Senatorul Claudiu Târziu a anunțat, luni, de la tribuna plenului reunit al Parlamentului, că parlamentarii AUR votează împotriva Declarației privind egalitatea de gen, deoarece aceasta nu reprezintă altceva decât promovarea unei agende neomarxiste.
„Țara arde și baba se piaptănă. Am ratat spectaculos intrarea în Schengen. Avem pe masă bugetul pentru 2023, pe care îl trecem rapid, fără discuții pe fond, dar ne întrerupem din analiza lui pentru această declarație, care nu are niciun fel de impact juridic, ci doar unul moral. Trăim o criză multiplă, la care guvernul nu are soluție, dar ne ocupăm de discriminare pozitivă și de punerea în operă a unor comandamente ideologice neomarxiste”, a spus senatorul Claudiu Târziu.
Potrivit acestuia, când ne referim la cote de gen acest lucru înseamnă o ideologie de extremă stânga, care caută să impună cu forța o discriminare pozitivă.
„Meritocrația trebuie să dicteze, nu ideologia. Egalitatea de gen și politicile sale sunt instrumente pentru promovarea agendei neomarxiste”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu.
Principiul conform căruia femeile și bărbații trebuie să fie egali în fața legii și să aibă aceleași drepturi este universal acceptat, de la Constituție, până la fiecare lege adoptată de Parlamentul României, a explicat Claudiu Târziu.
„Dar nu asta se urmărește! Se urmărește impunerea unor cote de gen! Nu contează calitatea persoanei, contează sexul persoanei. Cotele de gen sunt o expresie manifestă a egalității forțate.
Noțiunea de gen mai introduce o perversiune, pentru că trimite la multitudinea de genuri pe care o elaborează ideologia neomarxistă, sub pretextul apărării drepturilor LGBTQ și așa mai departe 50 și ceva de genuri inventate.
O retorică în aparență inofensivă, care camuflează o perspectivă totalitară, motiv pentru care noi, AUR, o respingem categoric”, a spus senatorul Claudiu Târziu.
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, luni, o declaraţie privind egalitatea de gen în România. S-au înregistrat 235 de voturi pentru, 24 – împotrivă şi 5 abţineri; 3 parlamentari nu au votat, potrivit Agerpres.
sursa: RostOnline