Comisia Europeană a autorizat, joi, includerea greierului de casă (Acheta domesticus) ca aliment nou în Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat de presă emis de executivul european
Greierele de casă este a treia insectă care a fost aprobată pentru consum în Uniunea Europeană după ce, în iulie 2021, a fost emisă aprobarea pentru viermele galben uscat, iar în luna noiembrie pentru lăcusta călătoare. Greierele de casă a primit autorizație spre a fi consumat atât în formă congelată, uscată sau pudră.
Această autorizaţie a Comisiei Europene a fost susţinută de statele membre în data de 8 decembrie 2021, după o evaluare amănunțită realizată de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) care a ajuns la concluzia că consumul acestei insecte este sigur pentru utilizările cerute de compania care a formulat solicitarea. Produsele care conţin acest nou aliment trebuie să fie etichetate corespunzător şi să menţioneze posibilele reacţii alergice.
În ultimii ani, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a descoperit că insectele sunt o sursă de alimente hrănitoare şi sănătoase cu un conţinut bogat de grăsimi, proteine, vitamine, fibre şi minerale. În plus, insectele constituie o parte importantă a dietei zilnice pentru sute de milioane de persoane din întreaga lume. De asemenea, în contextul strategiei „De la fermă la farfurie”, insectele au fost identificate drept o sursă alternativă de proteine care ar putea facilita tranziția spre un sistem alimentar mai sustenabil.
Cu alte cuvinte, mai-marii europeni doresc renunțarea la sursele de mâncare tradiționale, considerate poluante și nesustenabile, în schimbul unora „alternative”.
Sursa: R3Media