HALUCINANT! Statul român răscumpără cu un MILIARD de dolari o licență pentru exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră pe care a dat-o inițial GRATIS

Statul român cumpără, prin intermediul companiei Romgaz, contra sumei de un miliard de dolari, o licență de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră, pe care inițial a dat-o gratis, prin cedarea drepturilor de exploatare.

Acum, Ministerul Energiei, acționar majoritar al producătorului și furnizorului de gaze naturale Romgaz (SNG), a aprobat, joi, în adunare generală a acționarilor achiziția participației ExxonMobil în perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, potrivit unui raport publicat la bursă, anunță Mediafax.

Potrivit sursei citate, acest lucru înseamnă că cea mai mare tranzacție din ultimii ani din energie, una de circa 1 miliard de dolari, urmează să fie semnată în curând, cel mai probabil pe 3 mai, după cum au declarat surse AGA.

Anterior, compania Romgaz anunțase,

printr-un comunicat de presă, avizarea contractului de vânzare – cumpărare a tuturor acţiunilor emise ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, care deține 50% din drepturile de exploatare a perimetrului offshore Neptun Deep din Marea Neagră, de unde se estimează că pot fi extrase gaze naturale de aproximativ 100 de miliarde de metri cubi.

„Consiliul de Administrație al S.N.G.N. ROMGAZ S.A., la data de 22 martie 2022, a avizat încheierea contractului de vânzare – cumpărare a tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited care deține 50% din drepturile dobândite și din obligațiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona estică, zona de apă adâncă, a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră.

Contractul urmează să fie semnat după aprobarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.N.G.N ROMGAZ S.A. convocată pentru data de 28.04.2022, iar finalizarea tranzacției este condiționată de îndeplinirea condiţiilor suspensive din contract.Preţul de achiziţie achitat de către S.N.G.N. ROMGAZ S.A. va fi de 1.060.000.000 USD putând fi ajustat conform mecanismelor prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare acțiuni”, arată un comunicat al companiei de stat Romgaz.

România a dat gratis o licență pe care o cumpără acum cu un miliard de dolari!

„O afacere bună, pentru că licență respectivă a fost acordată GRATIS de către statul român necunoscutei firme Sterling Resources (dacă celor care au auzit de șmecheria Gabriel Resources li se pare o asemănare fonetică îndrăznesc să cred că nu este doar fonetică) care a vândut-o firmei Exxon pentru 39 milioane de dolari.

Iar acum, Exxon o vinde Romgaz pentru un miliard de dolari ! Până acum nu s-a făcut nici o investiție efectivă pentru exploatare astfel încât nu se vinde decât licență că atare. O bucată de hârtie care oferă drepturi viitoare”, comentează Ziarul Unirea.

Comments (0)
Add Comment