Fundația Ion Gavrilă Ogoranu a notificat Primăria Capitalei și organele de ordine, conform Legii 60 din 1991, în legătură cu organizarea unei manifestări publice în ziua de miercuri 28 decembrie 2022, ora 9, în fața Primăriei Sectorului 2 din București, str. Chiristigiilor nr. 11-13.
În cadrul manifestării vom aduce un omagiu memoriei lui Mircea Vulcănescu, savant român, exterminat de regimul comunist în închisoarea de la Aiud, în 1952. Cei care vor participa sunt rugați să poarte cu ei portrete / icoane ale martirului Mircea Vulcănescu sau câte o carte din opera acestuia, lumânări/candele sau drapele tricolore. Manifestarea are caracter cultural, religios și comemorativ, iar cf Art. 3 al Legii 60 din 1991, acest gen de manifestări nu sunt supuse obligativității declarării lor prealabile. Totuși, am notificat autoritățile în drept în legătură cu inițiativa noastră, care este așadar una legală. Prin această manifestare, vrem să oprim pe membrii Consiliului Local al Sectorului 2 să ia o decizie care ar fi nu doar ilegală (Mircea Vulcănescu este considerat martir al temnițelor comuniste, fiind menționat ca atare, alături de alte victime ale regimului totalitar, în expunerea de motive a Legii 127 / 2017 pentru institutirea Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste), ci și contrară adevărului istoric și juridic (Vulcănescu nu a fost condamnat pentru crime de război și nici pentru decizii politice care să fi afectat comunitatea evreiască din România, așa cum au fost induși în eroare reprezentanții Consiliului Local și Primăriei Sector 2 de către Institutul Elie Wiesel, care se află la originea acestui proiect de hotărâre).
Facem apel la toți cei care vor participa, să dea dovadă de un comportament civilizat, pașnic, ireproșabil, așa cum ne-au învățat bătrânii noștri, luptători anticomuniști și foști deținuți politici, care au înființat fundația noastră.
Florin Dobrescu,
Tel./WhatsApp 0722749249,
E-mail: ogoranu@gmail.com
Sa nu mai permitem alogenilor, odrasle de bolsevici, sa ne mai dicteze in propria tara pe cine sa cinstim. Memoria eroilor si martirilor neamului romanesc trebuie cultivata si aparata cu orice pret, in ciuda acestor odrasle de naparci stipendiate din banul public!