Guvernul polonez a anunţat, miercuri, că Tribunalul constituţional a prezentat o justificare scrisă a hotărârii privind protecţia vieţii, a anunțat agenția AFP, citată de Agerpres.
Tribunalul constituţional a prezentat o justificare scrisă a hotărârii privind protecţia vieţii. Conform prevederilor constituţionale, hotărârea va fi publicată astăzi (miercuri) în Monitorul Oficial”, a anunţat Centrul de informare al guvernului, pe Twitter, potrivit sursei citate.
Tribunalul Constituțional al Poloniei a decis, în toamna anului trecut, că avorturile pruncilor care au malformații la naștere sunt neconstituționale.
Decizia a stârnit mânia lobby-ului pro avort, care susținea că și-așa legislația poloneză în acest domeniu nu permitea prea multe terminări de sarcină.