Răspunzând invitației camarazilor francezi , cu care colaborăm , fiind singura organizație recunoscută ca partener în Forteresse Europe alături de alți camarazi europeni, ne-am deplasat și anul acesta la Paris pentru a fi prezenți la Forumul european al națiunilor și comemorarea anuală Ioana d’Arc.
Pe parcursul a 2 zile, ne-am aflat într-un schimb important de idei și de cunoaștere a problemelor organizațiilor naționaliste partenere din Forteresse Europe. Cu participarea fizică și prin mesaje video a multor organizații naționaliste, am fost la curent cu frământările ideologice ale naționalismului autentic din țările Europei și cu provocările sociale cu care se confruntă națiunile vechiului continent la ora actuală. Peste tot se fac eforturi pentru a se păstra identitatea națională a popoarelor europene, cu inerente deosebiri de abordare în fiecare țară. Mai ales în Estul Europei, acolo unde traumele comunismului încă sunt vii, expansiunea primejdioasă a Rusiei e luată mai serios în seamă, spre deosebire de atitudinea îngăduitoare a unor organizații vest-europene, care nu au cunoscut ororile comunismului sau au uitat efectele tendințelor expansioniste ruse, indiferent de perioada istorică, fie ea țaristă, sovietică sau putinistă.
S-au dezbătut planuri de acțiuni comune care au ca scop lupta contra migrației necontrolate, păstrarea identității naționale și creștine, precum și distanțarea de organizațiile populiste, de stânga sau anarhiste, fără conținut ideologic și educațional.
Au particpat delegații din: Franța , Suedia, Belgia , Ungaria, Bulgaria, Romania (Fundația Ion Gavrilă Ogoranu fiind singura acceptată și recunoscută de partenerii naționaliști europeni), Cehia, Portugalia, Spania, Germania.
Mesajul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, pe lângă descrierea activităților, poiectelor sale, a cuprins în special referiri la anul 2023, anul centenar Ion Gavrilă Ogoranu, a cărei luptă și activitate au stârnit un viu interes în rândul tuturor particpanților. Discursul reprezentantului Fundației Ion Gavrilă Ogoranu este redat mai jos:
„Dragi camarazi francezi,
Dragi camarazi europeni,
Mă bucur să vă revăd la Paris. Vă vorbesc în numele Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, organizație recunoscută pe scară largă în România că fiind cel mai autorizat reprezentant al naționalismului tradițional românesc. Mișcarea Legionară, pe care o reprezint, totodată, prin numirea dată de domnul Dan Boghiu, ultimul comandant legionar al Consiliului Politic al Mișcării Legionare condus de comandantul Horia Sima, din de la a cărui trecere în veșnicie vom comemora împlinirea a 30 de ani în curând, a avut și încă mai are o o tradiție naționalistă creștină, fiind atașată puternic valorilor spirituale europene.
Ziua de 1 ianuarie 2023 poartă o semnificație aparte pentru România. Centenarul nașterii lui Ion Gavrilă Ogoranu. Luptătorul din munți care a intrat în conștiința publică drept reprezentantul cel mai autorizat al Rezistenței naționale împotriva comunismului. Destinul său excepțional de a se opune regimului totalitar timp de aproape 30 de ani, reușind să rămână ultimul luptător necapturat de Securitate până în anul 1976 (dosarul său de urmărire depășește 200 de volume) l-a adus în cercul foarte restrâns al eroilor adevărați ai neamului românesc. Iar exemplul sau de dăruire sufletească pentru neam și credință a fost suplimentat de talentul literar de povestitor și memorialist, făcând să vibreze conștiințele celor care au citit extraordinarele volume de revelație istorică și națională cu titlul „Brazii se frâng dar nu se îndoiesc”. Ion Gavrilă Ogoranu a lăsat României nu doar o pagină de epopee a curajului și dârzeniei, prin lupta dintre 1948 și 1955 a grupului de rezistență anticomunistă care i-a purtat numele, nu doar un exemplu de supraviețuire dramatică în clandestinitate timp de 21 de ani, cu o condamnare la moarte deja pronunțată, și nu doar o vastă operă literară cu conținut istoric și memorial cuprinzând 10 volume publicate. El a lăsat generațiilor care vin pilda nestrămutată a unei existențe demne, fără compromis cu vicisitudinile istoriei și cu nedreptatea efemerelor stăpâniri pământești, reperul moral al unui caracter plămădit parcă din cremenea Carpaților, care a fost împărtășit de mulți din generația de la 1948, ale căror destine au fost zdrobite de crunta represiune comunistă. Statul român, prin cele mai importante instituții culturale și științifice, continuă să ignore și să ascundă fenomenul Rezistenței anticomuniste. Întreaga mobilizare de resurse și energii pentru menținerea departe de public a memoriei acestui destin unic se explică doar prin frica celor ce au confiscat România, a celor ce doresc aneantizarea națiunilor într-o masă amorfă, globalizată. Frică față de capacitatea acestei energii umane excepționale, numite Ion Gavrilă Ogoranu, de a se constitui, chiar și după moarte, într-un reper pentru acele segmente ale societății care mai poartă ceva din conștiința apartenenței la o entitate națională, ceva din atașamentul față de valorile care stau la temelia civilizației creștine europene. Nu ne așteptăm deci că anul acesta autoritățile publice naționale sau locale, istoricii în majoritatea lor, mass-media sau instituțiile publice acreditate cu studiul istoriei să acorde Centenarului Ion Gavrilă Ogoranu atenția pe care acesta ar fi meritat-o, după ce decenii la rând numele eroului a fost ținut departe de publicul românesc, iar uneori a fost denigrat și prigonit. În alte țări ieșite de sub cortina de fier a regimurilor comuniste probabil că memoriei sale i s-ar fi dedicat festivități naționale și eroul ar fi avut statui în marile orașe ale țărilor respective.
Așa însă, revine societății civile îndatorirea de onoare de a dedica întreg anul 2023 Centenarului celui care, așa cum obișnuia să spună, alături de întreaga sa generație de luptători, a vrut să șteargă obrazul Țării mânjit de lașități și trădări. Anul Centenar Ion Gavrilă Ogoranu va fi un răstimp dedicat cu precădere readucerii în actualitate a efigiei eroului, ca o prezență vie în inimile și conștiința românilor. O suită de prilejuri artistice, culturale, de reîntâlnire cu luptătorul, cuprins în toate ipostazele vieții sale complexe. Să ne învrednicească Dumnezeu să ne facem împreună datoria. Pentru că doar împreună vom putea transforma anul ce vine în ceea ce ar trebui să fie, într-o Românie liberă și demnă, Anul Centenar Ion Gavrilă Ogoranu.”
Duminic[, pe 14 mai, în ciuda restricțiilor de desfășurare a oricăror activități naționaliste în París inclusiv la statuia Ioanei d’Arc , s-a reușit printr-o stratagemă abilă a camarazilor francezi, onorarea memoriei eroinei franceze. Se remarcă în mai multe țări europene tendința de minimalizare sau distrugere a oricăror activități privind memoria națională, prin implementare a unor falsuri ale propagandei neomarxiste și corectitudinii politice. Rămâne ca lupta nationalistă comună în Europa să curețe această murdărie ideologică anticreștină, antinațională și antieuropeană, de a distruge identitatea națională a statelor europene și a impune globalismul ateu și distructiv, adică o altă fațetă a comunismului .
A consemnat reprezentantul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu,
Sorin Olariu