Kievul promite că NU va folosi forța împotriva credincioșilor și preoților de la Lavra Peșterilor : „Nimeni nu îi va târî de barbă!”

Secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare al Ucrainei, Alexei Danilov, a anunțat joi seara că guvernul de la Kiev nu va evacua cu forța Lavra Pecerska. Danilov (foto mare) a făcut acest anunț la o emisiune televizată, potrivit Strana News:

„Suntem conștienți că există un plan la Moscova de a crea pentru televiziunile ruse imaginea că noi, ca autorități, exercităm o presiune fizică asupra reprezentanților clerului. Nu o vom face, nimeni nu îi va târî de barbă.”

Pe 29 martie a expirat ultimatumul prin care reprezentanții Bisericii Ucrainene care aparține de Moscova erau somați să evacueze Marea Lavră Pecerska a Kievului.

Clerul și personal administrativ, în frunte cu mitropolitul Pavel, au anunțat că nu vor părăsi mănăstirea.

Într-un mesaj adresat lui Zelenski, mitropolitul Pavel l-a avertizat:

„Vă spun, domnule președinte, dumneavoastră și grupului dvs, că lacrimile noastre nu vor cădea pe pământ. Ele vor cădea pe capetele voastre.”

De mai multe zile, mii de credincioși stau și se roagă în curtea Lavrei, încercând să zădărnicească o acțiune în forță a autorităților de la Kiev.

Credincioșii au blocat joi și vineri accesul în mănăstire al reprezentanților Comisiei de Inventar.

Ministerul Culturii a depus la poliție o plângere împotriva reprezentanților Bisericii Ortodoxe Ucrainene pentru împiedicarea Comisiei de a-și exercita atribuțiile.

Mai mulți capi ai Bisericilor Ortodoxe precum și Papa Francisc au făcut apel la regimul de la Kiev să renunțe la evacuarea Lavrei Pecerska.

Regimul Zelenski s-a plasat singur între ciocan și nicovală: după ce a folosit o retorică inflamată până la incandescență împotriva Bisericii Ortodoxe care aparține de Moscova, acuzând-o că este o oficină de spionaj și propagandă a inamicului, acum orice pas înapoi ar putea fi privit ca un semn de slăbiciune.

Pe de altă parte, Danilov știe ce spune: imaginile cu o eventuală acțiune în forță la Pecerska ar face înconjurul lumii și ar crea un scandal uriaș, mototolind imaginea și așa destul de șifonată a lui Zelenski.

Acum, singura soluție este să tragă de timp și să folosească presiunea psihică în locul celei fizice pentru a pune mâna pe Marea Lavră, privită ca un trofeu de război.

via ActiveNews

Comments (0)
Add Comment