„Corectitudinea politică este fascismul care se deghizează în politețe.”George Carlin
Cultura eliminării – corectitudinea politică pe steroizi, îndreptățirea de sine a unei epoci narcisiste și o pseudo-morală comercială în masă ce nu este altceva decât fascism deghizat în toleranță – ne-a adus într-o eră a intoleranței, supravegheată de tehno-cenzori, de bătăușii rețelelor sociale și de organele de pază guvernamentale.
Tot ce ar putea fi etichetat drept odios, insultător, habotnic sau ofensator din ceea ce spui va intra sub regulile jocului cenzurii, dacă contrazice punctul de vedere oficial stabilit.În acest fel, cele mai controversate probleme ale zilelor noastre – rasa, religia, sexul, sexualitatea, politica, știința, sănătatea, corupția guvernamentală, brutalitatea poliției etc. – au devenit teren de luptă pentru cei care pretind că cred în libertatea de exprimare, dar numai când favorizează opiniile și pozițiile pe care le susțin.„ Libertate de exprimare pentru mine, dar nu pentru tine” așa obișnuia bunul meu prieten – și un purist al libertății de exprimare – Nat Hentoff, să rezume acest dublu standard.
Această tendință de a cenzura, a reduce la tăcere, a șterge, a eticheta drept „odioase” și a demoniza punctele de vedere care contravin elitei culturale este îmbrățișată cu un zel aproape fanatic de către un sistem instituțional care seamănă cu un cult care prețuiește conformismul și gândirea de grup în detrimentul individualității. De exemplu, aveți întrebări cu privire la eficacitatea vaccinurilor COVID-19? Aveți îngrijorări cu privire la rezultatul alegerilor prezidențiale americane din 2020? Aveți credințe religioase care vă modelează opiniile despre sexualitate, căsătorie și ”gen”?Folosiți, în mod deliberat sau din neatenție, în discuția cu un transgender, cuvinte care se referă la sexul lui real și nu la cel pe care și-l atribuie? Spuneți da oricăreia dintre aceste întrebări și apoi îndrăzniți să exprimați fără ocol acele opinii, și s-ar putea să vă treziți suspendat pe Twitter, exclus de Facebook și interzis pe diverse platforme de socializare.
Această intoleranță autoritară mascată în toleranță, civilitate și dragoste (ceea ce comediantul George Carlin a numit „fascismul care se pretinde politețe manierată”) este rezultatul final al unei culturi a corectitudinii politice care a devenit radicalizată, instituționalizată și tiranică.
În ultimii câțiva ani, de exemplu, voci proeminente din rețelele sociale au fost cenzurate, reduse la tăcere și făcute să dispară de pe Facebook, Twitter, YouTube și Instagram doar pentru că au exprimat idei care au fost considerate incorecte din punct de vedere politic, periculoase, conspiraționiste sau pline de ură.
Cel mai recent, Twitter l-a suspendat pe podcasterul conservator Matt Walsh pentru încălcarea politicii rețelei privind ”discursul instigator la ură”, doar pentru că și-a împărtășit părerile despre persoanele transgender.
Cea mai mare campioană feminină din toate timpurile la Jeopardy (concurs televizat cu întrebări de cultură generală – n.n.) este un bărbat. Cea mai bună înotătoare de la facultate este un bărbat. Prima femeie amiral de patru stele din Serviciul de Sănătate Publică este un bărbat. Bărbații au dominat circuitul feminin de liceu și circuitul feminin de MMA. În cele din urmă, Patriarhia a învins.”
Walsh a postat pe Twitter pe 30 decembrie 2021
JK Rowling, autoarea popularei serii pentru copii Harry Potter, s-a trezit denunțată ca transfobă și ocolită pe scară largă pentru că a îndrăznit să critice eforturile activiștilor transgender de a eroda definiția legală a sexului și de a o înlocui cu genul.
Eseul lui Rowling, prin care explică punctele sale de vedere, este o piesă puternică, articulată, bine documentată, care nu numai că subliniază importanța libertății de exprimare și a drepturilor femeilor, în timp ce denunță eforturile activiștilor trans de a-i demoniza pe cei care subscriu la „gândirea greșită”, dar recunoaște și faptul că, în timp ce lupta asupra disforiei de gen este reală, preocupările legate de protejarea femeilor și fetelor împotriva abuzului sunt, de asemenea, legitime.
În mod ironic, evitarea lui Rowling a inclus arderea la propriu a cărților. Totuși, așa cum a avertizat odată Ray Bradbury, „Există mai multe modalități de a arde o carte. Și lumea este plină de oameni care aleargă cu chibrituri aprinse.”
Într-adevăr, Primul Amendament (cel care recunoaște libertatea de exprimare –n.n.) arde în fața ochilor noștri, dar primele scântei au fost aprinse cu mult timp în urmă și au fost alimentate de intoleranță din tot spectrul politic. Luați în considerare câteva dintre tipurile de discurs care sunt vizate pentru cenzură sau eliminare totală: Discurs ofensator, incorect din punct de vedere politic și „periculos”: corectitudinea politică a dus la reducerea libertății de exprimare și la o ostilitate tot mai mare față de cei care își exercită dreptul de a vorbi liber. Locul unde acest lucru a devenit dureros de evident este în campusurile universitare, care au devenit focare de cenzură conduse de studenți, declanșatori de avertismente, acuzatori de microagresiuni și politici de discurs „lumină roșie” care vizează orice lucru care ar putea face pe cineva să se simtă ”inconfortabil”, ”nesigur” sau ”jignit”.
Hărțuire, discurs intimidant: avertizând că „bătăușii din școală vor ajunge inculpații de mâine pentru crime motivate de ură”, Departamentul de Justiție a deschis calea îndemnând școlile să reducă agresiunea, ajungând până la a clasifica „tachinarea” drept o formă de „bullying” și comentariile „nepoliticoase” sau „jignitoare” drept „hărțuire cibernetică”. Discurs instigator la ură: discursul instigator la ură — discurs care atacă o persoană sau un grup de persoane pe baza unor atribute precum sexul, originea etnică, religia, rasa, dizabilitățile sau orientarea sexuală — este principalul pretext pentru cenzura online. Giganții corporativi ai internetului: Google, Twitter și Facebook continuă să redefinească ce fel de vorbire va fi permisă online și care va fi ștearsă. Discurs anti-guvernamental periculos: ca parte a războiului său în curs de desfășurare împotriva „extremismului”, guvernul a colaborat cu industria tehnologică pentru a contracara propaganda online a teroriștilor care sperau să recruteze sprijin ori să planifice atacuri. Dacă nu se pune însă o limită, s-ar putea ajunge ca oricine critică online guvernul să poată fi considerat un extremist și să i se șteargă conținutul sau să fie raportat agențiilor guvernamentale pentru investigații suplimentare.
De fapt, Departamentul de Justiție intenționează să formeze o nouă unitate destinată ”terorismului intern” pentru a depista persoanele „care urmăresc să comită acte criminale sau violente în vederea realizării de obiective sociale sau politice interne”. Asta va însemna însă mai multă supraveghere, mai multe programe de prevenire și țintirea mai puternică a persoanelor al căror discurs poate fi calificat drept „periculos”.Rezultatul tuturor acestor editări, analize, interziceri și reduceri la tăcere este apariția unei noi limbi – ceea ce George Orwell a numit Noulimba, care pune puterea de a controla limbajul în mâinile statului totalitar. Într-un astfel de sistem, limba devine o armă pentru a schimba modul în care oamenii gândesc, schimbând sensul cuvintelor pe care le folosesc.Rezultatul final este controlul minții și o populație somnambulă.În regimurile totalitare – zise și state polițienești – în care conformitatea și obediența sunt impuse la capătul unei arme încărcate, guvernul dictează ce cuvinte pot și nu pot fi folosite.
În țările în care statul polițienesc se ascunde în spatele unei măști binevoitoare și se deghizează în toleranță, cetățenii se cenzurează singuri, controlându-și cuvintele și gândurile pentru a se conforma dictaturii gândirii de turmă, ca nu cumva să se trezească ostracizați sau puși sub supraveghere.
Chiar și atunci când motivele din spatele acestei reorientări rigid calibrate a limbajului societății par bine intenționate – descurajarea rasismului, condamnarea violenței, denunțarea discriminării și a urii – în mod inevitabil, rezultatul final este același: intoleranță, îndoctrinare și infantilism.
Izolarea socială a celui neconform, favorizată de activiști și corporații, împrumută foarte mult din tacticile de control al minții folosite de cultele autoritare ca mijloc de a-și controla membrii.
După cum scrie Dr. Steven Hassan în Psychology Today :
Ordonând ca membrii să fie eliminați, aceștia nu mai pot participa. Informațiile și împărtășirea gândurilor, sentimentelor și experiențelor sunt înăbușite. Interzicerea gândirii și utilizarea termenilor cu sens stabilit țin o persoană constrânsă într-o lume alb-negru, totul sau nimic. Acest lucru controlează membrii prin frică și vinovăție.”
Acest control al minții poate lua multe forme, dar rezultatul final este o populație sclavă, conformistă, incapabilă de a contesta tirania.
După cum a observat odată Rod Serling, creatorul The Twilight Zone (Zona Crepusculară), „Dezvoltăm un nou tip de cetățean, unul care va fi foarte selectiv în ceea ce privește cerealele și automobilul, dar care nu va putea gândi.”
Problema, așa cum o văd eu, este că ne-am lăsat convinși că avem nevoie de altcineva care să gândească și să vorbească în numele nostru. Și am acceptat ideea că avem nevoie de guvern și de partenerii săi, corporațiile, ca să ne ferească de ceea ce este urât, supărător sau răutăcios.
Rezultatul este o societate în care am încetat să mai dezbatem între noi, am încetat să mai gândim pentru noi înșine și am încetat să credem că ne putem rezolva singuri problemele și diferențele de vederi dintre noi.
Pe scurt, ne-am redus la o populație în mare măsură tăcută, pasivă, polarizată, incapabilă să-și rezolve propriile probleme și care se bazează pe guvern pentru a fi protejată de temerile sale.
După cum Nat Hentoff, acel campion inveterat al Primului Amendament, a observat odată:
Diferența esențială dintre o națiune liberă, așa cum pretindem noi că suntem, și un stat totalitar, este că aici toată lumea, inclusiv un dușman al democrației, are dreptul să-și spună părerea.”
Aceasta înseamnă deschiderea ușii către mai mult discurs, nu mai puțin, chiar dacă acel discurs este ofensator pentru unii.
Înțelegând că libertatea pentru cei din minoritatea nepopulară reprezintă suprema toleranță într-o societate liberă, James Madison, autorul Cartei Drepturilor, a luptat pentru un Prim Amendament care să protejeze „minoritatea” împotriva majorității, asigurându-se că, chiar și față de o presiune copleșitoare, un singur om – chiar și unul care susține puncte de vedere dezagreabile – ar avea în continuare dreptul de a vorbi liber, de a se ruga liber, de a se asocia liber, de a contesta guvernul în mod liber și de a-și transmite liber opiniile în presă.Nu ne-am făcut nouă înșine – sau națiunii – nicio favoare devenind atât de înfricoșător de atenți să evităm ofensa (ceea ce ni se inoculează că reprezintă ”ofensa”) și, în mare măsură, nu dorim să fim etichetați ca intoleranți, urâți sau închiși la minte, încât am eliminat cuvinte, fraze și simboluri din discursul public.Am permis fricilor noastre – teama pentru siguranța noastră, teama unora față de alții, teama de a fi etichetați ca rasiști, plini de ură sau prejudecăți etc. – să ne depășească libertatea de a ne exprima și să ne pună o botniță mult mai eficient decât ar putea orice edict guvernamental.
În cele din urmă, războiul cu libertatea de exprimare – și exact asta este acum: un război purtat de americani împotriva altor americani – este un război care este condus de frică.
Limitând disidența, am creat o oală sub presiune de mizerie și nemulțumire înăbușită, care acum clocotește și stimulează și mai multă ură, neîncredere și paranoia în rândul unor părți ale populației.
Dacă punem botniță libertății de exprimare, contribuim la creșterea subclasei de americani cărora li se va spune că nu pot lua parte la viața publică americană decât dacă „se potrivesc”.
Primul amendament la Constituție este o supapă de abur. Le permite oamenilor să-și spună părerea, să-și expună nemulțumirile și să contribuie la un dialog mai larg care, sperăm, să aibă ca rezultat o lume mai dreaptă. Când nu există nicio supapă care să elibereze presiunea, se formează frustrarea, mânia crește, iar oamenii devin mai volatili și disperați să forțeze o conversație.
Considerați-vă avertizați: orice am tolera acum – la orice am închide ochii – orice am justifica atunci când este aplicat altora va reveni în cele din urmă să ne închidă pe noi, pe toți.
În cele din urmă, „noi poporul” vom fi miza.La un moment dat sau altul, în funcție de modul în care guvernul și corporațiile aliate definesc ceea ce constituie „ura” sau „extremismul”, „noi poporul” am putea fi considerați cu toții vinovați de o crimă de gândire sau alta. Iar când va veni acel moment, s-ar putea să nu mai rămână nimeni care să vorbească sau să se pronunțe în apărarea noastră. La urma urmei, există o pantă alunecoasă de la cenzurarea așa-ziselor idei ilegitime și până la tăcerea în fața adevărului. În cele din urmă, așa cum a prezis George Orwell, a spune adevărul va deveni un act revoluționar. Suntem pe o traiectorie rapidă într-acolo.Cu alte cuvinte, indiferent ce puteri permiteți guvernului și corporațiilor să revendice acum, de dragul unui bine mai important sau pentru că vă plac sau aveți încredere în cei responsabili, acestea vor fi în cele din urmă abuzate și folosite împotriva voastră de niște tirani pe care i-ați creat singuri.Aceasta este tirania majorității împotriva minorității, care defilează la pas cu tehnofascismul.
Dacă americanii nu apără cu voce tare dreptul unui singur individ de a adera sau da glas unor idei și opinii care ar putea fi jignitoare, ostile, intolerante sau pur și simplu diferite, atunci vom descoperi în curând că nu vom mai avea drepturi de orice fel (de a vorbi, a ne asocia, a fi de acord, a nu fi de acord, a protesta, a alege, a renunța, a ne răzgândi sau a ne deschide propriile drumuri ca indivizi).Indiferent cât de mulți sau puțini am fi, indiferent care ar fi opiniile noastre, indiferent ce partid am simpatiza, nu va trece mult până când „noi, poporul”, vom constitui o minoritate neputincioasă în ochii unui stat fascist, condus în așa fel încât să-și mențină puterea cu orice preț. Suntem aproape de acel moment, acum. Libertatea de exprimare nu mai este liberă. Pe hârtie – cel puțin conform Constituției SUA – suntem liberi din punct de vedere tehnic să vorbim. În realitate, totuși, suntem atât de liberi să vorbim pe cât ne permit un oficial guvernamental sau entități corporatiste precum Facebook, Google sau YouTube.
Cenzura constantă, omniprezentă, care ne este aplicată de giganții corporațiilor tehnologice cu binecuvântarea puterii politice, amenință să provoace o restructurare a realității copiată din 1984 a lui Orwell, în care Ministerul Adevărului controlează discursul și se asigură că faptele se conformează oricărei versiuni a realității pe care propagandiștii guvernamentali o îmbrățișează. Orwell a intenționat ca 1984 să fie un avertisment. În schimb, așa cum am lămurit în cartea mea Battlefield America: The War on the American People și în ficțiunea corespondentă The Erik Blair Diaries, 1984 este folosit ca un manual de instrucțiuni distopic pentru proiectarea socială a unei populații care să fie supusă, conformistă și ascultătoare față de Fratele mai Mare. Statul polițienesc nu ar putea cere un cetățean mai bun decât unul care să își desfășoare propria activitate de cenzură, spionaj și poliție politică.
de John W. Whitehead & Nisha Whitehead
Traducere Reacționarii după Off-Guardian.org