(16 octombrie 1926-16 mai 2021)
Dan Boghiu s-a născut la 16 octombrie 1926, în Iași, într-o familie de oameni înstăriți. Curând, părintii se vor muta la București, unde Dan își va petrece copilăria și adolescența, iar în vacanțe familia va locui la Slănic Moldova. În casa familiei Boghiu de la Iași, dar și la București, venea adeseori și Corneliu Zelea Codreanu. Astfel, tânărul Dan avea să intre în contact cu spiritul Mișcării Legionare.
Această liniște a fost tulburată de războiul mondial și mai precis de trădarea de la 23 august 1944, când s-au deschis fără condiții porțile invadării țării de către Armata Roșie. În gară la Târgu Ocna, îl reîntâlnește pe căpitanul Neumann, medic militar, sosit cu un tren german de „Crucea Roșie”. Acesta, vreme de doi ani fusese șeful spitalului de campanie din Slănicul Moldovei. Neamțul îl recunoaște și-i propune să îl însoțească în Germania.O grea alegere pentru tânărul de 17 ani, care va alege să își ia la revedere de la părinți și soră, plecând cu trenul german. Nu își va mai revedea niciodată părinții, ci doar sora, după multi ani. Destinul amar al exilaților…
Trenul și-a continuat drumul pana la Viena, atacat de avioane britanice, care au făcut prăpăd printre civilii și răniții din vagoane. În capitala Austriei, românii fugiți din țară sunt întampinați de reprezentanții Guvernului Național Român din Exil, care le propun ca destinație finală orașul Erfurt. Aici, pe baza de opțiuni personale, se formează Armata Națională, sub conducerea generalului Chirnoagă, care, în decembrie 1944, număra deja 8000 de combatanți. Dan Boghiu face parte din regimentul Panzer-Grenadier, în care ostașii erau instruiți să mânuiască arme pentru distrugerea tancurilor inamice. Regimentul este trimis să apere un colt al Oderului în plină iarnă, iar Dan Boghiu, care abia împlinise 18 ani, izbutește sa distrugă un tanc rusesc. Apoi, curând, frontul se destramă. Wehrmachtul nu mai e decât o umbră a ceea ce a fost odată; începe retragerea în debandadă. Trece Elba pe o barcă pneumatică și începe să meargă fără țintă printr-o Germanie prăbușită în haos și disperare. Călătorește în trenuri de marfă, alege ferme izolate, se bucură de ospitalitatea localnicilor. Se schimbă în haine civile. Este prins și reținut de o patrulă britanică, dar are noroc cu un canadian de origine română care îi aranjează să ajungă, cu un transport american, până la Plzen în Cehoslovacia. Aici este luat în primire de comuniștii cehi care încearcă să-l facă să le devină colaborator. Fuge din școala unde fusese cazat și ia hotărârea definitivă: va rămâne în Occident. Face cale întoarsă, călătorește într-un marfar până la Heidelberg. La Mannheim găsește adăpost la Organizația Internațională pentru Refugiați (IRO), aflată sub control american. Lagăr multinațional, plin cu civili și foști militari, multi refugiati din spațiul sovietic. Tot aici ia parte la un spectacol macabru. Pe baza unei convenții sovieto-anglo-americane, refugiații ruși și cei din fosta armată a generalului Vlasov, colaboratori ai nemților, dar și bieloruși, ucraineni, cazaci sunt îmbarcați în marfare pentru a fi predați KGB-ului. Extrădații se tăvălesc pe jos de disperare, o femeie se aruncă de la etaj. Toți știu ce-i așteaptă: plutonul de execuție. Se salvează cei care izbutesc să scoată scândurile din pardoseala vagoanelor.
Dan Boghiu va deveni desenator tehnic, apoi ajutor de bucătar. Ulterior ia o cameră în oraș și se îmbracă cu uniforma americană. Se ocupă de aprovizionarea Politiei Militare. Se mută la Koblenz, in zona franceză de ocupație. Aici se împrietenește cu un tânăr german, student la Universitatea din Bingen și împreună cu el urmează, în particular, cursurile Facultații de Electronică. La popota ofițerilor francezi devine, fără să vrea, cofetar. Serate dansante, plimbări pe Valea Rinului.
Dar sosește anul 1948. Conflictul dintre Est si Vest se acutizează. Dan Boghiu obține garanția șederii în SUA, prin maiorul politiei militare, care ii plătește garanția de 800 de dolari. Dar viza întârzie să sosească. Atunci se hotărăște sa emigreze în Argentina, dar în cele din urmă alege ca destinație Brazilia. În februarie 1949, pășește pe pământ brazilian, debarcând în golful Guanabara împreună cu camaradul sibian Nicu Iancu. În momentul trecerii Ecuatorului depune în fata lui Nicu Iancu Păltinișanu jurământul ca legionar. Harnic, tenace, intreprinzător, se apucă de treabă. La început, face de toate. După un scurt timp petrecut la Rio de Janeiro, se stabilește la Sao Paulo, unde se angajează la o firmă de montat radiouri și sisteme de comunicație, cu piese sosite din SUA. Cursurile electronice urmate in Germania ii prind bine. Se mută mai apoi la o companie concurentă, „PHILCO”, unitate braziliană a unui concern american. Sarguincios, destoinic, romanul urmează mai multe cursuri adiționale tehnice și intreprinde mai multe călătorii în SUA si Europa. Devine șef al controlului tehnic, apoi i se încredintează conducerea departamentului de desen industrial. Firma cunoaște o dezvoltare rapidă. Dl Boghiu se distinge deopotrivă ca inventator, proiectând modele inedite de radiouri (unul din acestea avea sa se fabrice in milioane de unități). Între timp, Philco ajunge să fuzioneze cu giganticul Ford, Dan Boghiu bucurându-se în continuare de ascensiune profesională.
A trăit 40 de ani la Sao Paulo si s-a bucurat de multa prețuire, datorită calităților morale și profesionale.
La început, la Sao Paulo existau vreo 50 de emigranți români. Nicu Iancu a format societatea Brasil-Romania și, ca jurist, i-a dat baza oficială de funcționare. Câțiva ani mai tarziu, membrii societății l-au ales ca președinte pe Dan Boghiu. A luat naștere și o societate religioasă, „Sfânta Treime”. I s-a încredințat și acolo președinția vreme de 10 ani. Pentru ținerea slujbelor s-au folosit o vreme de o capelă modestă, apoi s-au mutat într-o biserică siriană de rit bizantin. Pentru început, s-a apelat la părintele Benția, preot catolic, iar după ce acesta a plecat la Roma, serviciul religios a fost asigurat de un prelat catolic, părintele Balint, venit din Transilvania în 1926. Prin mijlocirea lui, Vaticanul a dat dezlegare ca el să slujeasca pentru ortodocși. A avut parte de un tată duhovnicesc ortodox, bunul părinte Braga, adus în Brazilia de un preot brazilian, director de orfelinat. În predicile sale, a povestit enoriașilor grozăviile din țară. Fusese și el schingiuit și trimis să-și sfârșească zilele pe șantierul morții, Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Într-o vreme, parohia a rămas fără slujitor, și atunci s-au pomenit cu un preot din Romania, care se pare că era agent al Securității. Le-a oferit în dar o biserică din lemn, făcută de meșteri din Maramureș. Nu i-au acceptat ofertele, nici ca să fie paroh. De altfel, infiltrările Securității erau numeroase și ingenioase. Se foloseau momeli și amenințări. Pentru a recruta cozi de topor, emisarii Securității ofereau șansa de a deschide afaceri cu produse românești. S-au găsit asemenea trădători. Aceștia, finanțați din România, au înființat pentru diversiune o societate paralelă, pe care au botezat-o „România-Brazilia”. Între acești trădători amintim pe Chițimia si Hila. Când Nicolae Ceaușescu a vizitat Sao Paulo, s-a organizat în onoarea lui o recepție la Hotelul Hilton. Cozile de topor s-au grăbit să alerge să facă temenele în fața dictatorului. Dar nici românii patrioți n-au stat cu brațele încrucișate. Au schimbat la hotel steagul comunist și l-au înlocuit cu drapelul românesc fără stema bolsevică, la mesele participanților. De la aeroport până în oraș, cale de 16 kilometri, au scris cu var pe tot itinerariul: „Jos tiranul Ceaușescu”, „Jos călăul”. Asta l-a înfuriat cumplit. Au continuat să demaște atrocitățile din România prin interviuri la radio și televiziune. În fruntea acestor acțiuni s-a aflat și poetul Alexandru Silistreanu, autor a mai multor volume de poezii anticomuniste. Garnizoana legionară din Sao Paulo a fost una dintre cele mai active din exil, sub conducerea lui Nicu Iancu Paltinișanu, secondat de Dan Boghiu pana in 1984 (din 1984, odată cu decesul secretarului general al Mișcarii Nicu Iancu, conducerea garnizoanei a fost preluata de dl. Dan Boghiu) cu multe actiuni in exil, luări de pozitie, editare de reviste și cărți, realizarea bibliotecii românești , contribuții însemnate la construcția monumentului Moța Marin. Dl. Dan Boghiu a fost cooptat, prin Comunicatul nr. 4/13 august 1970, în Comitetul de construcție al monumentului de la Majadahonda și avansat consecutiv de la instructor legionar la comandant ajutor în 13 ianuarie 1973 , apoi in 13 ianuarie 1977 comandant legionar, iar pe 12 aprilie 1982 membru in Consiliul Politic al Mișcării Legionare. A fost o bună gazdă și sprijinitor al acțiunilor și vizitelor Comandantului Horia Sima în drumurile sale în America de Sud și în stabilirea legăturilor cu alte formațiuni naționaliste anticomuniste din Brazilia și toată America Latină.
În 1989, odată cu ieșirea la pensie, se mută în Elveția, țara natală a soției, Verena. Continuă activitatea legionară din exil, sprijinind cu multe ajutoare România proaspăt eliberată de comunism. Încearcă și aducerea de investitori brazilieni și elvețieni în Romania anilor 90, dar se lovește de corupția neocomuniștilor lui Iliescu instalați în funcții de conducere.
În 24 mai 1993 seara, vorbeste cu Horia Sima și stabilesc o întâlnire în Germania cu membrii Consiliului Politic. Din păcate în dimineața zilei de 25 mai sunt anunțati de dr. Filip Paunescu de decesul Comandantului. Se deplasează de urgența în Germania pentru a ajuta la problemele ivite după deces. Singurele poze cu Horia Sima imediat după deces, sunt făcute de dl. Dan Boghiu.
După moartea Comandantului continuă activitatea sub conducerea Secretarului general al Mișcarii Legionare din exil Mircea Dimitriu și al Consiliului Politic activând discret, dar deosebit de eficient în toate acțiunile importante din exil și țară.
După 2013, cand atât Șeful Consiliului politic dl. Dumitru Crețu cât și dl. Nicolae Roșca șeful Senatului Mișcării Legionare trec alături de Căpitan și Comandant, Dl. Boghiu se implică direct, ca singurul membru al Consiliului Politic și comandant legionar în viața, în lupta pentru supraviețuirea Mișcării Legionare, încercând să asigure o autoritate legitimită în scopul confirmării de cadre tinere, și în sprijinirea monumentului Moța Marin de la Majadahonda, amenințat la un moment dat de a fi cedat, împreună cu terenul aferent, fără nici o garanție, unor alte instituții fără legătură cu Mișcarea, ceea ce nu ar mai fi permis perpetuarea „Cultului de la Majadahonda” statuat de conducerea legionară din exil în anii războiului rece. Dan Boghiu a luat o poziție fermă împotriva unor peroane care, fără a avea calitatea legitimă, inițiaseră transferul proprietății terenului și monumentului respectiv.
A fost apreciat si cunoscut de mișcările naționaliste europene, pozițiile sale mereu actuale fiind subiecte de discuții și exemple de urmat de multe grupări naționaliste europene.
Dan Boghiu Prezent !
A consemnat Sorin Olariu, reprezentant al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu în județul Sibiu
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Dan Boghiu va ramine un mare erou, un mare roman, un cavaler al libertatii si un simbol al
rezistentei anticomuniste.
Mihai