Petiție de solidaritate cu Certitudinea, împotriva canibalismului de haită din mass-media

Poetul și jurnalistul Miron Manega, coordonatorul ziarului Certitudinea, a lansat o „Petiție de solidaritate cu Certitudinea, împotriva canibalismului de haită din mass-media”, făcând apel la cât mai mulți români să o susțină. Redăm mai jos textul petiției, pe care și noi am semnat-o, recomandându-vă tuturor să faceți acest lucru.

Florin Dobrescu – Buciumul.ro

_______________________________

„Nici un om nu-i un ostrov stingher şi de sine stătător; fiecare om este o bucăţică din continent, o parte din întregul cel de căpetenie. Dacă marea cu valurile îi smulge un bulgăre, Europa e împuţinată, cum ar fi orice petic de pământ sau moşia ta, ori a prietenilor tăi. Cu moartea fiecărui om mă simt mai sărac şi mai singur, pentru că sunt inclus în Omenire. De aceea, nu trimite pe nimeni şi niciodată să întrebe pentru cine bat clopotele. Pentru tine bat”. (John Donne)

     Am asistat recent la un linșaj mediatic fără precedent, îndreptat împotriva „fițuicii extremiste” CERTITUDINEA, linșaj care a „angajat” aproximativ 90% din mass-media mainstream din România.

     Ar fi contraproductiv să înșirăm aici denumirile ziarelor, site-urilor, televiziunilor și rețelelor de socializare care au demonizat, ca un un veritabil Tribunal al Poporului din anii ’50, o publicație independentă care niciodată, de când există ea (din 2009 în format electronic și din 2017 în format tipărit), nu a fost amendată ori sancționată în vreun fel, de vreo instituție a statului român. Dar întrucât, din punct de vedere juridic, revista nu putea fi acuzată de niciuna din „infracțiunile” care i s-au pus în cârcă (antiglobalistă, antieuropeană, antisemită, antivaccinistă, conspiraționistă, extremistă și, mai ales, putinistă), „organizatorii” campaniei, specialiști în manipulare, au găsit soluția demonizării ei publice, folosindu-se de pârghiile „clasice” ale acestei manipulări, respectiv mass-media.

     Am asistat cu toții la un spectacol sinistru, care ar putea fi denumit, fără riscul de a greși, canibalism de haită. Căci CERTITUDINEA a fost demonizată pentru delictul de opinie al adevărului rostit cu orice preț și cu orice risc, iar acuzațiile au venit DIN PARTEA PRESEI.  

     CERTITUDINEA n-a putut fi însă „devorată” de semenii ei din mass-media. Dimpotrivă, a ieșit întărită din această încercare și și-a văzut mai departe de misiunea pe care și-a asumat-o de la bun început, onorându-și astfel supranumele atribuit – acela de „ziar fanion al românismului”.

     Uriașa campanie de denigrare (care s-a transformat, în fapt, într-o veritabilă campanie de promovare) a fost, pe de o parte, un test de anduranță privind forța și credibilitatea revistei CERTITUDINEA în spațiul public, test pe care aceasta l-a trecut fără probleme, iar pe de altă parte, proba verității privind nivelul jalnic de etică jurnalistică a presei pseudo-libere din România (corporatiste, pe numele ei adevărat).

     Conform „programului” , prezumabil, de îngropare a publicației, CERTITUDINEA trebuia să fie strivită sub mormanul de dejecții al calificativelor de ziar extremist, antieuropean, antioccidental etc., dar s-a întâmplat exact pe dos. „Tribunalul Poporului” n-a știut că vântul stinge feștila, dar întețește focul. Sau poate n-a știut că revista nu era o feștilă, ci ditamai focul, care s-a transformat în incendiu, declanșând, în rândul cititorillor ei, un neprevăzut curent de solidaritate publică.

     „Fițuica CERTITUDINEA adună tot ce este mai retrograd astăzi, în materie de autori și teme: este naționalistă, antioccidentală, antivaccin, antiștiință, conspiraționistă, putinistă etc.”  – s-a exprimat public Adrian Cioflâncă, membru al Colegiului în Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității şi director la Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România „Wilhelm Filderman”.

     Trecând peste  faptul că tovarășul Adrian Cioflâncă nu are proprietatea termenilor (vezi „fițuică”) și peste aspectul că, „în materie de autori”, CERTITUDINEA are ca semnatari pe Mihai Eminescu, Eudoxiu Hurmuzachi, Carmen Sylva, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu, I.L. Caragiale, George Coșbuc, Vasile Pârvan, Nicolae Paulescu, Nae Ionescu, Nicolae Iorga, Pamfil Şeicaru, Cezar Ivănescu, Ioan Aurel Pop, Dan Puric, Dorel Vişan, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Mircea Chelaru, Mircea Dogaru etc. (adică „tot ce este mai retrograd astăzi”), campania în sine și activiștii ei dovedesc resurecția Articolului 209 din vechiul Cod Penal, în baza căruia puteai fi săltat oricând de pe stradă sau din casă și arestat pentru „uneltire contra ordinii sociale”, fără să ți se explice în ce consta „uneltirea”. Era epoca de „glorie” a dictaturii staliniste, „era ticăloșilor”, cum avea să fie denumită mai târziu. Și iată că epoca aceea revine cu un alt „design”, în care interfața nu mai este diabolica Securitate, ci angèlica presă.

     Presa împotriva presei! – aceasta este deviza, dar și esența întregului angrenaj de castrare a libertății de exprimare a jurnaliștilor și a tuturor cetățenilor. Suntem, așadar, liberi să spunem ceea ce ni se dictează să spunem! Iar revista CERTITUDINEA nu acceptă o asemenea formă de „libertate”! Revista CERTITUDINEA are un angajament pe care nu e dispusă să-l încalce sau să-l negocieze și pe care l-a făcut public încă din 2009, atunci când a apărut site-ul www.certitudinea.ro. Iată-l:

     « CINE SUNTEM. În sensul strict al iniţiativei acestui proiect cultural, suntem câţiva: subsemnatul şi „colaboratorii” din caseta tehnică. În sensul mai larg, al apartenenţei la o comunitate spirituală care desfide apologia deznădejdii, credem că e vorba de un popor. Există încă un popor român din care nu ne e ruşine să afirmăm că facem parte. De aceea colegiul redacţional este alcătuit dintr-o echipă de profesionişti atemporali, prin urmare prezenţi (n.n. Mihai Eminescu, Eudoxiu Hurmuzachi, Carmen Sylva, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu, I.L. Caragiale, George Coșbuc, Vasile Conta, Nicolae Paulescu, Vasile Pârvan, Nae Ionescu, Nicolae Iorga, Pamfil Şeicaru, Cezar Ivănescu etc). Contemporaneitatea lor nu mai trebuie demonstrată, a făcut-o deja istoria. Suntem, aşadar, o echipă mare şi actuală, din care fac parte atât cei care întâmplător nu mai sunt, cât şi cei trăitori care au apucat să fie, precum şi cei care îşi caută corect matca identităţii prin cultură (n.n. echipa de colaboratori).

     CE VREM. Nu ne propunem să aducem ceva nou sub aspectul originalităţii propriu-zise a textelor. Originalitatea nu poate fi inventată. Ea există sau nu există. Nu ne-am propus nici să alergăm după ştiri „exclusive”, pentru a intra în cine-ştie-ce competiţie cu alte publicaţii sau instituţii media. Nu vom „fetişiza” deci, în niciun chip această perspectivă caducă şi fără… perspectivă.

     Avem îndoieli mari, căci numai proştii nu se îndoiesc, dar aceste îndoieli se referă la şansa de a reuşi, nu la justificarea morală a demersului, care este major şi smerit în acelaşi timp: încercăm, nu să ridicăm catedrale, ci să plivim buruienile din grădini şi cimitire.

     Vrem să arătăm că realitatea românească profundă – aceea a preocupărilor, aşteptărilor şi deşteptărilor – este cu totul alta decât ceea ce ni se prezintă în ziare şi la televizor. Aceea este o realitate de nişă, periferică chiar, în niciun caz definitorie. Definitoriu este sistemul de valori care a generat tot ce avem mai bun în cultură.

     Vrem să arătăm că acest sistem de valori, corect abordat şi dimensionat, are şi target, şi audienţă.

     Vrem să creăm o platformă de vizibilitate publică tuturor celor care au ceva important şi coerent de rostit în urgisita cultură română.

     Vrem, în ultimă instanţă, să susţinem demnitatea de a fi român, în locul ruşinii de a fi român, prin toate argumentele corecte ce ne stau la îndemână. Pentru că nu e sănătos să te simţi vinovat de faptele ruşinoase ale unora, aşa cum nu e corect să te baţi în piept cu performanţele altora. Dar felul în care ne raportăm la acestea, sensul şi scopul cu care lăudăm sau condamnăm, ne aşază pe fiecare în vecinătatea care ni se cuvine».

Aceasta este, așadar, misiunea revistei CERTITUDINEA (www.certitudinea.ro; www.certitudinea.com). Aceasta este, de fapt, și grava „infracțiune” pentru care s-a încercat distrugerea ei prin linșaj mediatic.

     De aceea, atâta timp cât nu există încă o lege explicită care să interzică accesul la propria istorie și atâta timp cât CERTITUDINEA circulă și se mișcă liber în spațiul public fără să poată fi arestată sau interzisă, fiți alături de ea! Fiți câinii ei de pază, împotriva câinilor dresați ai sistemului, care deocamdată latră, dar în curând vor mușca. Adresăm acest apel la solidaritate tuturor celor care cunosc, iubesc sau respectă CERTITUDINEA. E un apel la solidaritate nu doar cu revista, ci cu dreptul la libera exprimare a fiecăruia dintre noi. Semnați petiția! Pentru voi semnați!

Redacția revistei CERTITUDINEA

Miron Manega, revista CERTITUDINEA