră, nu greșit, că politica de imigrație a Irlandei este mai mult despre câștigarea lingușirii tehnocraților de departe, decât să servească poporul irlandez. Mai mult despre a demonstra fidelitatea Irlandei față de noii săi stăpâni la Bruxelles decât despre a face ceea ce este corect pentru națiune. De aceea sunt supărați.
În toată Europa, și în SUA, imigrația este problema prin care mulți oameni își experimentează în modul cel mai visceral lipsa de drepturi. Este problema pe care o simt dincolo de puterea lor de influenţă democratică. Problema despre care li se spune să nu vorbească. Problema care este atât de des folosită de autoproclamații lor superiori morali pentru a-i batjocori și a-i înjosi. Priviţi-i pe tinerii bine educați din clasa superioară irlandeză, care protestează împotriva marșurilor împotriva imigrației în masă, cu pancarte care spun: „Toată lumea este binevenită – cu excepția rasiștilor”.
Această exploatare a imigrației pentru a slăbi granițele naționale, a întări elitele tehnocrate și a încuraja complexul de superioritate al clasei vigilantiste woke în ascensiune trebuia la un moment dat să genereze contrareacţii. Este îngrozitor să vezi elitele irlandeze care au călcat în picioare democrația și și-au demonizat propriul popor că-şi frâng acum mâinile cu privire la violența de pe stradă, ce este în parte rodul secundar urât al propriului lor comportament. Acești oameni se presupunea că sunt inteligenți, dar nu știu nici măcar că atunci când anulezi democrația, violența îi ia adesea locul.
traducere: Reacționarii