În anul 1462, luna lui Cireșar, sultanul Mahomed al II-lea (cuceritorul Constantinopolului) a ajuns cu o mulțime de oșteni, câtă frunză și iarbă, în Valahia. La acea vreme, Țara Românească era condusă de către Vlad Țepeș. Era o campanie de pedepsire, generată de refuzul domnului român de a mai achita tributul către turci, dar și una de cucerire. Imensa oaste turcă a plecat de la Nicopole, destinația fiind cetatea Târgoviștei.
Înainte de a ajunge la Târgoviște, armata otomană a fost atacată prin surprindere, după trecerea Dunării, în mai multe rânduri. Cel mai crâncen dintre aceste atacuri a fost faimosul Atac de Noapte. Atunci, Vlad Țepeș a pătruns în tabăra turcească, însoțit de către cei mai iscusiți și neînfricați ostași ai săi, urmărind uciderea sultanului. Cronicarul Laonikos Chalkokondyles (1430-1470) arată, referindu-se la atacurile muntenilor lui Țepeș Vodă, întreprinse contra invadatorilor otomani că „taberei (otomane) îi era, ce-i drept, teamă de dacii care întru nimic cu mai puțină îndrăzneală făceau câte o mare ispravă”.
Fiind îmbrăcați în straie otomane, obținute într-o campanie de pedepsire întreprinsă anterior la sud de Dunăre, muntenii au pătruns cu ușurință în imensa tabără a turcilor, care în seara de 16 iunie 1462, își aleseseră un loc de popas undeva, pe drumul către Târgoviște.
Derutați, abia treziți din somn în vacarmul și dezordinea iscate de către munteni, turcii nu și-au putut distinge adversarii și au început să se măcelărească între ei. Armata turcă a suferit pierderi imense, după doar câteva ore de luptă. Sultanul a scăpat cu viață doar fiindcă luptătorii lui Țepeș Vodă au confundat cortul acestuia cu un alt cort, aproape la fel de mare și de bogat, folosit de către două căpetenii otomane de seamă – vizirii Isaak şi Mahmud. Se mai povestește că, în acea noapte de pomină, Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a dat bir cu fugiții și că s-a întors în tabăra armatei sale abia a doua zi.
Prin atacurile sale suprpriză și prin înfricoșătoarea priveliște a turcilor trași în țeapă, oferită invadatorilor în apropierea cetății de scaun, Vlad Țepeș s-a dovedit un strateg de geniu, care a dus un veritabil război psihologic împotriva inamicului, net superior ca număr și înzestrare. Să nu uităm că Imperiul Otoman era, în secolul XV, una dintre marile puteri militare ale lumii, ce avea să cucerească ulterior întinse teritorii pe trei continente – Asia, Africa și Europa.
În crâncena confruntare dată la lumina stelelor și a flăcărilor ce cuprinseseră tabăra atacată de către înaintașii noștri, au pierit 15.000 de turci, plus o mulțime de cai și de cămile ale armatei de invazie. Mândra cavalerie din Anatolia a fost decimată. Vlad Țepeș nu se putea baza, în total, decât pe aproximativ 20-30.000 de ostași, în vreme ce armata lui Mahomed al II-lea era de 4-5 ori mai numeroasă. Chalkokondyles relatează că armata pe care Mahomed a folosit-o în încercarea sa eșuată de a cuceri Țara Românească pentru a o încorpora Imperiului Otoman era cea mai mare oaste adunată după cucerirea Constantinopolului.
La Atacul de Noapte au participat 10-20.000 de luptători munteni. Bătălia a fost inițiată, după cum spun cronicarii, la trei ore după ce Soarele a apus și s-a prelungit până în zori. Nu se știe nici astăzi locul exact în care s-a dat lupta. Înainte de a fi inițiat înfricoșătorul atac, se spune că domnitorul român a colindat, îmbrăcat în turc și nerecunoscut de nimeni, prin uriașa tabără a turcilor, pentru a afla unde se află cortul sultanului.
Cu puținii săi ostași, Vlad a reușit să îi determine pe turci să facă cale întoarsă și să părăsească Țara Românească, înspăimântați și cu moralul la pământ, chiar și în condițiile în care temuții cotropitori au reușit să ajungă la Târgoviște. Nu este foarte clar ce s-a petrecut acolo, la cetatea de scaun. Una dintre variante este că turcii n-au reușit să treacă de porțile cetății, aceasta fiind apărată cu înverșunare. Cea de-a doua este că nu au mai găsit pe nimeni în capitală, toată populația fiind evacuată în prealabil.
Deși armata munteană a fost victorioasă – Atacul de Noapte fiind cea mai importantă izbândă dintre toate cele pe care le-a obținut Vlad Țepeș – puhoiul de turci n-a putut fi stăvilit, în avansul său către Târgoviște. În preajma zidurilor cetății Târgoviște, invadatorilor le-a fost dat să vadă unul dintre cele mai cumplite tablouri ce pot fi imaginate: o întreagă pădure de țepe, în vârfurile cărora se aflau mii și mii de turci, cărora voievodul valah le aplicase cumplita sa pedeapsă.
La doar câteva zile după Atacul de Noapte, sultanul a ordonat armatei sale – îngrozită, împuținată și demoralizată – să facă cale întoarsă. Pe drumul de întoarcere, turcii au suferit alte importante pierderi, fiind atacați fără încetare.
Se spune că, în Țara Românească, cotropitorii otomani au capturat un ostaș de-al lui Vlad, care nu a acceptat, sub ispita recompenselor și nici sub amenințarea celor mai groaznice torturi să dezvăluie planurile de luptă și poziția oștirii muntene. În fața unui asemenea caracter dârz a rămas impresionat însuși Mahomed al II-lea, declarând că de-ar avea Țepeș o oaste întreagă formată din asemenea oameni, ar putea cuceri întreaga lume. Numai că românii nu și-au propus nicicând să devină stăpâni peste pământurile și avuțiile altora.
de Tomi Tohăneanu Cunoaște Lumea