„Conservatorul” Rishi Sunak, noul premier al Regatului Unit

Fostul cancelar al Ministerului Finanțelor (ministrul de finanțe) al Marii Britanii, Rishi Sunak, cunoscut pentru că a sustinut politicile din era Covid și pentru că a împins povara fiscală națională la cele mai înalte niveluri din ultimele decenii, va fi următorul prim-ministru după ce singurul adversar serios a renunțat în ultimul moment, noteaza Breitbart

Ofițerii Comitetului din 1922 s-au întâlnit pentru a examina cererile de candidați luni la prânz, după ce au stabilit ștacheta de intrare neobișnuit de ridicată pentru a-i descuraja pe cei pe care președintele grupului, Sir Graham Brady, i-a respins ca nefiind „serioși” de la a candida. Descoperind că un singur candidat a depășit pragul, Sir Graham l-a declarat câștigător pe Rishi Sunak, alegând să nu dezvăluie câți susținători a primit Sunak în total.

Predarea puterii de la Liz Truss, care a fost liderul Partidului Conservator de doar 49 de zile, inclusiv astăzi, incluzând atât conducerea partidului conservator, cât și titlul de prim-ministru, ar putea avea loc, teoretic, în această după-amiază sau mâine. Acum Sunak are dreptul de a conduce cel mai mare partid din Parlament, a deveni prim-ministru este în acest moment o simplă formalitate, contractată de Truss în vizită la Rege la Palatul Buckingham pentru a-și prezenta demisia, urmată de invitatia adresată lui Sunak de către monarh să formeze un guvern.

Sunak va fi al treilea prim-ministru al Regatului Unit în doar trei luni. El va fi, de asemenea, cel mai tânăr prim-ministru al Regatului Unit din ultimii 200 de ani precum și primul prim-ministru non-alb al țării.


Comments (0)
Add Comment