În prezent, până la 60% dintre abonații din regiunea Cernăuți – unde locuiesc foarte mulți români – nu au curent electric, afirmă experții de la Chernivtsioblenergo, citați de Bucpress.
„Ca urmare a deteriorării rețelelor toate grupurile de consumatori sunt deconectați pe mai multe ore în șir și de mai multe ori pe zi. În această situație, nimeni nu are preferințe”, afirmă ei.
În regiunea Cernăuți și în multe alte regiuni, Ukrenergo introduce de urgență orare de stopări a livrării energiei electrice. Adică, ca și până acum, deconectările consumatorilor au loc în funcție de grupuri formate, dar în prezent nu este posibil să se garanteze respectarea unui program orar specific al deconectărilor. Pentru că situația actuală în sistemul energetic este una extraordinară.
Specialiștii Ukrenergo răspund la funcționarea sistemului de alimentare cu energie electrică în timp real: dacă apare un dezechilibru într-o anumită regiune, dispeceratul dă o comandă la oblenergo să stabilizeze utilizarea în cantități specifice de capacitate. Oblenergo, la rândul său, are la dispoziție până la 15 minute pentru a deconecta unul sau două sau mai multe grupuri de consumatori pentru a reduce volumele de consum necesare. În astfel de condiții, este imposibil de prevăzut exact ce grupuri vor fi deconectate și pentru cât timp, adică este imposibil din punct de vedere fizic să fie planificate programele de oprire și să le respecți.
Rusia a început o campanie de bombardamente asupra facilităților de producere a energiei electrice și termice a Ucrainei. Până acum, conform experților, cel puțin 40% din aceste instalații energetice au fost scoase din uz.
via R3Media