Nu mi-a venit să cred citind știrile ultimilor zile.
Nu mi-a venit să cred că parlamentarii români pot fi atât de iresponsabili, atât de lași și fără demnitate. Mi-e greu și acum să cred că partidele parlamentare, cu excepția AUR, au putut mânji, cu atâta voluptate, obrazul României, acreditând de la nivelul oficial cel mai înalt al statului român, ideea aberantă că în țara noastră antisemitismul ar fi devenit o problemă acută.
Instantaneu, gândul m-a dus la Ion Gavrilă Ogoranu. În neaoșul său grai făgărășean, legenda vie a Rezistenței armate anticomuniste din Carpați descria astfel mobilul alegerii generației sale de a se sacrifica luptând împotriva comunismului: “Obrazul țării curat am vrut să-l ținem!”
Ce prăpastie fără fund între această înaltă concepție de viață, dedicată integral patriei, și nimicnicia celor care au ales, zilele trecute, să arunce cu lături pe obrazul aceleiași patrii! Ce hău se va fi căscat între oamenii politici interbelici, făuritori de Românie Mare, sfârșiți prin temnițele comuniste, și politicienii de azi, suflete înghesuite meschin între slugărnicia față de Silviu Vexler și speranța că vor primi, cândva, un ciolan mai consistent în schimbul atitudinii lor de slugă?
Cu excepția deputaților AUR și a lui Daniel Ghiță de la PSD, care au refuzat onorabil participarea la rușinoasa ședință, nu s-a găsit nici un alt român lucid și demn în PNL, USR, PLUS sau PSD. A fost de ajuns ca deputatul comunității evreiești să propună ridicola declarație de condamnare a unui antisemitism practic inexistent în România, pentru ca toți acești impotenți moral să se execute ca în fața unui stăpân. Îmi și imaginez rânjetul plin de satisfacție de pe chipul deputatului Vexler în fața tabloului acestei slugărnicii colective, dispusă să îi satisfacă orice capriciu parlamentar, chiar cu prețul transformării imaginii României în hârtie igienică.
Camera Deputaților a adoptat miercuri „Declarația privind unele manifestări cu caracter antisemit din România și tentativele de reabilitare a criminalilor de război”. Un document care condamnă manifestările antisemite, Declarația mai condamnă și așa numitele tentative de reabilitare a Mișcării Legionare, a lui Ion Antonescu sau a altor “criminali de război”, inclusiv de la tribuna Parlamentului – referire directă la repetatele declarații politice ale senatorului Sorin Lavric, prin care sunt omagiați martirii Rezistenței, exterminați în temnițele comuniste. În fine, declarația reafirmă susținerea acțiunilor de combatere a antisemitismului și solicit justiției să aplice cu fermitate legislația privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob.
Declarația a avut ca punct de pornire recentul atac îndreptat împotriva Teatrului Evreiesc și actriței Maia Morgenstern. Și asta în ciuda faptului că Poliția a dovedit deja că autorul violentelor mesaje semnate “partidul AUR” nu este decât un biet bolnav psihic. Și atunci, care este antisemitismul?
Demersul adoptat docil de deputați vine după repetate declarații de aceeași natură, susținute de consilierul guvernamental responsabil cu combaterea antisemitismului și fascismului, Alexandru Muraru, de premierul Cîțu și chiar de președintele Iohannis. Și după un șir neîntrerupt de incidente scornite sau provocate inabil, precum așa numitele discursuri pro-legionare din Parlament, destituirea lui Octav Bjoza din funcția de subsecretar de stat, amenințările unui psihopat la adresa Maiei Morgenstern sau dezvelirea unui bust al poetului Octavian Goga la Iași.
Este cât se poate de evident că există interesul – al cui oare? – de a se acredita teza existenței unui current antisemit în România. Mobilul este ușor de intuit. Combaterea antisemitismului reprezintă o afacere bănoasă oriunde în lume, dar mai ales într-o țară ca România. A lupta împotriva fasciștilor – reali sau închipuiți – înseamnă bani. Mulți bani, veniți de la bugetul național sau din Uniunea Europeană, dar și de la diferitele instituții internaționale evreiești. Pentru frații Muraru, în cârdășie, cu Alexandru Florian de la Institutul Elie Wiesel, precum și ceilalți păpușari ai acestei comedii de prost gust, nu mai contează că din toată afacerea, România va ieși cel mai prost.
Așa cum arăta jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob, Comisia Europeană a stabilit recent, ca o condiție esențială a acordării de fonduri europene, respectarea normelor statului de drept în țările membre UE. La Bruxelles, antisemitismul, xenofobia și discriminările de orice fel constituie elemente care sunt considerate indicatori ai precarității statului de drept și democrației. Nu degeaba Parlamentul European insistă de ani buni pentru înființarea unui mecanism de supraveghere a discriminării și a drepturilor minorităților, după modelul binecunoscutului MCV.
Este greu de crezut că o țară ai cărei reprezentanți oficiali consimt că ar avea mari probleme legate de antisemitism, xenofobie, discriminări, mai are șanse să își primească integral banii europeni cuveniți.
Și poate că sunt cercuri externe interesate ca România să pățească așa ceva. Dar cât de imbecil poți fi, ca demnitar român, să deteriorezi tu însuți în asemenea măsură, imaginea propriei țări?!