„Toate lucrurile creației sunt copii ai Tatălui și, prin urmare, frați ai omului. Dumnezeu vrea ca noi să ajutăm animalele dacă au nevoie de ajutor. Fiecare creatură aflată în primejdie are același drept de a fi protejată.”
Sf Francisc de Assisi
Ziua Internațională a Animalelor este sărbătorită, în fiecare an, la 4 octombrie. ”World Animal Day” este o zi specială dedicată vieții animalelor și legăturii noastre cu ele.
Animalele au un rol foarte important în viața oamenilor. Această sărbătoare recunoaște locul pe care animalele îl au în viața noastră. Atât cele de companie, care ne sunt alături zi de zi și ne aduc bucurie, cât și toate celelalte animale de pe Pământ care nu sunt în preajma noastră, dar au nevoie de noi. Animalele de companie au un rol important în formarea caracterului și personalității copiilor, învățându-i să fie responsabili și independenți, deoarece trebuie să le acorde atenție, să le îngrijească, să le hrănească.
În această zi se desfășoară diverse campanii pentru a ajuta animalele, de la cele fără stăpân până la cele pe cale de dispariție. Cercetători din diverse colțuri ale lumii au descoperit ca animalele pot într-adevăr stimula sănătatea fizică și mentală a omului. Prezența unor animale de companie lângă noi este benefică, chiar dacă de cele mai multe ori nu ne dăm seama, și ne ajută din punct de vedere emoțional, psihologic și social.
Ziua Internațională a Animalelor a fost proclamată oficial de Organizația Internațională pentru Protecția Animalelor în anul 1931, în memoria Sfântului Francisc de Assisi (1182-1226), întemeietorul Ordinului Franciscan și protectorul animalelor, canonizat la 4 octombrie 1228.
Primele lucrări privind drepturile și protecția animalelor au fost publicate abia în secolul al XVIII-lea. Prima lege pentru protecția animalelor s-a numit „Martin’s Act” și a fost votată de Parlamentul britanic la 22 iulie 1822. După 1945, ziua de 4 octombrie a fost proclamată oficial Ziua internațională pentru protecția animalelor, fiind sărbătorită an de an pe întreg mapamondul.
Sfântul Francisc, pe numele său de mirean Giovanni Bernardone, a văzut lumina zilei la Assisi (Umbria, Italia), în 1182. A fost fiul unui bogat negustor de stofe. Poveștile despre ordinul cavalerilor-călugări templieri l-au făcut să se simtă un oștean al lui Hristos, dorindu-și să plece în cruciade, pentru a cuceri Sfântul Mormânt. Aceste vise de mărire pe calea armelor au luat sfârșit când a fost luat prizonier de perugieni, într-o luptă internă. S-a convertit la cele sfinte în perioada prizonieratului în Perugia, când, spunea el, a primit un mesaj de la Iisus Hristos, care-l chema să renunțe la stilul lumesc de viață. După eliberare, a adoptat Evangheliile ca regulă de viață și pe Iisus Hristos ca model. Se îmbrăca în haine sărăcăcioase, cerșea pentru a se întreține și predica despre puritate și pace. Vizita spitale, îi ajuta pe bolnavi și îi considera pe toți oamenii frați. Iubea animalele, considerându-le creația lui Dumnezeu și frați ai omului.
Sfintii si animalele
Stiinta moderna defineste relatia dintre om si animale ca fiind una extrem de complexa. Din aceasta perspectiva, animalele sunt considerate fiinte cu care putem avea relatii sociale. Manifestam simpatie si afectiune fata de acestea insa, in acelasi timp, le exploatam pentru beneficiul nostru, pentru companie, sport sau hrana. Acestea sunt deopotriva “persoane” si “lucruri”, prieteni si hrana. Comunicam cu animalele, dar, de asemenea, le ucidem si ne hranim cu ele.
Mai mult, exista un conflict intre simpatia noastra fata de unele animale si teama de altele. Un alt paradox privitor la aceasta relatie este creat chiar de formele denaturate ale ei, pe de-o parte, de dragostea excesiva fata de animale, idolatrizarea acestora, iar pe de alta, de lipsa totala a ei, concretizata in adevarate dezastre ecologice.
Pentru un crestin relatia dintre om si animale, devine cu atat mai complexa si mai bogata, atunci cand este inteleasa si traita din perspectiva adevarului revelat cuprins in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie si, mai ales, din perspectiva modului in care au trait-o si o traiesc sfintii. In relatia dintre sfant si animale toate aceste contradictii si conflicte dispar deoarece in el se manifesta dragostea curata si inflacarata nu numai pentru Dumnezeu si semeni, ci pentru intreaga faptura, purtatoare a unei rationalitati dumnezeiesti.
Despre delicatetea sfantului, parintele Dumitru Staniloae spune ca “se rasfrange chiar si asupra animalelor si a lucrurilor, pentru ca in tot si in toate el vede un dar al iubirii lui Dumnezeu si pentru ca nu vrea sa raneasca aceasta iubire tratand aceste daruri cu nepasare si indiferenta. El respecta pe fiecare om si fiecare lucru si daca un om sau chiar un animal sufera, el le arata o compasiune profunda.”
Omul, imparat al creatiei
Istoria acestei relatii dintre om si animale incepe chiar cu actul crearii lumii. Citim in acest sens in Facere ca in ziua a sasea a creatiei “a facut Dumnezeu fiarele salbatice dupa felul lor, si animalele domestice dupa felul lor, si toate taratoarele pamantului dupa felul lor. Si a vazut Dumnezeu ca este bine. ” (Fac. 1:25)
Dupa ce a fost creat omului i-a fost oferita demintatea de a stapani peste animale: “si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietatile ce se misca pe pamant si peste tot pamantul!” ” (Fac. 1:28)
Stapanirea peste lumea animala se arata in faptul ca Dumnezeu a adus toate animalele inaintea lui Adam pentru a le pune nume: “Si Domnul Dumnezeu, Care facuse din pamant toate fiarele campului si toate pasarile cerului, le-a adus la Adam, ca sa vada cum le va numi; asa ca toate fiintele vii sa se numeasca precum le va numi Adam. ” (Fac 2;19)
Sfintii si animalele
Ca Imparat al intregii creatii omul, creat dupa “chipul si asemanarea lui Dumnezeu”, trebuia sa se manifeste responsabil. In aceasta stare paradisiaca animalele nu doar ascultau de om, dar traiau in armonie si intre ele.
Caderea protoparintilor a adus o schimbare radicala atat in ceea ce priveste relatia omului cu Dumnezeu, cat si in cea dintre om si restul creatiei. Omului cazut in pacat animalele ii devin ostile. Astfel a ajuns ca el sa se teama de anumite animale, iar altele sa se teama de el.
Animalele se solidarizeaza cu omul in suferinta
Dupa caderea in pacat, intreaga creatie asteapta, asemenea omului, eliberarea din cursa pacatului: “Caci stim ca toata faptura impreuna suspina si impreuna are dureri pana acum. (Rom 8,22).”
Putem vorbi, asadar, si de o solidarizare a lumii animale cu omul, in suferinta pricinuita de preschimbarea lumii prin pacat. Lumea animala devine intr-un mod mai accentuat atat subiect, cat si “mijloc” al purtarii de grija dumnezeiesti fata de om. Dumnezeu ia aminte la “suspinul” lumii animale dupa cum vedem ca, alaturi de Noe si familia sa, El hotaraste sa salveze si regnul animal.
In acelasi sens, in Psalmul 103 este amintita purtarea de grija a lui Dumnezeu cu privire la animale: “Adapa-se-vor toate fiarele campului, asinii salbatici setea isi vor potoli.( Ps 103,12)
Tot din perspectiva acestei relatii de solidaritate, intalnim in Vechiul Testament ecouri, ale starii paradisiace de dinainte de caderea in pacat. Este binecunoscut episodul in care Sfantul Proroc Ilie este hranit de un corb. Acest episod este reprezentat, de altfel, si in iconografie. Prin pronia dumnezeiasca, vedem cum o pasare care prin natura sa nu poarta de grija nici de propriii pui, aduce hrana prorocului.
Tot asa ne explicam cum, aflat in captivitatea babilonica, Prorocul Daniel, a ramas nevatamat in groapa cu lei, unde a stat vreme de sase zile.
Domnul nostru a venit in lume primind caldura si afectiunea animalelor: “Si a nascut pe Fiul sau, Cel Unul-Nascut si L-a infasat si L-a culcat in iesle, caci nu mai era loc de gazduire pentru ei. (Lc. 2, 7).”
Mai tarziu cand Hristos era gata sa predice lumii, dupa postul de 40 de zile, il vedem traind in mijlocul fiarelor din desert: “Si a fost in pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Si era impreuna cu fiarele si ingerii Ii slujeau. (Mc 1,13)
In minunea vindecarii demonizatilor din tinutul Gherghesenilor, Hristos a poruncit demonilor sa intre in turma de porci, animale necurate potrivit Legii Vechi, care s-au aruncat in lac. Aceasta este o dovada ca si animalele pot fi posedate de diavol.
Animalele si mucenicii
Iisus a fagaduit ucenicilor Sai ca ii va feri de pericole, ca le va da autoritatea Sa pentru a putea sa “calce peste serpi si peste scorpii”: “Iata, v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii, si peste toata puterea vrajmasului, si nimic nu va va vatama. (Luca 10,19)
Dupa ce Sfantul Apostol Pavel a ajuns in Malta, a fost muscat de o vipera. Au crezut ca va muri insa, vazand ca nu s-a intamplat nimic “si-au schimbat gandul si ziceau ca el este un zeu.” Fapte (28-6)
Vietile Sfintilor Mucenici ne ofera numeroase marturii despre crestini care au fost aruncati in mijlocul fiarelor salbatice, si care nu numai ca nu erau raniti, dar animalele se plecau cu capul la pamant inaintea lor.
Este cunoscuta intamplarea din viata Sfintilor Trofim si Dorimedont care au fost dati ca hrana unui urs salbatic. Deoarece au ramas nevatamati, au fost aruncati apoi la leoparzi, apoi la lei. Pentru ca nici leii nu i-au vatamat, prigonitorul a incercat singur sa-i omoare, insa leii i-au aparat pe sfinti.
Este drept, au existat si mucenici care au fost ucisi de animale, precum Sfantul Ignatie Teoforul, insa aceasta s-a petrecut tot prin pronia lui Dumnezeu.
Animalele slujesc sfintilor
Pe langa cazurile in care mucenicii au fost feriti de acestea, vietile sfintilor arata marturii in care acestea au slujit sfintilor in diferite moduri.
Cu si mai multa insistenta, in Limonariu se vorbeste, ca despre un lucru firesc, de buna vecinatate a pustnicilor cu animalele, domestice si mai ales salbatice.
Sunt numeroase referirile la convietuirea cu leii. “Plin de dumnezeiescul har”, un batran anonim, care traia pe malurile Iordanului, ajunsese la atata virtute, incat “primea leii sa vina in pestera lui si le dadea sa manance din san”. Un alt batran dormea adesea pe malurile Iordanului, in culcusurile leilor; intr-o zi, a venit in biserica cu doi pui de leu, spunandu-le fratilor ca pacatul ne face robi ai fricii fata de lei si ca numai ascultarea de Iisus Hristos va duce la supunerea fiarelor fata de om. In aceeasi linie, avva Iulian Stalpnicul si-a trimis odata ucenicul sa porunceasca, in numele lui Hristos, unui leu care facea mare prapad in tinut, sa plece; leul a ascultat (cap. 58; asemanator, cap. 125). In alta ordine, poate din recunostinta, un cerb a aratat unor frati pestera in care murise un pustnic, pe care l-au gasit neputrezit (cap. 84).
Unii parinti se purtau cu leii “pedagogic”, incercand sa-i determine a nu mai manca oameni ori animale, tot asa cum ofereau de mancare, haine si adapost hotilor, pentru ca acestia sa nu mai fure, si prostituatelor, ca ele sa nu-si mai vanda trupul din cauza saraciei. Astfel, avva Pavel Heladicul astepta de doua ori pe zi vizita unei leu, caruia-i propusese sa nu mai consume carne, cu fagaduinta ca ii va darui din mancarea sa. Lucrurile au mers bine pana cand leul a venit murdar de sange. Avva l-a alungat.
Sfintii si animalele
Cea mai impresionanta istorisire din Limonariu este insa cea legata de avva Gherasim. Intalnind, pe malul Iordanului, un leu care era intepat in laba unui picior, rana ce se infectase cumplit, avva a fost rugat de fiara – care ii arata, cu lacrimi, piciorul cu pricina – sa-i dea ajutor. Gherasim i-a scos spinul, a curatat rana si a legat laba leului cu o panza, dupa care l-a indemnat sa plece. Animalul a ramas insa langa sfant, “ca un adevarat ucenic”, insotindu-l pretutindeni. In scurt timp, leul s-a integrat in comunitate, fratii indatorandu-l, in schimbul mancarii, cu slujbe, printre care si aceea de a duce un magar la apa. Odata, nefiind leul atent, niste negustori arabi au luat magarul. Animalul s-a intors la avva cu capul plecat. Crezand ca leul a mancat magarul, in locul supararii, sfantul a randuit fiarei slujba magarului, aceea de a cara apa de la Iordan la manastire, serviciu pe care l-a implinit pana cand un ostas, afland de acest canon, a daruit bani pentru cumpararea altui magar. La o vreme, trecand iar prin zona arabul care furase magarul, leul si-a eliberat prietenul si a mers sa i-l arate parintelui. Vazand ca leul nu gresise, sfantul i-a pus numele Iordan. Si asa au vietuit impreuna cinci ani, pana la moartea lui Gherasim. Istoria spune ca leul nu era de fata, asa incat, revenind si negasindu-si ocrotitorul, l-a cautat cu infrigurare pana cand, condus de ucenicul avvei, a gasit mormantul si a murit, la randul sau, acolo.
Sunt cunoscute si situatii cand moastele sfintilor au fost ocrotite si transportate de catre animale. Moastele Sfintilor Filomon si Apolonie au fost duse de un delfin in Alexandria. De asemenea, stim ca un leu l-a ajutat pe Cuviosul Zosima sa ingroape moastele Sfintei Maria Egipteanca.
In viata Sfantului Serafim de Sarov se spune ca acesta a fost slujit de un urs, care avea “diaconia sa”. Atunci cand trebuia sa primeasca vizitatori, sfantul ii spunea ursului Misa: “Decat sa-i sperii pe oameni, mai bine du-te sa-mi aduci ceva bun. Iar acesta ii aducea miere.”
Sfantul Serafim de Sarov
Chiar si in viata parintelui Paisie Aghioritul aflam ca pasarile salbatice se apropiau de el si se hraneau din palma sa. Tot in viata sa regasim o intamplare parca desprinsa din viata Sfantului Ilie. In duminica Orbului, fiind bolnav, obosit si flamand, a iesit in gradina dar era trist pentru ca nu avea nimic de mancare. A privit spre mare si a vazut atunci o pasare care tinea in gheare un peste mare. Cand pasarea a ajuns deasupra chiliei sale, pestele a cazut la picioarele sale. Batranul a multumit Domnului.
In incheiere, amintim faptul ca in baza adevarului revelat Biserica invata ca animalele au suflet (potrivit poruncii divine : “Sa scoata pamantul suflet viu !”), insa unul diferit de cel uman a carui caracteristica definitorie este mintea care se exprima in limbaj logic. Sufletul vietuitoarelor neumane are o “legatura cu sangele, sangele cu carnea, carnea cu pamantul” sau, cum remarca Sfantul Vasile, “pamantul e sufletul animalelor”. Constatand ca omul este simultan muritor, in ce priveste aspectul sau exterior, si nemuritor, prin aspectul launtric (constitutia de imagine creata a lui Dumnezeu), Biserica marturiseste diferenta sufletului rational si ganditor (persoana) fata de animale si fata de orice alte fapturi, data fiind evidenta lui unicitate. Totusi, dincolo de afirmarea superioritatii persoanei, trebuie sa fim constienti de legatura dintre omenire si restul creatiei, de faptul ca se interconditioneaza.
Vietuirea virtuoasa, ca lucrare asupra sinelui, intru realizarea blandetii ce stapaneste pamantul (cf. Matei 5:5), implica repunerea omului in dreapta relatie cu pamantul si cu fapturile care au iesit, prin porunca lui Dumnezeu, din acesta. Inseamna a iubi asemenea lui Dumnezeu:
Ce inseamna o inima plina de mila/iubire?, intreaba sfantul Isaac, si raspunde: “Arderea inimii pentru toata zidirea, pentru oameni, pasari, pentru dobitoace, pentru draci si toata faptura. In acest caz [al celui cu inima iubitoare], gandul la acestea si vederea lor fac sa curga din ochi siroaie de lacrimi. Din mila multa si apasatoare ce stapaneste inima, si din staruinta, inima se micsoreaza si nu mai poate rabda sau auzi, sau vedea vreo vatamare ori vreo intristare cat de mica, ivita in vreo faptura. Si pentru aceasta aduce rugaciune cu lacrimi in tot ceasul pentru cele necuvantatoare, pentru dusmanii adevarului si pentru cei ce-l vatama pe el [cel iubitor], ca sa fie paziti si iertati; la fel si pentru firea celor ce se tarasc pe pamant. Face aceasta din multa milostivire ce misca inima lui fara masura, dupa asemanarea lui Dumnezeu”.
Sfantul Spiridon
Sfântul Spiridon era de loc din insula Cipru. S-a născut către anul 268 d.Hr. într-un mic sat numit Askia, situat la opt kilometri nord de Trimitunda, aproape de Salamina, pe atunci capitala Ciprului. În tinerețe a fost păstor de oi și a fost căsătorit, însă a rămas văduv de timpuriu. După ce s-a călugărit, lucrând neobosit pentru a culege mierea virtuții și cercetând legea lui Dumnezeu, a devenit iubitor de oameni și nespus de milostiv. Cu adevărat era Spiridon icoană și model de virtute.
Deși era episcop, el nu se rușina să-și vadă de turma sa de oi și capre ca un păstor oarecare.
Pentru că încrederea Sfântului în purtarea de grijă a lui Dumnezeu era nelimitată, dânsul nu-și păzea țarcul niciodată. Într-o noapte, niște hoți, găsindu-l nepăzit și văzând că puteau intra nestingheriți, furară câteva oi. Atunci când doi hoți i-au furat câteva oi, Dumnezeu i-a legat pe aceștia cu legături nevăzute. Aceștia nu mai puteau face nici o mișcare. Pradă celei mai cumplite groaze, stătură astfel țintuiți până dimineață, când sosi Sfântul Spiridon și-i găsi. Văzându-i, înțelese numaidecât ce se petrecuse. Cu rugăciunile sale, Îl înduplecă pe Domnul să-i dezlege, iar Domnul îi ascultă rugăciunea. Sfântul nu numai că nu-i pedepsi pentru fapta lor, cum ar fi procedat oricare alt om, dar îi povățui cu multă blândețe să se lase de hoție, să-și schimbe viața și să apuce drumul cel drept al pocăinței. Și le mai dărui, pe deasupra, și câte un berbec, ca să le răsplătească „osteneala“…
Sfantul Francis de Assisi
Francisc din Assisi (în italiană San Francesco d’Assisi), pe numele său laic Giovanni Bernardone, (n. ca. 1181/1182, Assisi, Italia – d. 3 octombrie 1226, Portiuncula, lângă Assisi), întemeietorul Ordinului Fraților Minori (Ordo Fratrum Minorum, OFM), ordin călugăresc cunoscut sub numele de Ordinul franciscan, diacon, patron al Italiei, al orașului San Francisco
La 6 iulie 1228 a fost decretat sfant de Papa Gregoriu al IX-lea. Este cunoscut ca fiind patronul spiritual al animalelor si pasarilor, precum si al naturii si unul din cei doi patroni ai Italiei (impreuna cu Sf. Caterina din Siena), iar catolicii si anglicanii au ceremonii de binecuvantare a animalelor de ziua sa sfanta – 4octombrie.
Sfantul monah sirian Abuna za-Mikael Aragawi
Traditia spune ca Debra Damo a fost intemeiata in secolul al Vl-lea de un sfant monah sirian, Abuna za-Mikael Aragawi, unul dintre cei noua sfinti misionari care au venit sa raspandeasca crestinismul in Etiopia. Ajungand in aceasta zona pustie, mai inainte sa propovaduiasca si altora crestinismul, a vazut stanca cea deosebita si a gandit intru sine ca acesta este un loc ideal pentru sihastrie si nevointa, s-a pus pe lucru. Monahii de aici spun ca Abuna Aragawi ar fi reusit lucru acesta cu ajutorul unui sarpe urias, singurul vietuitor de pe varful acestei stanci, care, la porunca lui Dumnezeu, l-a ajutat sa construiasca celebra manastire.
Sfantul Gherasim de la Iordan
Sfantul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiarele salbatice i se supuneau. Din scrierea vietii sale aflam ca intr-o zi, pe cand mergea prin pustia Iordanului, a intalnit un leu fioros care ragea cumplit din cauza ca ii intrase in laba un spin. Sfantul Gherasim ii scoate spinul si din acel moment leul nu-l mai paraseste pe Cuvios, il urmeaza pretudindeni, ca un adevarat ucenic.
Sfântul Ierarh Vlasie, Episcopul Sevastiei
Sfântul Vlasie, pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, cât şi a lui Liciniu, pătimind atât, se ascundea şi el de cumplita prigonire într-un munte pustiu ce se numea Argheos, având acolo o peşteră pentru nevoinţa sa. Acolo, având viaţă liniştită şi pustnicească, înălţa neîncetate rugăciuni către Dumnezeu, iar fiarele cele sălbatice veneau şi se binecuvântau de la dânsul. Dar, de se întâmpla să vină la sfânt unele fiare în acel ceas în care se îndeletnicea cu rugăciunea către Dumnezeu, ca şi cum ele ar fi fost înţelegătoare, netăindu-i gândirea cea dumnezeiască, stăteau înaintea peşterii, aşteptând ieşirea aceluia după sfârşitul rugăciunilor; şi nu se duceau până ce sfântul nu punea mâinile peste ele, binecuvântându-le. Iar de se îmbolnăvea vreuna din ele, venind la sfânt, erau tămăduită prin punerea mâinilor sale cele sfinte.
Ducându-se vânătorii la vânat şi înconjurând munţii şi pustiile, au mers şi la muntele ce se numea Argheos, în care se tăinuia Sfântul episcop Vlasie. Apropiindu-se de peşteră şi văzând înaintea ei mulţime de fiare jucându-se, au zis între ei: “Să mergem să vedem ce este acolo”. Şi mergând, au găsit pe Sfântul Vlasie nevoindu-se în peşteră ca într-o cămară şi făcând rugăciuni către Dumnezeu.
Sfânta Muceniță Trifina din Cizic
Această sfântă muceniţă era din cetatea Cizicului, care este aşezată în Helespont, Asia Mică, fiind fiica unui senator pe nume Anastasie şi a Socratiei, care era creştină.
Trifina a mărturisit pe Hristos, nu fiind târâtă de alţii la judecată, ci singură s-a înfăţişat, ocărând şi batjocorind grozăviile cu care nebunilor şi nepricepuţilor li se părea că cinstesc pe idolii lor. Totodată învăţa pe toţi să părăsească deşertăciunile şi se ruga lui Dumnezeu să-i întoarcă de la necredinţă.
Pentru aceasta, fu aruncată la chinuri de Chesarie dregătorul. Apoi, o aruncă la fiare care nu se atinseră de ea; însă un taur, venind, o lovi cu coarnele spintecând-o.
Şi spune tradiţia că, acolo unde i s-a vărsat sângele, a izvorât o fântână cu apă curată, din care bând şi femeile, cărora după naştere le pierea laptele, îndată dobândeau din nou lapte. Şi nu numai la femei ci şi la dobitoace de parte femeiască, lipsite de lapte, se zice că dacă beau din apa aceea, le venea laptele.
Însă nu numai atunci, ci până astăzi, sfânta muceniță s-a aflat izvor îmbelșugat de milostiviri din care iau toți cei ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.
Sfantul Gherman (1757 – 1836), apostol in Alaska
Era îngăduitor cu slăbiciunile altora şi nu îi îndemna să urmeze aceeaşi viaţă ascetică precum el. Era blând cu animalele din sălbăticie, păsările şi veveriţele îi erau tovarăşi, iar ursul sălbatic îi mânca din mână.
Parintele Gherman a fost pentru bastinasi un infirmier, atat in intelesul literal al cuvantului, cat si in cel duhovnicesc. Atunci cand in Kodiak a izbucnit o epidemie ce a facut ravagii in randul oamenilor, el n-a parasit satul, ci a mers din casa in casa, ingrijindu-i pe cei bolnavi, mangaindu-i pe cei in dureri si rugandu-se impreuna cu cei aflati pe moarte. Nu-i de mirare ca bastinasii il iubeau si veneau de departe ca sa il auda povestind despre Hristos si dragostea Sa pentru ei.
Sfantul Serafim de Sarov (1759-1833)
Sfantul Serafim de Sarov (1759-1833) este socotit printre cei mai cunoscuti si mai indragiti sfinti ai Bisericii Ortodoxe. Inca din vremea vietii sale mii de pelerini se imbulzeau catre manastirea Sarov pentru a-l vedea.
Pentru ca singurătatea să-i fie deplină a refuzat să mai primească vizitatori. Dacă întâlnea un om în pădure, se întindea cu faţa la pământ până când acesta trecea mai departe. Prin rugăciunile sale, a cerut un semn de la Dumnezeu, prin care să-i arate dacă această singurătate este în acord cu voinţa Sa. Atunci cărarea către chilia lui a fost acoperită de crengi mari care au căzut din brazii învecinaţi, blocând orice acces.
Îl mai vizitau doar păsările şi animalele sălbatice. Acestea veneau la miezul nopţii şi aşteptau ca el să-şi termine rugăciunea, după care le hrănea cu pâine. Maica stareţă a Mănăstirii Diveevo, Matrona Plescheeva, care l-a văzut hrănind un urs, povestea: “Faţa marelui părinte era minunat de luminoasă şi veselă având o strălucire îngerească.” Un alt martor, Părintele Alexandru, l-a întrebat o dată cum se face că acea puţină pâine care se află în traista sa poate hrăni atâtea animale. “Întotdeauna se găseşte destulă pâine în traistă.” i-a răspuns liniştit Părintele Serafim.
Una dintre formele de asceză pe care şi le-a impus a durat o mie de zile şi o mie de nopţi, timp în care s-a rugat aproape încontinuu, odihnindu-se foarte puţin. Pe o stâncă din pădure ori într-o pivniţă săpată sub coliba sa, stând în picioare sau în genunchi, se ruga cu mâinile ridicate: “Doamne, miluieşte-mă” .
Viaţa Sfântului Cuvios Antonie cel Mare (251-356)
Era cu adevărat vrednic de minune, căci singur fiind într-o pustie ca aceea, nici de diavolii care năvăleau asupra lui nu se temea, nici de atâtea fiare, de cele cu patru picioare şi de târâtoare care erau acolo, nu se înfricoşa de sălbăticia lor; ci, cu adevărat, potrivit cu cele scrise, nădăjduia spre Domnul, având mintea neclintită şi neînvăluită. Dar diavolii fugeau şi fiarele cele sălbatice, precum este scris, se împăcau cu dânsul.
Zilele astea internationale sunt instituite de globalisti pentru inlocuirea sarbatorilor religioase traditionale. În fiecare zi e cate o zi internationala, mondiala etc. Nu au nicio legatura cu creștinismul fie el ortodox sau catolic au fost instaurate pt . contracararea lui, pt. subminarea lui. Cu unele le-a reusit „Ziua femeii, Ziua copilului”. Dacă iubesti cu adevărat oamenii sau animalele nu ai nevoie neaparat de o „zi internationala” ca să o manifesti. Zilele astea internationaliste instaurate de organizatii globaliste ar trebui boicotate de toti creștinii nationalisti. De altfel e destul de ciudat să citesti așa ceva pe un portal care se declarase nationalist…