Senatorul Sorin Lavric (AUR) l-a evocat, în Parlamentul României, pe fostul deținut politic Constantin Iulian, despre care a spus că reprezintă un model de tenacitate luptătoare și o pildă de devoțiune creștină față de neam.
Grație unor bărbați precum Constantin Iulian, putem sta cu fruntea sus în fața judecății istoriei, a subliniat senatorul Sorin Lavric.
Redăm integral declarația politică susținută de senatorul Sorin Lavric (AUR).
„Născut la 17 octombrie 1929 în Vaslui, Constantin Iulian a urmat cursurile Liceului „Mihail Kogălniceanu” din același oraș, unde a intrat, în 1945, într-o organizație clandestină de luptă anticomunistă.
Acum își va însuși o aspră educație morală care-l va însoţi tot restul vieţii. Nu va uita niciodată nopțile de bejanie petrecute pe dealurile și prin pădurile din jurul Vasluiului, într-o Românie deja ocupată de armata sovietică, cu un București năpădit de pacostea bolșevică.
Arestat în mai 1948, după interminabile anchete la Securitate, este condamnat în iulie 1948 la 6 ani de detenție pentru uneltire împotriva orânduirii socialiste.
Este începutul unui lung calvar pe care îl va străbate cu o dârzenie ieșită din comun.
La închisoarea Suceava va fi supus, alături de mulți alți studenți, la o primă formă de reeducare, un fel de preambul la bolgia de iad din închisorile de la Piteşti şi Gherla.
Transferat la penitenciarul Pitești, va fi victima torturilor, pe seama cărora închisoarea își va căpăta un blazon, pe cât de sinistru, pe atât de inconfundabil.
În materie de suferință carcerală, Piteștiul este un nec plus ultra. Acolo, un moment crucial s-a întâmplat când fiind la un pas să cedeze în fața teribilei ispite de a scăpa de chinuri, a aruncat în toaletă fiola cu otravă pe care mai dinainte de a fi arestat și-o ascunsese în tivul hainei. Gestul a avut o motivație simplă: sinuciderea era în răspăr cu credința creștină.
Rectitudinea cu care a trecut prin experimentul Pitești, consemnată chiar și în documentele Securității, i-a conferit întietatea morală de la înălțimea căreia, mai târziu, în lagărul Peninsula de la Canalul Dunăre- Marea Neagră, alături de Grigore Zamfiroiu, părintele Adrian Făgețeanu și Mihai Florea, s-a îngrijit de întremarea sufletească a deținuților traumatizați.
Eliberat în 1954, Contantin Iulian se va înscrie la Institutul Politehnic din București, dar pentru că va lua din nou legătura cu grupurile clandestine de rezistență din țară, va primi în 1958 o condamnare de 25 ani muncă silnică.
La Aiud, Constantin Iulian s-a numărat printre cei care nu au acceptat sub niciun chip reeducarea, motiv pentru care a fost ținut doar în Zarca Aiudului, în condiții de exterminare.
A fost un exemplu de cum poți să nu-ți trădezi idealurile în ciuda molestărilor crâncene la care ești supus.
La 1 august 1964 a ieșit din Aiud și a intrat în cealaltă mare închisoare, anume România. Și-a continuat cursurile la facultate, ajungând inginer hidrotehnist. Ba mai mult, și-a dat doctoratul cu o teză despre combaterea eroziunii litoralului românesc.
După 1989, Constantin Iulian s-a implicat activ în cadrul Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, unde a coordonat acțiuni precum organizarea Muzeului Rezistenței în 1993 sau construirea unor monumente închinate eroilor anticomuniști, așa cum este Mormântul celor fără de mormânt, de la Balaciu.
A fost un model de tenacitate luptătoare și, deopotrivă, o pildă de devoțiune creștină față de neam.
Grație unor bărbați precum Constantin Iulian, putem sta cu fruntea sus în fața judecății istoriei.
Sunt onorat ca sub cupola Senatului României, să rostesc numele lui Constantin Iulian”.