De la tribuna Camerei Superioare a Parlamentului României, în cadrul ședinței de plen de miercuri, senatorul Claudiu Târziu a solicitat ca actul normativ care aducea modificări și completări legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului să fie votat în forma sa inițială, nu cu modificările dorite de președintele țării care priveau eliminarea obligativității acordului părinților, respectiv menționarea explicită a sintagmei „educație sexuală”
Partidul AUR nu se opune procesului de educație, inclusiv a educației privitoare la viața intimă, dar se va împotrivi ferm „coruperii inocenței copiilor, așa cum recomandă anumite norme ale unor organizații cu agendă neomarxistă”. Educația „trebuie realizată în interesul superior al copilului, nefiind nimeni altcineva, în afara părinților, care să fie mai potrivit pentru a-l cunoaște, apăra și reprezenta”, a declarat copreședintele AUR de la tribuna Parlamentului.
Claudiu Târziu a reafirmat poziția fermă a partidului, referindu-se la necesitatea păstrării în corpul legii a acordului părinților, precum și a formulei „educație pentru viață, inclusiv educație sanitară”.
Totuși, legea dezbătută astăzi în plen a fost trimisă la Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, în ciuda opoziției AUR, dar și a altor senatori. În această Comisie, reprezentanții coaliției de guvernământ sunt majoritari.
sursa: RostOnline
Banditii care conduc Romania se sustin adanc,mai ales cu sustinere internationala jidaneasca.
Domnilor se vede limpede si hidos intentia malefica a celor ce conduc Romania spre dezastru.Se introduc in scoli materii de studiu anormale pentru existenta fiintei umane si se scot,se astupa,se inmormanteaza cunostiintele stiintifice din istorie,din anatomie,din biologie,din psihologie…etc.Iar in ceace priveste aceasta excrocherie cu Pandemia si grija pe care o au autoritatile pentru populatia traitoare in Romania,se poate afisa public,in vazul intregii planete ce fel de ingrijorare au acesti”conducatori”cand populatia este servita prin alimentatie cu otravuri chimice,cand s-au desfiintat mii de locuri de munca,cand se produc”accidente”mortale prin asa zisele spitale,cocioabe darapanate ale goymilor de fapt,cand copiiilor li se darama scoala pe cap,cand strazile sant hartoape de slalom montan,cand prin leleviziunile asa zise romanesti,se vorbeste o limba aculturala,cand iubirea este inlocuita cu sexul,cand mor oameni pe capete din cauza atator medicamente de omarat sobolanii nu de vindecat oamenii,medicamente ce se afiseaza non stot,cu miile pe la posturile de TV,ca reclame.Penrtce vrea Guvernul Romaniei sa”salveze”popolatia care este oricum inchisa intr-un Internat al suferintei,de care Guvernul respectiv se face vinovat peste masura?Care este scopul obligativitatii purtarii acelei masti de toxificare,care este scopul acestui vaccin de”protectie”a populatiei?Populatia Romaniei,poporul roman se gaseste intr-o enclava a fericirii si bunasdtarii pe pamant?Poporul roman se gaseste intr-o efervescenta a evolutiei sale din toaote punctele de vedere,de vin acesti doritori de bine ca sa-i vaccinese si sa le puna masti de aparare?A?Niste misei si jucatori pe sarma,sarma care nu va dura o vesnicie.Lumea a inceput sa se lamureasca,sa vada adevartii vinovati a existentei ei de mizerie si va exploda in curand.