Agenda reală din spatele artificialei crize alimentare

Criza alimentară artificială, fie că e adevărată, fie că e numai o operațiune psihică (PsyOp) de amăgire a populației, vizează distrugerea sistemului alimentar global și „reconstruirea lui mai bună” (”build back better”) – un nou sistem alimentar distopic, construit de monoliți corporatiști și controlat rigid în numele ”binelui superior”

Suntem în primele etape ale unei crize alimentare. Presa prezice acest lucru de ani de zile, dar până acum a părut întotdeauna a nu fi nimic altceva decât agitație panicardă, menită să stârnească griji sau să distragă atenția oamenilor. Există, însă, semne că de data aceasta, pentru a-l cita pe J. Biden, „va avea loc cu adevărat”. Nimeni nu știe cât de rea ar putea deveni, cu excepția celor care o creează. Pentru că dovezile sunt destul de limpezi, această criză e creată în mod deliberat și cu sânge rece. O documentăm de luni de zile.

Avem „operațiunea specială” a Rusiei în Ucraina, care crește prețul alimentelor de bază, al grâului și al uleiului de floarea soarelui, precum și cel al îngrășămintelor.

Avem „focarul de gripă aviară”, care duce la creșterea prețului păsărilor de curte și al ouălor.

Creșterea prețului petrolului duce la creșterea costurilor de distribuție a alimentelor.

Inflația cauzată de afluxurile uriașe de monedă înseamnă că familiile cheltuiesc mai mulți bani pentru mai puțină mâncare.

Și, pe măsură ce toate acestea se întâmplă, SUA și Marea Britanie (și poate și alte țări, nu știm) plătesc literalmente fermierii să nu cultive.

Este destul de clar că aceasta este Marea Resetare: Ediția despre hrană. Aceeași piesă a lockdownului, cu versuri ușor schimbate. Un proces de distrugere a structurilor deja existente, astfel încât să putem „reconstrui mai bine”, cu un sistem alimentar mai bine controlat și supus corporațiilor.

Așa cum s-a spus că „plandemia” covid evidențiază „slăbiciunile sistemului multilateral”, la fel și această criză alimentară va arăta că „instabilele noastre sisteme alimentare au nevoie de reforme” și trebuie să ne asigurăm „securitatea alimentară”… Sunt mii de variații pe această temă.

Ce spun nu este doar o supoziție. Au început deja să lucreze la chestia asta, în urmă cu mai bine de un an.

Journal of Agriculture, Food Systems & Community Developments a publicat o lucrare în februarie 2021 intitulată Dezmembrarea și reconstruirea sistemului alimentar după covid-19: Zece principii pentru redistribuire și regenerare.”

Într-un interviu din iulie anul trecut, Ruth Richardson, directorul executiv al ONG-ului Alianța Globală pentru Viitorul Alimentației, a spus, literal:

Sistemul nostru alimentar dominant trebuie să fie demontat și reconstruit”.

Ulterior, în septembrie 2021, ONU a convocat primul „Summit al sistemelor alimentare”, al cărui mesaj de acțiune includea următoarea teză:

”Reconstruirea sistemelor alimentare ale lumii ne va permite, de asemenea, să răspundem apelului Secretarului General al ONU de a «reconstrui mai bine » după covid-19.”

Scriind în The Guardian în urmă cu două săptămâni, George Monbiot, giruetă pentru orice agendă a statului subteran, afirmă cu caracterul său lipsit de subtilitate:

”Băncile s-au prăbușit în 2008 – iar sistemul nostru alimentar este pe cale să facă același lucru… Sistemul trebuie să se schimbe.”

Dar ce înseamnă, de fapt, „schimbarea” și „reconstruirea” în acest context? Ei bine, nu este un mister, l-au descris de ani de zile.

Aproape toate acestea sunt relatări din ultima lună sau cam așa ceva, multe dintre ele fiind puncte de discuție la Conferința de la Davos a Forumului Economic Mondial. Așa cum este aproape întotdeauna cazul, ”problema” la care ei „reacționează” în prezent, are deja o serie de soluții dinainte stabilite.

Așa cum am văzut că lockdownurile au rupt economia în bucăți, în timp ce clasa miliardarilor are profituri record iar marile corporații și-au extins monopolurile, în același mod vor ajunge să beneficieze de orice politici de securitate alimentară propuse cei deja mega-bogați sau să-și instaleze infrastructura de control corporațiile.

Tocmai au anunțat construirea celei mai mari fabrici de carne de cultură” din lume. Carnea falsă, desigur, nu poate fi crescută acasă și este supusă unor procese de creație brevetate. Plantele și animalele editate sau modificate genetic sunt, de asemenea, supuse brevetelor.

Companiile supranaționale, cu profituri mai mari decât bugetele unor întregi națiuni, dezvoltă aplicații de urmărire a amprentei de carbon care recompensează oamenii pentru că iau „deciziile corecte”. Acest lucru ar putea fi ușor aplicat la alimente.

Bill Gates a devenit în liniște cel mai mare proprietar de terenuri agricole din Statele Unite. Teren pe care fie va semăna noi culturi agricole adevărate, fie va fi plătit de guvernul SUA să nu-l folosească.

Piesa este clară: chiar acum se pregătesc să dărâme toate vechile noastre sisteme alimentare, cu scopul declarat de a le ”reconstrui mai bine”. Dar mai bine pentru ei, nu pentru noi.

de Kit Knightly


Traducere Reacționarii după https://off-guardian.org/2022/06/01/the-real-agenda-behind-the-created-food-crisis/

foto: FoxNews

Comments (1)
Add Comment
  • Moraru+Ionut

    Nu Operatiunea speciala a Rusiei creste pretul alimentelor. Ci Bruxelles-ul, Washington-ul si stapanii lor din Forumul Economic Mondial care distrug tot acum si ne dau retete de mancat gandaci si viermi.