În data de 6 martie 1945 s-a instaurat primul guvern comunist în România. Timp de aproape jumătate de veac am trăit în cea mai cumplită dictatură, fără libertate și permanent cu pistolul Securității la cap. Mii de oameni uciși. Sute de mii arestați și trimiși în închisori sau în lagăre. Niciun respect pentru demnitatea umană, iar toate acestea s-au întâmplat în numele lui Marx.
Și s-a murit pentru libertate în închisorile comuniste, în munți cu arma în mână, în 1989 sau la Mineriade.
Dar nu ca să poată să vină astăzi unii să susțină „colocvial” abolirea proprietății private, desființarea familiei și conlocuirea în grupuri sau reîntoarcerea la viața economico-socială din paleolitic. Și nici ca să susțină diverse utopii în numele „binelui comun” pe care noi, aici în Europa de Est, le-am trăit deja jumătate de veac.
Nu s-a murit ca astăzi să ni se impună ce și cât să mâncăm, cât și cum să călătorim sau ca să avem „dreptul” devenit obligație de a primi doar educația aprobată de partid.
Eroii anticomuniști sunt batjocoriți pentru că neo-comuniștii zilelor noastre vor ca noi să nu avem modele de la care să ne inspirăm în lupta noastră de rezistență și de nesupunere civică în fața planurilor lor liberticide de monopol politic asupra vieților noastre.
După 33 de ani, poate reușim să ne trezim la realitate, să prețuim și să apărăm libertatea noastră!