Unul din cazurile în care incompetența și cinismul Sistemului sunt dezvăluite în toată hidoșenia lor. Sistemul care omoară.
Pacientul a ajuns în Belgia cu o întârziere uriașă. Cu arsuri grave, el a fost purtat zile întregi de la un spital la altul. Autoritățile care trebuiau să se ocupe de transferul său la o clinică de specialitate din strănătate nu au făcut nimic în acest sens. Cu greu, familia a reușit pe cont propriu acest lucru. Apoi, două zile transportul a fost amânat pe motiv de vreme nefavorabilă. Iar a treia zi, extraordinarul avion al lui Arafat s-a defectat la decolare. În tot acest timp, pacientul a fost ținut la Spitalul Floreasca.
Ajuns într-un târziu în Belgia, cei de acolo au anunțat că pacientul avea rănile murdare, nu i se asigurase o igienă corespunzătoare, pansamentele erau lipite de răni în lipsa aplicării unguentelor necesare, detectându-i 3 bacterii și o ciupercă. Nici nu avea cum să mai supraviețuiască în aceste condiții, oricât au intervenit – prea tîrziu – belgienii.
Când soția pacientului a făcut publică bătaia de joc a sistemului față de soțul ei, i s-a reproșat, cinic, că i-a stricat imaginea dlui Arafat.
Aceasta este, dragi români, România în care trăim. Grădina Maicii Domnului arată asemenea unui maidan năpădit de buruieni și rahați. Acesta este statul care ne percepe lunar impozite uriașe pe salarii și pe venituri, căruia îi plătim lunar asigurări medicale cu care, dacă le-am economisi, ne-am putea trata fără probleme la privat, atunci când ar fi nevoie.
Și plătim pentru a fi exterminați în spitalele aceluiași Sistem, lăsați să ni se infecteze rănile, să ne umplem de bacterii și ciuperci. Mâine, poimâne or să crească pe noi licheni și ferigi… Uneori arși de vii, ca niște jertfe păgâne aduse Moloh-ului lacom numit stat.
Deunăzi, la Constanța, pompierii au intervenit la un incendiu izbucnit la etajul 6 al unui bloc, cu o autospecială de pe vremea lui Ceaușescu. De pe vremea lui Ceaușescu! Ăla care a fost împușcat în decembrie 89 la Târgoviște. Da, a fost rău, nu putem spune că nu. Dar cu cât mai răi suntem noi, pentru că nu am fost în stare, în 30 de ani, să cumpărăm alte mașini decât cele făcute pe vremea lui? Și după ce că era veche de aproape 40 de ani, mașina nu avea nici scară specială pentru intervenții. Că doar ardea la etajul 6, nu la parter! Și nici saltele speciale nu au pompierii. ISU Constanța nu dispune nici măcar de una în inventarul său! A trebuit să moară un om, pentru ca să se pună această problemă.
În această situație, pompierii au asistat cu mîinile în poală cum femeia a căzut de la etajul 6, făcându-se zob. Mi s-a părut absurd că știrea se încheia cu specificarea că s-a încercat resuscitarea victimei după impact. Resuscitarea a ce? A bucăților rezultate din bietul om? Era vorba de etajul 6, nu de etajul 1!
Trăim într-o țară a absurdului cotidian. Ea însăși a devenit absurdă și absurzi suntem deja fiecare din noi.
Dar în rest, lucrurile merg excepțional la ISU. Arafat este deja un monument istoric clasa A de care nu ai voie să te atingi. Un fel de dumnezeu de chirpici din care cad bucăți de lut și baligă, dar la care trebuie să se închine tot poporul român.