A plecat la Domnul și Constantin Rodas, unul dintre ultimii supraviețuitori ai Experimentului reeducării prin tortură de la Pitești, un adevărat fenomen spiritual de convertire a suferinței în iubire, bunătate și lumină sufletească. Tache Rodas, așa cum era cunoscut de camarazi și de cei apropiați, face parte din ampla galerie a foștilor deținuți politici anticomuniști care, trecuți fiind prin cele mai greu de imaginat suplicii în timpul detenției, a reușit să se ridice deasupra mizerabilei condiții omenești, renăscând într-un om nou, eliberat de patimi și orgolii efemere, trăind în lumina hristică a generozității pline de bucurie și compasiunii pentru toți semenii săi, incluisv cei care l-au torturat.
Născut la 14 noiembrie 1924, Tache Rodas a urmat cursurile Școlii Comerciale „Spiru Haret” din Ploiești. A fost arestat întâia oară în 1942, pe când era elev, în cadrul aberantei vânători declanșate de mareșalul Antonescu împotriva membrilor Frățiilor de Cruce, organizație de elevi a Mișcării Legionare. Condamnat la 15 ani muncă silnică, a fost grațiat în aprilie 1944, dar după patru luni avea să fie rearestat. Va evada în 1945 din lagărul de la Slobozia, fiind capturat abia pe 17 mai 1948, în timpul celui mai mare val de arestări politice din istoria României, inițiat de comuniști împotriva membrilor Mișcării Legionare. Condamnat la 5 ani de închisoare, va trece prin închisorile din Ploiești, Târgșor, Poarta Albă, Peninsula, Pitești și Gherla. Ca elev, a fost inițial trimis închisoarea Târgșor, după care va ajunge la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
În februarie 1951 va ajunge la închisoarea Pitești, unde se desfășura deja din 1949 macabrul experiment de reeducare prin tortură. Aici Tache Rodas va deveni victimă a torturilor inimaginabile, fiind una dintre victimele predilecte ale torționarului Țurcanu, ca urmare a atitudinii sale inflexibile.
Transferat la Gherla în august 1951, în cadrul operațiunii Securității de multiplicare a experienței de la Pitești și în alte penitenciare, Tache Rodas avertizează deținuții în acest sens, ceea ce va atrage după sine torturarea sa extrem de gravă. El a fost plimbat prin toate celulele, pentru a-i îngrozi și descuraja pe ceilalți să mai deconspire cele petrecute în timpul experimentului. Bătut permanent și privat de dreptul la somn, a devenit o masă amorfă de carne vie.
După cei 5 ani de condamnare, a primit alte 12 luni de detenție administrativă. În cadrul încercării Securității de a mușamaliza ororile experimentului Pitești, Securitatea a încercat să-l implice și pe Tache Rodas în procesul lui Țurcanu, fără rezultat. Eliberat în 1956, este rearestat în timpul valului de arestări ordonat de Gheorghiu Dej în 1958, trecând prin tremnițele Ploiești, Jilava și Aiud. La Aiud a fost unul dintre cei care au refuzat să primească reeducarea din 1962-64, fiind pedepsit cu izolarea la Zarka și eliberat odată cu ultimii deținuți politici, la 1 august 1964.
Restul vieții l-a trăit la Ploiești, întemeindu-și o familie. După 1989 a actiat în Asociașia Foștilor Deținuți Politici din România și apoi în Federația Română a Foștilor Deținuți Politici Luptători Anticomuniști, precum și în filiala Prahova a Partidului Totul pentru Țară (Pentru Patrie).
S-a stins din viață în ziua de 21 noiembrie 2020, de praznicul Intrării în Templu a Maicii Domnului, față de care a avut o venerație aparte întreaga viață. Pe 14 noiembrie împlinise vârsta de 96 de ani…
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Tache Rodas! Prezent!
Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Președinte: Coriolan Baciu
_____________________________________
Alin Mureșan, „Cronica unei sinucideri asistate”:
„…era un ghemotoc. Un mușuroi acoperit cu preșuri murdare de sub care se prelingeau câteva șuvițe de sânge. Nu se distingea nici un fel de formă a trupului omenesc […]. Mă numesc Rodas Tache. Mă găsesc în situația aceasta pentru că am spus bandiților din fabrică să se ferească de cei de la Pitești, pentru că toți sînt turnători…
Victima, care de-abia se mai ținea pe picioare, al cărei chip nu se putea vedea din cauza unui sac mare de cînepă pus în cap, îngrozi pe toți cei ce o priveau. […] Țurcanu îi spuse la un moment dat să-și scoată sacul de pe cap. Ceea ce văzură cei din jurul victimei îi înmărmuriră. Respectivul nu mai putea fi recunoscut, tot capul fiindu-i tumefiat de loviturile primite…”
„Experiențe carcerale”, vol V:
„A venit Săptămîna Patimilor, Paștele, și au început să batjocorească foarte tare religia. În fiecare zi din Săptămîna Patimilor, unul îl juca pe Mîntuitor, în genunchi, cum urcă dealul cu crucea. Și erau niște texte de mi-e groază să le povestesc… Și să mănînci rahat, să mănînci rahatul tău. Cică «E bun?». «E bun!». Ultima dată pe vasul de murdărie a făcut organe genitale din săpun, la care noi trebuia să ne-nchinăm, să ne rugăm: «Roagă-te, mă, la Maica Domnului, mă!». Nu ziceam nimic. Dom`le, atît mă rugasem permanent, să nu îmi pierd mințile, că n-aș putea să mă mai duc acasă sau în fața bisericii. Cum era să mă mai duc eu la biserică, la preot, să mă spovedesc? Ce să-i spun? Că n-am știut? (…) Credeți-mă că n-a fost seară ca să nu primesc bătaie. Dacă-ntîrzia, nu puteam să dorm, c-așteptam să iau bătaie. Dar eu, repet, nu am simțit dureri. Am simțit lovituri, da` nu dureri…”