Comisia Europeană a prezentat miercuri liniile directoare pentru Crăciun. În acest sens, Bruxelles-ul a elaborat o serie de orientări privind sărbătorile de iarnă, și a vizat în mod special Crăciunul. Potrivit Bruxelles-ului, elevii nu ar trebui să se întoarcă la cursuri, având în vedere că școlile din Europa au rămas deschise, spre deosebire de cele din România, ci să prelungească vacanța sau să continue cu învățământul la distanță.
Mai mult, slujbele de Crăciun ar trebui oficiate online sau în prezența credincioșilor într-o versiune redusă, dar fără colinde și doar cu locuri care respectă distanțarea. În plus, cetățenii UE ar trebui să-și impună auto-carantina.
„În orientările noastre pentru statele membre nu am fi putut fi mai consecvenți decât așa”, afirmă comisarul UE pentru Sănătate, Stella Kyriakides. Măsurile de prevenire vor trebui să continue până la vaccin și în special în perioada de vacanță de la sfârșitul anului. „Nu vrem să anulăm Crăciunul, ci să-l facem mai sigur pentru toată lumea. Știm că sacrificiul este mare, dar sărbătorile nu pot fi ocazii de răspândire a infectărilor. Comportamentul nostru în timpul sărbătorilor va salva vieți ”, a declarat comisarul UE într-o conferință de presă.
Comisia UE specifică apoi că „în cazul relaxării restricțiilor” este cazul „implementării utilizării„ bulelor interne ”, ceea ce înseamnă că oamenii sunt încurajați să petreacă sărbătorile cu aceiași oameni cu care stau în case și să reducă în continuare contactele sociale”.
În ceea ce privește slujbele, CE recomandă să „luați în considerare evitarea serviciilor religioase cu multe persoane sau să fie foloiste slujbele online, TV sau radio. Sau chiar alocarea unor spații specifice pentru familii („bule familiale ”) pentru a sta împreună și a interzice corurile. Utilizarea măștilor este deosebit de relevantă în timpul acestor tipuri de întâlniri „.
Dar masurile pentru Hanuka? Care sunt masurile pentru a face mai sigura Hanuka? hanuka e inainte de Craciun, incepe pe 10 decembrie e pericol mare!
Eu abia astept sa stau la masa cu familia si prietenii sa ne imbratisam si pupam, sa cantam colinde si sa mergem la biserica, asa cum fac oamenii normali nu psihopatii de la Bruxelles and shit. Vai ce frumos o sa fie măi Stella Kyriakides măi!