O minune s-a produs, duminică, la Mănăstirea Podu Coșnei din Suceava, care a fost mistuită de flăcări. Moaștele Sfântului Ioan cel Nou au rămas intacte, chiar dacă totul în jurul lor s-a făcut scrum, relatează ȘtiripeSurse. Mănăstirea Podu Coșnei din Suceava, a fost devastată duminică de un incendiu puternic. În urma stingerii tuturor focarelor, starețul mănăstirii a cerut pompierilor să caute Sfântul Antimis, care conținea și o părticică din moaștele Sfântului Ioan Cel Nou de la Suceava. Cu uimire, au descoperit că aceasta rămăsese intactă, chiar dacă totul în jur fusese mistuit de flăcări.
Astfel, pompierii și voluntarii au început să caute printre ruine, iar după o lungă căutare, au găsit în cele din urmă Sfântul Antimis. Cu uimire și mirare, au descoperit că acesta era complet neafectat de flăcări, în ciuda distrugerii ample din jurul său.
Minunea de la mănăstire, povestită de purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, pompierul cu nume predestinat Alin Găleată:
Sfântul Antimis
Focul a mistuit paraclisul din lemn, până la temelie. Totul era distrus, amestecat într-o movilă de jăratec și materiale de construcții.
Singura grijă a părintelui stareț Filotei era Sfântul Antimis, și ne pomenea despre el, poate, poate, careva dintre noi, îl va găsi…
– Cum arată, părinte?
– E din pânză, de culoare roșie, împăturit… repeta încontinuu…
– Din pânză?! întreb de parcă nu am înțeles din prima, ridicând în același timp o bucată de metal topit, din ceea ce fusese un candelabru…
– Cred că a ars, părinte, încercau să-l convingă și ceilalți colegi.
– Nu! Trebuie să fie acolo! Sfântul Antimis nu arde! spunea starețul Filotei, cu convingerea celui care se hrănește cu credința.
Neîncrezători, precum Toma, am continuat, totuși, să-i alinăm îngrijorarea, răscolind prin cenușă…
– L-am găsit! Viluț Mezdrea, primarul comunei Poiana Stampei, ridică, victorios, pânza împăturită, care parcă renăscuse din marea de jăratec…
Ne-am făcut, cu toții, o cruce mare, și am adăugat și această întâmplare la lista de minuni pe care le-am tot trăit pe pielea noastră, când au mai ars lăcașuri sfinte…
Evident, cel mai liniștit – nu că l-am fi văzut agitat vreo clipă – era părintele stareț Filotei:
– V-am spus eu că nu arde! și începu să despăturească pânza, să ne arate și să vedem minunea cu ochii noștri. În Sfântul Antimis e o părticică din sfintele moaște ale Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. Fără el nu se poate face biserica, pentru că fără el nu se poate săvârși Sfânta Liturghie!
Mulțumim celor care ne-au ajutat și am reușit să lichidăm incendiul, mulțumim pentru minunile pe care le trăim în misiunile noastre, și nu în ultimul timp, mulțumim lui Dumnezeu pentru toate!
Amin
Cei care doresc să ajute la refacerea Mănăstirii pot face donații la următoarele coordonate:
BENEFICIAR:Mănăstirea Podu Coșnei
SWIFT:RNCBROBUXXX
IBAN:RO83 RNCB 0236 0227 0720 0001
FOTO: Alin Găleată
via ActiveNews