În peste 100 de localități din Transilvania au fost aprinse, duminică seara, „focuri de veghe”, pentru a reitera solicitarea autonomiei, transmite agenția maghiară MTI.
Potrivit sursei citate, la fiecare dintre focurile de veghe a fost citită proclamaţia evenimentului, semnată, ca şi în anii precedenţi, de Balázs Izsák, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS).
„Declarăm din nou: autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc este garanţia păcii, securităţii şi prosperităţii, un cadru legal care garantează egalitatea deplină şi efectivă pentru cetăţenii Ţinutului Secuiesc. Voinţa şi exigenţele noastre nu s-au schimbat în ultimele două decenii. Am dovedit că, în ciuda obstrucţiei autorităţilor, am reuşit să acţionăm la nivel european în interesul Ţinutului Secuiesc, deschizând un câmp de luptă pe plan internaţional. Mai avem o sarcină în faţa noastră: crearea şi susţinerea sistemului de auto-organizare a poporului secuiesc, a cărţii de identitate secuieşti. Fie ca această seară să fie un moment în care toţi membrii comunităţii să-şi conştientizeze această sarcină, ea să devină pentru toţi o experienţă personală, o sarcină pe care trebuie să o realizăm împreună în viitor”, se arată în proclamație.
via RostOnline
Secuii sant niste tradatori ai neamului lor,ei nu mai vorbesc limba secuiasca.Ungurii din Ungaria care le-a impus vorbirea limbii lor,nu vor sa-i recunoasca drept secui si deci asa dispare o natie care se tavalaste in praful si pulberea bozgorimii.