PROGRAMUL ZILELOR REZISTENȚEI. Ediția a 12-a. Sâmbăta de Sus (Făgăraș), 22-24 iulie 2022. Tema ediției: „Apărători ai memoriei Rezistenței. In memoriam Constantin Iulian și Gheorghe Jijie, la 10 ani de la trecerea în veșnicie”

Și în acest an, tradiționala comemorare a luptătorilor în Rezistența armată anticomunistă din Munții Făgărașului va fi însoțită de manifestările cultural-memoriale reunite sub titulatura Zilele Rezistenței. Vom organiza simpozioane, lansări de carte, drumeții, proiecții de film, expoziții documentare și alte activități, toate în ambianța plină de istorie a Mănăstirii Brâncoveanu, ctitoria brâncovenească de la Sâmbăta de Sus.

Tema acestei ediții este dedicată acelor luptători în Rezistență care, după 1989, nu și-au găsit odihna. Ei și-au investindu-și toate resursele și energia în lupta pentru descoperirea și promovarea adevărului despre Rezistența anticomunistă și crimele regimului totalitar, pentru un proces al Comunismului în România, pentru dezgroparea din uitare a celor exterminați, dar și a călăilor acestora, în condițiile în care sistemul de după 1990 a continuat politica de menținere a conspirativității, a secretului de stat asupra atrocităților din cei 45 de ani de comunism, protejându-i pe martii vinovați de genocid și crime împotriva umanității.

Vă așteptăm pe toți cei care simțiți chemarea acestor repre de demnitate a neamului românesc, pe toți cei care alcătuiți marea comunitate a celor ce îi iubim și respectăm pe cei jerfiți în lupta cu comunismul ateu.

Îndemnăm pe cei ce doresc să participe, să își procure din timp cazare la pensiunile din zonă, având în vedere că perioada respectivă este una foarte aglomerată pentru facilitățile turistice ale regiunii.

Pentru informații referitoare la participare, detalii organizatorice, protocol, presă: Tel./WhatsApp: +40722749249, E-mail: ogoranu@gmail.comwww.ogoranu.rohttps://www.facebook.com/Ogoranu, persoană de contact: Florin Dobrescu, secretar al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu

PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR

Vineri 22.07.2022 

sosirea participanților;

– ora 9 – drumeție montană pe Valea Sâmbetei, la Chilia Părintelui Arsenie Boca

– ora 16-20 – proiectii de film – Aula Academiei Ortodoxe (programul filmelor proiectate va fi publicat ulterior)

Sâmbătă 23.07.2022 – în Aula Academiei Ortodoxe

Expoziție documentară (în foaierul Academiei Ortodoxe)

– ora 10-13 – Sesiune de comunicări: „Luptând pentru Memorie, Adevăr și un Proces al Comunismului? In memoriam Gheorghe Jijie și Constantin Iulian”                             

– ora 13-14 – Pauză de masă

– ora 14-15 – Mărturii ale luptătorilor anticomuniști și urmașilor acestora – Partea I 

– ora 15-16 – Restitutio. Proiecții de film din arhiva Fundației Ion Gavrilă Ogoranu. Imagini cu luptătorii anticomuniști în anii 1990

– ora 16 -17 – Prezentări de carte

– ora 17-17,30 – Restitutio. Proiectii de film din arhiva Fundatiei Ogoranu. Imagini cu luptătorii anticomuniști în anii 1990

– ora 17,30-18,30 – Mărturii ale luptătorilor anticomuniști și urmașilor acestora – Partea II 

– ora 19 – Pauza de masă

– după ora 21 – Reuniuni libere, socializare

Duminică 24.07.2022

– ora 9 – Sfânta Liturghie – Biserica Mănăstirii Brâncoveanu

– ora 11,30 – Comemorarea anuală a luptătorilor în Rezistența armată anticomunistă din Țara Făgărașului – Crucea monumentală a luptătorilor

Detalii program, organizare, protocol: Florin Dobrescu – Tel. 0722749249, E-mail: ogoranu@gmail

Comments (0)
Add Comment