Apel. Monumentul de la Majadahonda

Continuând o tradiție, în spiritul credinței ce a animat sufletele eroilor Ion Moța și Vasile Marin, din anul 2014 ne-am asumat, sub egida Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, susținerea monumentului de la Majadahonda (Spania) și a perpetuării cultului celor doi martiri ai creștinătății, așa cum a fost el instituit de exilul românesc anticomunist. În acest sens, ne-am preocupat an de an de procurarea resurselor financiare pentru achitarea integrală a costului impozitului aferent terenului pe care este ridicat monumentul. Era o obligație de onoare aceea de a continua să avem grijă de acel memorial după plecarea la cele veșnice a veteranilor legionari din exilul anticomunist, care timp de 70 de ani îl gestionaseră. Am dovedit că se poate, iar asta se datorează în primul rând vouă, camarazilor și prietenilor noștri, care ați răspuns apelurilor noastre din ultimii 8 ani, contribuind la achitarea integrală a costurilor impozitului. Facem apel și în acest an la susținerea acestei cauze, în vederea strângerii sumei necesare achitării impozitului, precum și altor cheltuieli aferente întreținerii monumentului.

După moartea lui Nicolae Roșca, în aprilie 2013, s-a pus concret problema susținerii în continuare a cheltuielilor  pentru  întreținerea și  păstrarea  monumentului eroilor  legionari Ion Moța și Vasile  Marin. Sub coordonarea ultimului  membru al  Consiliului  Politic al Mișcării  Legionare, Dan  Boghiu (trecut la Domnul în16 mai 2021) fost membru în Comitetul de construcție al  Monumentului  (conform Circularei nr. 4 emisă de Horia Sima în 13 August 1970, la Madrid) și cu contribuțiile camarazilor din țară și diaspora, s-a reușit achitarea integrală a tuturor cheltuielilor privind impozitul și întreținerea monumentului, în fiecare an, din 2013 și până azi.

Banii s-au  predat anual, pe bază de chitanță, președintelui Asociație pentru Custodierea Monumentului de la Majadahonda, dl. Miguel Menendez Pinar .

Donațiile pentru  monument  se  pot  face  în contul: IBAN RO48RNCB0090120742810001, Banca Comercială Română (BCR), Beneficiar – Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, CIF – 28081579, cu mențiunea „contribuție pentru monumentul de la Majadahonda”, până la data de 10 ianuarie a.c..

Persoanele  autorizate  pentru strângerea de fonduri  pentru  monumentul de la Majadahonda sunt :

București – Florin Dobrescu – Tel. 722749249

Sibiu –  Olariu  Sorin – Tel.  0742329958 

Fie ca împreună să ducem mai departe tradiția și datoria de onoare  a susținerii și păstrării monumentului de la Majadahonda, precum și caracterul manifestării anuale de la Majadahonda.

Sorin Olariu

Departamentul relații externe al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu

Coordonator proiect „Prietenii Majadahondei”

Tel. 0742329958

Comments (0)
Add Comment