Radu Ciuceanu: Prezent! Concluziile bătrânului savant care au pălmuit mișelia politicienilor români

un editorial de Florin Dobrescu

În scurt timp îl vom petrece pe ultimul drum pe profesorul Radu Ciuceanu, doctor în Istorie, președintele Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, membru de onoare al Academiei Române, fost deținut politic. Credem că se cuvine a fi readuse în actualitate punctele sale de vedere cu privire la legislația represivă introdusă în România, în 2015, prin Legea 217 (așa numita lege antilegionară), în realitate o lege a cenzurării și amputării Memoriei Demnității Românești.

Haideți să revedem ce concluzii punea profesorul Radu Ciuceanu cu acel prilej:

Într-un document oficial emis în numele Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului din România din cadrul Academiei Române, pe 8 iunie 2015, prin care cerea Camerei Deputaților să nu adopte proiectul legislativ respectiv, iar ulterior președintelui Iohannis să nu promulge legea adoptată de Parlament, profesorul Ciuceanu punea următoarele concluzii: „Mişcarea Legionară este o organizaţie care aparţine extremei drepte din România, creată la 24 iunie 1927 de către Corneliu Zelea Codreanu, Ionel Moţa, Ilie Gârneaţă, Radu Mironovici, sub numele de Legiunea Arhanghelul Mihail (şi NU Arhanghelului).
Ea se încadrează în contextul general al refacerii şi reformării societăţii româneşti după 1918, manifestându-se cu deosebire în marile oraşe, cu aderenţă în rândurile studenţilor, a unei părţi a intelectualităţii, a clerului ortodox şi a micii burghezii.

Întemeietorii Legiunii nu au elaborat o doctrină, un program în sensul deplin al termenului. În lucrarea sa, Pentru legionari (1936), Corneliu Zelea Codreanu arată că piatra unghiulară de la care porneşte Legiunea este omul, nu programul politic.
Accentul se pune pe crearea elitei politice ca proces de acumulări lente şi pe educarea tineretului în spiritul naţionalismului, al promovării vechilor tradiţii ale poporului român, antibolşevismul, reformarea economică, socială şi politică a societăţii româneşti, avînd o componentă religioasă puternică, aceasta din urmă conferind un caracter original Mişcării Legionare în contextul mişcărilor de extremă dreaptă europene ale vremii.

Prin valorile promovate, Mişcarea Legionară nu poate fi inclusă automat, a priori, în curentul „fascist“, încă nedefinit complet şi perceput astăzi ca „depersonalizat” la scară europeană pentru că se nesocotesc trăsăturile fundamental naţionale.
Aversiunea faţă de bolşevism şi lupta împotriva acestuia apropie Mişcarea Legionară de specificul epocii, de fascismul italian şi de naţional-socialismul german, dar fără a permite înglobarea sa într-una dintre aceste doctrine. Elementele de doctrină legionară apără şi promovează tradiţionalismul, specificul şi realităţile româneşti, apărarea creştinismului ortodox, cerinţa instaurării unui stat autoritar, formarea unei elite disciplinate, naţionaliste, care să educe masele în acelaşi spirit, revoluţia spirituală, care să conducă la formarea „omului nou”, cetăţean având calităţi superioare, devotament şi spirit de jertfă pentru interesul naţional.
Persecutată de la înfiinţare, scoasă în afara legii de mai multe ori pînă la interzicerea din 1937, Mişcarea Legionară a avut, ca membri şi simpatizanţi, parte importantă a elitei intelectualităţii interbelice (Nae Ionescu, Mircea Eliade, Vladimir Dumitrescu, Vasile Christescu, Constantin Noica, Dan Barbilian, Petre Tuţea, Radu Demetrescu-Gyr etc.). Aceleaşi persecuţii continuă în perioada regimului antonescian şi comunist.
Trebuie reţinut faptul că adevărata măsură a luptei antibolşevice a fost dată de Mişcarea Legionară pe front, prin înrolarea deţinuţilor politici în batalioanele disciplinare destinate primei linii, unde s-au evidenţiat prin fapte de vitejie, apoi în lupta împotriva instaurării regimului comunist.
Componenta majoră a mişcării naţionale de rezistenţă anticomuniste din România a fost legionară, realitate ilustrată prin procentul major al deţinuţilor politici din perioada 1945-1964, apreciat la circa 75%.
Conform declaraţiei publice (2011) a Acad. Dan Berindei, Preşedinte de Onoare al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române, Mişcarea Legionară nu poate fi calificată drept „fascistă” întrucât nu întruneşte, prin elementele de doctrină pe care le-a adoptat şi promovat, un caracter ideologic fascist.”
Argumentele științifice emise de la înălțimea unui for academic au fost însă neputincioase în fața presiunilor politice făcute de gheșeftarii Holocaustului de la Washington și Tel-Aviv, pentru că, iată, România nu este o țară liberă., ci o colonie, o cârpă bună la toate. Politrucii de la București au plecat capetele, după obișnuință, iar democrația românească a devenit o caricatură și mai grotescă. Aliații americani au preferat mai degrabă tovărășia copiilor bolșevicilor veniți în 1944 pe tancurile sovietice, uitând pe cei care și-au sacrificat viețile luptând cu arma în mână și fiind parașutați chiar de ei, după 1948, în România ocupată.

Încă o dată, Istoria a râs de noi, demonstrând că este scrisă fie cu sânge, de eroi, fie cu rahat, de trădători. Dar nădăjduim că va veni și ziua când aceștia vor fi trași la răspundere, pe cale legală, în fața poporului român!