Deși prin Legea 127 din 2017 a fost declarată „Zi națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste”, ziua de vineri 14 mai a trecut și anul acesta practic neobservată. În ciuda faptului că legea prevede obligația autorităților centrale și locale, ca și a Radiodifuziunii și Televiziunii naționale, de a marca această zi națională, nici o instituție a statului român nu i-a acordat o cât de mică atenție. Este al patrulea an consecutiv de când, singură, doar societatea civilă inițiază manifestări de comemorare a martirilor închisorilor regimului comunist.
Și anul acesta, singura instituție de drept privat care a luat inițiativa organizării unei manifestări stradale dedicate victimelor comunismului a fost Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, care împreună cu Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, a solicitat Primăriei, pentru al treilea an consecutiv (exceptând starea de urgență din mai 2020), aprobarea de a ocupa timp de 2 ore Piața Revoluției. Cele două ONG-uri au primit și acum, în organizarea evenimentului, substanțialul ajutor al unor asociații precum Noua Dreaptă, Frăția Ortodoxă Sf. M. Mc. Gheorghe ori Fundația Redarea Istoriei din Târgoviște, bucurându-se și de prezența grupării NOI.
Prezența ultimilor foști deținuți politici care mai pot participa fizic la astfel de manifestări a bucurat pe toată lumea. Iar alături de ei s-au aflat, mai mulți ca niciodată, urmași ai luptătorilor anticomuniști căzuți în lupta de Rezistență, exterminați între zidurile temnițelor, ori care și-au lăsat acolo tinerețile. Iar cea mai îmbucurătoare a fost prezența unui foarte mare număr de tineri purtând drapele tricolore și portrete ale martirilor din temnițe.
În jurul statuii lui Iuliu Maniu, liderul opoziției politice anticomuniste de după 1945, a cărui siluetă se proiecta, asemenea unei răstigniri, pe fațada însorită a clădirii Ministerului de Interne, loc de detenție și tortură a mii și mii de luptători în acea perioadă, mulțimea a asistat la o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți delegat de Sf Arhiepiscopie a Bucureștilor, care au pomenit sufletele tuturor celor căzuți în Rezistență și în temnițele și lagărele totalitarismului roșu.
Au vorbit, pe rând, Dan Puric – actorul care a făgăduit foștilor deținuți politici să-și dedice energia perpetuării memoriei lor, Galina Răduleanu și Neculai Enciu – foști deținuți politici, Zoe Rădulescu – fiica luptătorului martir Gogu Puiu și președinte al asociației omonime, născută în închisoare -, apoi senatorul Sorin Lavric, din partea AUR – cel care săptămânal readuce în memoria românilor, de la tribuna Senatului, pe martirii anticomuniști -, tânăra Georgiana Năstase – reprezentanta Asociației Noua Dreaptă -, colonelul (r) Florin Șinca – printre altele adresând victimelor și urmașilor acestora scuze, în numele Ministerului de Interne, pentru atrocitățile și abuzurile comise de această instituție sub semnul ideologiei comuniste (un prim pas spre o reală reconciliere națională), inginerul Mihai Grigoriu – președintele de onoare al Partidului Național Țărănesc „Maniu-Mihalache”, al cărui tată a fost asasinat de comuniști la Jilava, în 1949 -, și nu în ultimul rând Cezar Mărgărit, din partea Frăției Ortodoxe Sf Gheorghe, care a strigat apelul morților.
Tinerii de la Gruparea NOI au afișat un superb banner în culori tricolore, cu mesajul primelor versuri ale poeziei lui Radu Gyr, „Ne vom întoarce într-o zi”.
La căderea întunericului, în timp ce torțele se aprindeau în memoria celor căzuți în Rezistența anticomunistă, în piață răsunau cântecele lor, zămislite în munți ori între zidurile celulelor.
Florin Dobrescu, reprezentantul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, a încheiat mulțumind încă o dată celor care au făcut posibilă această comemorare, reamintind tuturor indiferența statului român față de trecutul unic în Europa al Rezistenței românești anticomuniste și faptul că doar societatea civilă este cea care poate și are îndatorirea să perpetueze această memorie, prin realizarea unui Muzeu al Rezistenței, unui centru de documentare, prin tipărirea memorialisticii rămase de la vechii luptători și prin orice alt mijloc de acțiune.
Biroul de presă al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu
L’am visat pe klos rastignit
Cu capul in jos, stingherit,
Din buzunare’i curgeau aur
Si sange, boala si moarte
El, strategul sef, infamul faur
Vrea Românu’ntepat, neaparat
Primarii din orisice sat
Sa mearga la pas de soldat
Din poarta in poarta, tipand tare
Sa’i smulga pe oameni din nepasare
Cu pistolul-seringa, sa’i omoare
Sa’i arunce’apoi in imense gropi abisale
Wernerul rastignit, a mai marait
Si’a cerut sa iasa armata
Sa’i mareasca chiar plata
Dar sa traga’n popor din plin,
Declarand c’au murit de kovid, (motiv prim !)
Cum se face, capcaunul acesta
Ce la nastere’si intorcea deja vesta
Sa comande unei natii intregi
Ce’a luptat sub voievozi si regi
Varsandu’si sangele pentru neatarnare
Sa’ajunga victima la abatoare
Sa’si piarda dreptul la viata si soare
La libertate si la onoare
Din cauza unui dement,
Caruia i s’a ars orice filament
Si’ ar trebui sa moara’n inchisoare
Români viteji, ce veti raspunde oare ?