Avocatul Poporului s-a sesizat, miercuri, din oficiu în legătură cu suspendarea internărilor în spitale, spunând că această măsură anunțată de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, este neconstituțională și nelegală și ar putea să aibă consecințe dezastruoase asupra pacienților.
„Deşi înţelegem situaţia epidemiologică gravă în care ne aflăm, atragem atenţia că dreptul cetăţenilor la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat nu poate fi îngrădit, neexistând pentru aceştia decât opţiunea efectuării actului medical în unităţi sanitare private. Astfel, situaţia de mai sus creează premisele discriminării acestei categorii de cetăţeni, situaţie care, în opinia noastră, este de neacceptat”, a transmis Avocatul Poporului, anunță Agerpres.
Conform acestei instituţii, în situaţia în care suspendarea internărilor pentru intervenţii chirurgicale se va realiza prin act administrativ (ordin), emis de un organ administrativ fără personalitate juridică (Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă) sau prin ordin al ministrului Sănătăţii, acest lucru este neconstituţional şi nelegal, în măsura în care permite dispunerea unor măsuri de restrângere a exerciţiului dreptului persoanelor de a beneficia de asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat.
Întrebat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă despre avertismentul Avocatului Poporului, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a răspuns:
„Ordinul este publicat pe toate site-urile de mass-media și peste tot. Nu face parte din ordinele care mi s-a spus că trebuie să fie publicate în Monitorul Oficial. Este un ordin de management și de triaj într-o situație de dezastru.
Îmi pare foarte rău dacă medicina de dezastre nu este în concordanță cu Constituția. Eu, ca medic, până mi se spune să mă opresc din cauza Constituției, trebuie să respect salvarea vieții și principiile pe care le-am învățat în acest domeniu”.