Av. Toni Neacșu: AUR NU a votat pentru închiderea CET Paroșeni ci pentru PĂSTRAREA TUTUROR COMPLEXELOR pe huilă și lignit, INCLUSIV ACESTA

Cunoscutul avocat Adrian Toni Neacșu a făcut lumină în cazul votului privind închiderea tuturor grupurilor energetice (CET) cu funcționare pe lignit și huilă, respectiv a carierelor de lignit și a minelor de huilă care le asigura combustibilul.

Acesta arată, plecând de la fapte, că aceia care au votat pentru închiderea minelor și a grupurilor energetice sunt cei din coaliția PSD-PNL, nicidecum AUR așa cum a apărut în spațiul public.

„Ieri s-a votat în Senat, care e numai prima cameră sesizată, pentru închiderea tuturor grupurilor energetice (CET) cu funcționare pe lignit și huilă, respectiv a carierelor de lignit și a minelor de huilă care le asigura combustibilul.

Partidele se acuză reciproc pentru “trădarea interesului național”, mai ales în aceste vremuri de criză energetică. Ați văzut ieri acuze reciproce între PNL și PSD, ba chiar un scandal cum că AUR a votat pentru închiderea unor facilități energetice (CET Paroșeni).
Evident că publicul, neobișnuit cu procedurile parlamentare complicate, nu înțelege nimic, așa încât i se servesc slogane, într-o campanie de comunicare (și intoxicare mediatică) de damage control pe care cam toate partidele au pus-o rapid în aplicare.
Publicul larg este zăpăcit și bulversat, ceea ce de altfel este ținta strategică a comunicării partidelor.

Încerc să fac puțină lumină în acest haos comunicațional.
1. La 30 iunie 2022 Guvernul Ciucă a emis OUG nr. 108 prin care s-a stabilit un calendar pentru închiderea tututor grupurilor energetice pe huilă și lignit și a minelor aferente. Prin PNNR România și-a asumat explicit închiderea acestor facilități iar termenul stabilit pentru intrarea în vigoare a unei reglementări în acest sens era chiar 30.06.2022. OUG-urile intră imediat în vigoare, astfel încât calendarul de închidere pentru CET Craiova II, CET Govora; CET Paroșeni și CET Iași II și exploatările miniere Alunu, Berbești, Lupeni, Lonea, Livezeni și Vulcan a intrat și el în vigoare, etapizat, până în 2032 cel mai târziu. OUG nr. 108/2022 a stabilit deci închiderea etapizată a tuturor cet-urilor și complexelor energetice bazate pe huilă și lignit, precum și a carierelor și minelor aferente.

2. Deși OUG-urile intră în vigoare de la publicarea lor ele se supun în mod obligatoriu aprobării Parlamentului. Acesta poate respinge ordonanța de urgență, o poate aproba fără modificări ori o poate aproba operând modificări. Ceea ce s-a votat ieri în Senat a fost legea de aprobare a OUG 108/2022, fără nici o modificare, întrucât în comisii toate amendamentele au fost respinse dar recomandarea finală a fost de aprobare a legii (și implicit a OUG-ului) iar nu de respingere a legii (și implicit a OUG).

3. În comisii PSD a formulat un amendament care, dacă ar fi fost aprobat, ar fi dus la eliminarea din planul de închidere a CET Paroșeni și o prelungire a termenului de închidere pentru minele Lupeni și Lonea de la 31.12.2026 la 31.12.2032. Celelalte CET-uri și mine de huilă și lignit ar fi rămas să fie închise potrivit calendarului inițial. PSD-ul (amendamentul aparținând senatorului de Hunedoara Resmeriță) a acuzat PNL că nu a fost de acord cu acest amendament care ar fi salvat CET Paroșeni și le-ar fi lăsat pe celelalte închise. Realitatea este că dacă acest amendament ar fi fost votat de PNL, având în vedere configurația politică din Plen, Paroșeni-ul ar fi fost salvat, desigur cu sacrificarea celorlalte. Dacă însă se voia înghețarea întregului calendar de închidere a complexelor energetice pe huilă și lignit PSD trebuia și putea să voteze propună un amendament privind respingerea OUG 108/2022, respectiv să voteze împotriva legii de aprobare. Prezența AUR în comisiile care au votat e nesemnificativă, au un singur reprezentant.

4. În Plenul Senatului s-a supus la vot legea de aprobare a OUG 108/2022 fără nici un amendament. Cine era pentru lege era pentru păstrarea calendarului de închidere stabilit de Guvern ca urmare a negocierilor cu UE, cine era împotriva legii era pentru anularea acestui calendar și păstrarea tuturor complexelor energetice și exploatărilor de lignit și huilă, încă funcționale.Partidele au votat PENTRU păstrarea OUG în forma inițială, astfel : PSD (36 de voturi), PNL (29 de voturi), UDMR (7 voturi) și neafiliați (4 voturi). Împotriva ordonanței de urgență a votat AUR (11 voturi), PSD (1 vot) și 2 neafliați (Diana Șoșoacă și Evdochia Aeleni). USR s-a abținut la vot, adică nici așa nici așa, au ajutat doar la cvorum.

În concluzie câteva fact cheks:

AUR nu a votat pentru închiderea CET Paroșeni ci pentru păstrarea tuturor complexelor pe huilă și lignit, inclusiv acesta.
– PSD nu a votat pentru salvarea CET Paroșeni, ci a propus acest lucru doar în comisie, la votul hotărâtor aprobând calendarul de închidere a tuturor facilităților energetice de care vorbim. UDMR a procedat identic, inclusiv în ce privește amendamentul.
– PNL nu a dorit salvarea nici măcar a CET Paroșeni iar la votul din Plen a votat pentru păstrarea calendarului de închidere a tuturor, adică exact ca PSD.
– indiferent cum ar fi votat AUR și USR nu ar fi contat, PSD-PNL deținând numărul necesar de senatori (84) să treacă orice, în forma pe care o vor.

– calendarul de închidere al facilităților energetice pe huilă și lignit este convenit cu UE, deja primindu-se finanțări europene pentru ecologizare și închidere, și este în același timp un jalon în PNRR-ul cu care România poate fi oricând “șantajată”, motiv pentru care PSD -PNL, aflate la guvernare, nu au dorit o tensionare a relațiilor cu Bruxelles-ul.

P.S. Am pierdut atâta timp să lămuresc lucrurile astea pentru că nu știu ce s-a întâmplat cu bula mea de pe fb dar dimineață m-am trezit în flux cu istericalele video ale unei d-ne pe nume Oana Lovin iar din presa citită am înțeles că nici măcar mainstream-ul media nu a priceput absolut nimic”.

via R3Media

Comments (0)
Add Comment