Într-o zi au bătut la uşa chiliei mele doi tineri căsătoriţi. Mi-au adus un pomelnic şi mi-au cerut să le fac o rugăciune. Am intrat în vorbă cu ei şi, aşa cum mi-am statornicit eu o rânduială, i-am întrebat dacă merg la biserică. Şi atunci ei mi-au răspuns: „Nu suntem aşa de bătrâni ca să mergem la biserică”. Şi atunci am zis: „Doamne, înmulţeşte bătrânii!”. Eu nu stau de vorbă la spovedit cu cineva care nu merge la biserică. Nu am ce vorbi.Ce să-i spun? Sunt unii care spun că nu au mai fost la biserică de ani de zile, sau că au fost anul trecut la Paşti. Celor care spun că au fost la Paşti le zic: „Ştii de ce e aşa multă lume la Paşti la biserică? Că sunt şi din cei ca tine, care merg numai odată pe an la slujbă”. După aceea sunt unii care zic – când îl întreb dacă merge la biserică – „Da”.
Şi m-am prins că unii nu merg la biserică la slujbă, ci intră în biserică şi aprind o lumânare. Şi acum îi întreb: „Dar la slujbă, stai la slujbă, cât stai la slujbă?” Şi zice: „Părinte, mă duc şi aprind o lumânare”. Şi zic eu: „Şi o pui să stea în locul tău şi ea stă de fapt în locul ei”. Acelora care nu merg la biserică eu de fapt le spun ce înseamnă să nu mergi la biserică şi ce înseamnă să mergi la biserică. Şi anume, ce înseamnă să mergi la biserică?Înseamnă să mergi în cerul cel de pe pământ, înseamnă să-i închipuieşti pe Heruvimi, să aduci întreit sfântă cântare lui Dumnezeu, să cânţi împreună cu îngerii „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot”, să aduci laudă lui Dumnezeu, să cinsteşti pe Maica Domnului, să cinsteşti pe sfinţi, înseamnă să asculţi cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos care e mai veşnic decât cerul şi pământul, înseamnă să primeşti binecuvântări de la sfintele slujbe prin mijlocire preoţească de la Însuşi Domnul Hristos. Şi la urmă zic: uite, toate acestea tu nu le primeşti, tu nu le ai, pentru că nu mergi la biserică, toate acestea le ocoleşti. Omul nu are conştiinţa că de fapt toate lucrurile acestea se întâmplă, ci zice că nu s-a dus la biserică şi atâta tot. Nu se mai gândeşte ce înseamnă să te duci şi ce înseamnă să nu te duci la biserică. Şi eu le spun: două ore pentru Dumnezeu, pentru cineva care crede în Dumnezeu, nu e prea mult. Două ore pentru Dumnezeu, într-o săptămână, să stai înaintea lui Dumnezeu, să ai conştiinţa că acum eşti în faţa lui Dumnezeu. Eu am un program de angajare în viaţa religioasă şi programul începe cu frecvenţa la biserică. Adică să te duci la biserică în duminici şi sărbători, sau cel puţin în duminici, la Sfânta Liturghie. Fără aceasta nici nu poţi să consideri că cineva are o viaţă religioasă autentică.
Unii zic: „Părinte, e drept că nu mă duc la biserică, dar să ştiţi că eu totdeauna ascult la radio sau privesc la televizor slujba”. Şi cum o asculţi, trântit pe pat, pe fotoliu? „Stau în genunchi şi în picioare, părinte”. Nu te uiţi la slujbă ca şi când te-ai uita la meci, poate la meci te uiţi cu mai mult interes. Aşa că oamenii aceştia sunt superficiali. Mi-a spus unul când am întrebat: „Ce faci tu când ar trebui să mergi la biserică şi nu mergi la biserică? Ce faci acasă?”. Şi a răspuns: „Mă uit la televizor”. Eu nu-s împotriva televizorului, dar sunt împotriva acelora care nu-şi împlinesc datoriile şi-şi fac vreme totuşi să se uite la televizor. Şi atunci am zis către el: „Ştii ce înseamnă asta? Asta înseamnă că Îl ai pe Dumnezeu în spate şi televizorul în faţă. Du-te de acuma încolo şi schimbă-le. Pune pe Dumnezeu în faţă şi televizorul în spate”. Să ştiţi că eu pe aceia care nu merg la biserică nici nu-i socotesc oameni credincioşi. La păgâni îi număr! Cum poţi să zici că eşti om credincios dacă nu mergi la biserică, unde-i cerul cel de pe pământ? Că biserica-i cerul cel de pe pământ. Cum să zici că eşti om credincios dacă nu te duci în „Împărăţia lui Dumnezeu”? Pentru că Sfânta Liturghie este împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Cum poţi să zici că eşti credincios dacă nu-i închipui pe Heruvimi cântând întreit sfântă cântare în biserică? Cum poţi să zici că eşti credincios dacă nu zici împreună cu îngerii: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot?
Extras din “Veniţi de luaţi bucurie” – Părintele Teofil Părăian via Ortodox.md
Programul de viață duhovnicească propus de Părintele Teofil este o sinteză a experienței duhovnicești a părintelui, pe care dorește s-o împărtășească tuturor credincioșilor pentru înaintarea în viața duhovnicească. Programul nu este decât începutul pentru angajarea într-o viață autentică în Hristos și în Biserică, călăuzită de Duhul Sfânt:
Cele cinci puncte de program duhovnicesc sunt următoarele:
1. Să mergi la biserică în zilele de duminică și sărbătoare.
2. Să începi și să termini ziua cu Dumnezeu: rugăciunea de dimineață și de seară și rugăciunea de la vremea mesei.
3. Să citești în fiecare zi două capitole din Noul Testament.
4. Să spui cât mai des rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”.
5. Să postești, în zilele de post de peste săptămână și atunci când este rânduit de Biserică – în cele patru mari posturi de peste an.
Cei ce nu vin la biserica,nu vin pentru ca tocmai acolo se incalca poruncile acestea:
Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.
Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.
Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.(Matei 6:5-6)
Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate.(Matei 6:7)
Parintele Arsenie Boca despre sectari:
Măi, şi cu lupii aştia mă înţeleg, numai cu voi nu mă pot înţelege.”
În ‘48 când a fost revenirea (greco-catolicilor la ortodoxie), Părintele a fost trimis la Alba Iulia. Acolo, în biserica aceea, unde erau adunaţi şi catolicii şi ortodocşii, el a fost trimis ca delegat de la Sibiu. S-a încins acolo o ceartă de nu se mai înţelegea om cu om. Ai noştri (ortodocşii), căutau să-i lămurească, ceilalţi se opuneau şi bineînţeles a ieşit un scandal mare în Biserică.
Părintele parcă nu avea nici un cuvânt să-i lămurească. A ieşit afară din biserică, şi nu departe era o pădure şi a chemat lupii din pădure, şi a început să-i mângâie, aşa cum Daniil îi mângâia pe lei. Şi cineva a zis “Măi, Părintele ăsta Arsenie a chemat lupii din pădure?! Ia vedeţi, ce face acolo?”. Şi când au ieşit din biserică a început să-i mângâie şi a zis: “Măi, şi cu lupii ăştia mă înţeleg, numai cu voi nu mă pot înţelege” şi din clipa aceea imediat s-a schimbat atmosfera. Părintele şi-a spus cuvântul şi revenirea n-a mai fost cu probleme. (Pr. Ioan Ciungara, Copacel)
Sfaturi şi îndemnuri ale Părintelui Arsenie:
* Se vorbeste de unirea Bisericilor, deci de ajungere la sobornicitate. La sobornicitatea Bisericii ajung cei ce renunţă la confesionalitate… Tendinţa Papei de a atrage în acelaşi staul pe toţi creştinii nu se va realiza niciodată. Papa nu va ajunge niciodată la o turmă şi un Păstor în staulul Romei, deoarece Biserica are un singur Păstor: Iisus Hristos.
* Sectarii au provocat o libertate catehetică care-i duce la erezie.
* Diavolul ştie şi el Scriptura, însă diavoleşte, deoarece mintea lui fiind nebună, strâmbă înţelesul oricărui cuvânt, devreme ce el nu stă în adevăr, ci în minciună.
* Dracii nu au putere asupra creştinului ortodox, botezat după rânduială, în Biserica. Botezul pocăiţilor (de tot felul) este lepădare de primul botez drept şi e păcat.
* Nu da cu bâta în viespele sectare.
* Ba unii vor ajunge ca, cu ajutorul demonilor, luându-se după amăgiri satanice, să pogoare chiar foc din cer amăgind chiar şi pe sfinţii adevăraţi. Aceştia sunt mucarii de azi, din mijlocul vostru, adică sectarii, care atunci când vor fi lepădaţi de dreptul Judecător vor zice: “Doamne, nu am făcut minuni în numele Tău? Nu ne-am închinat noi Ţie?” La toate acestea Dumnezeu le va răspunde: “Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor fiindcă nu vă cunosc pe voi”
“Vor merge în iad cu Biblia în mână!”
Zicea să nu ne prindem mintea cu sectanţii pentru că nu putem să reuşim cu ei, căci sunt atât de înrăiţi încât: “Mie, au sărit şi mi-au rupt cartea”. Părintele a hotărât să le argumenteze din Biblie şi ei dacă au văzut că nu pot să-i răspundă au sărit să-i rupă cartea. (Gheorghe Silea, 45 ani – Sâmbata de Sus)
Nişte oameni din Vistea l-au invitat pe Părintele să facă vecernia în Vistea de Sus. Erau mulţi sectari acolo. Când a ajuns acolo, Părintele a zis: “Dar ce văd aici? O mulţime de persoane care nu-şi pot face Sfânta Cruce. Să iasă toţi afară!”. Încet-încet, deşi se codeau, au ieşit. Le-a spus Părintele: “Eu vă cunosc pe voi căci aveţi pecetea satanei pe frunte şi vă arăt cu degetul”. După ce au ieşit toţi, Părintele şi-a rostit cuvântul. (Beleana Ileana, Recea)
Pocăiţilor le spunea că, dacă nu cred în Iisus Hristos, în Maica Domnului şi în Sfânta Cruce, vor merge în iad cu Biblia în mână! (Cismas Eugenia, 78 ani, Fagaras)
“Mărturii din Ţara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2004