Să sprijinim Majadahonda! Apel pentru susținerea celui mai mare monument românesc din exilul legionar!
Sunt mai bine de 9 ani de când am intensificat preocuparea noastră de a susține, de aici, din România, păstrarea identității fizice, patrimoniale și identitare a Monumentului de la Majadahonda, în vederea perpetuării Cultului eroilor Ion Moța și Vasile Marin.
Regretatul Nicolae Roșca, secretarul Senatului Mișcării Legionare din exterior, s-a preocupat activ pentru păstrarea nealterată a semnificației monumentului și comemorării anuale, așa cum s-a perpetuat de către Exilul românesc, în anii de după 1945. Au existat, încă din 2012-2013, unele contacte cu instituții sau entități precum Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, în vederea unei eventuale preluări ori colaborări în administrarea Monumentului de la Majadahonda, precum și a manifestării comemorative anuale. Aceste negocieri însă nu s-au dovedit viabile întrucât presupuneau donarea terenului cu monumentul, fără nici o garanție scrisă, oficială, a păstrării semnificației sale și perpetuării comemorării în spiritual în care acestea au fost stabilite de reprezentanții exilului legionar din Spania. Fără a contesta cele mai bune intenții ale celor care proiectau construirea unui schit pe acel loc, după modelul celui de la Aiud, lipsa unui consens și a unor garanții în privința cedării ori donării terenului, precum și lipsa acordului Asociației pentru custodierea monumentului de la Majadahonda și a prietenilor din Falanga Spaniolă, chiar dl. Nae Roșca a admis să se continue administrarea acestui monument sub egida Asociației care îl custodia.
În fața atacurilor continue ale organizațiilor marxiste și sataniste, care vandalizează periodic fațada monumentului, culminând în anul 2004 cu distrugerea crucii vechi din fața monumentului, s-a trecut la încercarea de a salva impozantul memorial și de a perpetua ceea ce se cheamă “Cultul de la Majadahonda”.
După moartea lui Nicolae Roșca, în aprilie 2013, contribuțiile pentru achitarea anuală a impozitul aferent terenului de la Majadahonda, precum și tipărirea invitațiilor comemorative , au fost suportate prin donații făcute de camarazi din țară, dar și de unii legionari din diaspora, banii fiind predați de subsemnatul, în fiecare an, pe bază de chitanță, președintelui Asociației pentru Custodierea Monumentului de la Majadahonda, dl. Miguel Menendez Pinar, nepotul cunoscutului falangist spaniol Blas Pinar, un apropiat prieten și susținător al comunității exilaților legionari din Spania.
După alaturarea în cadrul Legiunii din ceruri a Dl. Nicolae Roșca si a Dl Dumitru Cretu Seful Consiliului Politic al Miscarii Legionare , au existat și alte tentative de cedare a monumentului și terenului, desigur bine intenționate, dar lipsite de fundamentul legal și de garanțiile perpetuării cultului de la Majadahonda așa cum el a fost statuat de exilul românesc în Spania. Au existat și momente triste când comemorarea anuală a fost fragmentată în mai multe comemorări paralele, într-o manieră străină spiritului fondatorilor acelui monument. Acestea au fost sortite eșecului.
Însă preocuparea pentru soarta monumentului și a terenului pe care se află a rămas constantă. Există proiectul unui zid care urmează să împrejmuiască terenul, însă tergiversările îndelungi ale autorităților locale de stânga, de a acorda autorizația de construire, precum și dificultățile financiare ale unui asemenea amplu proiect, fac ca, în continuare, protecția monumentului să fie deficitară. Să nu uităm că în anii trecuți a existat chiar o inițiativă legislativa a primăriei de demolare a monumentului, din fericire respinsă de juriștii Asociației pentru Custodierea Monumentului de la Majadahonda. Oricum, asigurarea dăinurii celui mai mare monument românesc din afara granițelor țării, precum și perpetuarea peste generații a “Cultului de la Majadahonda”, trebuie să constituie unul din obiectivele principale ale activității noastre pe tărâmul memoriei luptei anticomuniste. Actele de paradă ale unor grupări românești mai vechi sau mai noi nu ajută cu nimic, fiind necesară o mobilizare a spiritului de sacrificiu al cât mai multora dintre noi. Susținerea financiară, din țară, a impozitului anual și demersurile pentru ridicarea unui zid împrejmuitor, rămân priorități ale agendei noastre.
Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, grație donațiilor membrilor și simpatizantilor ei, precum și prin colectarea unor donații din surse independente, și-a asumat îndeplinirea acestui deziderat și, cu ajutorul lui Dumnezeu, va continua să militeze în acest sens.
De aceea, și anul acesta ne îndreptăm către toți prietenii și camarazii noștri, cu solicitarea de a susține lupta pentru păstrarea monumentului și perpetuarea cultului celor doi eroi căzuți în acel loc în lupta împotriva comunismului, contribuind după posibilități, prin donații și ajutor frățesc, fără pretenții de exclusivitate în ceea ce privește eforturile dedicate memorialului de la Majadahonda.
Donațiile pentru monument se pot face în contul: BRD – RO84BRDE330S V 319 16453300 – -OLARIU NICOLAE-SORIN
cu mențiunea „contribuție pentru monumentul de la Majadahonda”, sau direct, în schimbul unei chitanțe, la Florin Dobrescu – Tel. +40722749249 sau Sorin Olariu – Tel. +40742329958- cu anuntarea ulterioara a oricaror donatii .
Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze România, Spania și întreaga Europă Creștină, în aceste vremuri de restriște!
În numele Fundației Ion Gavrilă Ogoranu,
Sorin Olariu
responsabil cu Monumentul de la Majadahonda și reprezentant în relațiile cu organizații din străinătate
Doamne ajută. Dă Doamne românilor mintea cea de pe urmă. TLC!