Sunt zile de vară risipite în toamnă, cincisprezece la număr, zile moștenite de țăranul român de la strămoșul său mitic pentru a-și putea strânge recolta. În calendarele pastoral și cel agrar, răstimpul cuprins între 29 septembrie și 14 octombrie poartă numele de Vara lui Mioi, Vara lui Mihoi/Mihai, Nunta Oilor sau Năpustitul Berbecilor.
Potrivit etnologului Ion Ghinoiu, Mioi este o personificare meteorologică care a luat numele Sfântului Mioi iar „perioada de cincisprezece zile cuprinsă între 29 septembrie şi 14 octombrie, între Mioi şi Vinerea Mare (Stilul vechi), când se înregistrează, la latitudinea geografică a României, o încălzire trecătoare a timpului, este numită Vara lui Mioi. Întrucât atât la Mioi, cât şi la Vinerea Mare se obişnuia să se slobozească arieţii (berbecii) în turmele de oi pentru reproducere, aceste zile se numeau, local, Nunta Oilor sau Năpustitul Berbecilor. („Panteonul Românesc – Dicționar”).
Legendele povestesc că Mioi era un țăran tare harnic și credincios, numai că după ce a strâns întreaga recoltă a boierului la care lucra ca argat, vremea s-a stricat, au început ploile, iar roadele de pe bucata lui de pământ au rămas neadunate. Văzând toate acestea, Mioi l-a rugat pe Dumnezeu să-i dăruiască o bucată de vară ca să-și poată strânge și el roadele pământului pe care l-a muncit tot anul cu inimă bună. Atunci, Dumnezeu l-a ascultat și a mai înfierbântat soarele încă cincisprezece zile, timp în care Mioi și-a pus la adăpost recolta și a așteptat liniștit iarna.
O altă variantă a legendei povestește despre un cărăuș, care nu apucase să-și treiere grâul: „Dumnezeu se îndură de rugămintea unui cărăuş sărac, ca să-i dea şi lui „câta vară” să-şi poată treiera grâul. Mioi e chiar numele acelui cărăuş (I. Mușlea-Ov. Bârlea, „Tipologia folclorului”). Țăranii așteaptă în fiecare an Vara lui Mioi, zilele însorite din toamnă, iar orășenii se miră când văd castanii și liliacul înflorit. Este căldura care anunță de fapt „îngropatul verii”, care vine întotdeauna pe 14 octombrie.
Sursa foto – Muzeul Etnografic al Transilvaniei,