MAREA RESETARE POST-PANDEMICĂ. Forumul globalist de la DAVOS are ca temă de dezbatere în 2021 „RESETAREA” ordinii mondiale. Lumea nu va mai reveni la vechea normalitate și „ce este mai grav din pandemie urmează să vină”
Marele reset pandemic
De ani de zile, Davos este simbolul elitelor globaliste responsabile pentru devastarea economică neoliberală, degradarea mediului, adâncirea clivajelor, slăbirea până la extincție a politicului și statului național.
Davos este contestat, dinspre stânga, de altermondialiști (Porto Alegre) și dinspre dreapta de „populiști”.
Următoarea întâlnire de la Davos va fi dedicată marelui reset post-pandemic, propovăduit de doi „profeți” mai degrabă minori ai elitelor globaliste: Schwab și Malleret. În esență, profeția lor spune că dacă vom fi cuminți și vom „coopera” coordonat, la nivel global (global leadership zicea și OMS-ul), atunci vom trece resetul spre noua lume fără mari zguduiri. Dacă ne vom încăpățâna în naționalisme, vom trece prin revoluții și conflicte.
În orice caz, ne promit că „ce e mai rău din pandemie încă nu a venit”. Dar ne consolează spunând că aceasta înseamnă o mare oportunitate.
Noua lume post-pandemică nu este descrisă în cine știe ce detalii, dar autorii ne promit că vechiul normal nu se va mai întoarce. Se întreabă cum vor arăta banii într-un mediu digital. Și ideea de bază este că marii filantropi (marile companii, marii câștigători ai pandemiei) vor încropi un sistem mai echitabil, bazat pe tehnologie, 5G, mai prietenos cu mediul.
Arată pur și simplu a fascism corporatist obsedat de demografie (suntem prea mulți) și control (coordonare globală via noile tehnologii). O societate dominată de giganți ai internetului și ai industriilor care au profitat și profită de „fereastra de oportunitate”, unite într-un fel de cartel/oligopol mondial. Cu marii inchizitori, pardon, filantropi, în fundal.
Tehnocrația globală și „Marea resetare” vin ca trenul de mare viteză
technocracy.news
Această importantă recenzie a cărții făcută de Steven Guinness (Marea Britanie) dezvăluie același vechi limbaj care vorbește despre „interdependență”, „colaborare și cooperare”, folosit la Comisia Trilaterală în 1973. Scopul de atunci, ca și cel de acum, este Dezvoltarea durabilă, alias Tehnocrația, și va avea ca rezultat cea mai mare confiscare de resurse din istoria lumii. ⁃ Editor TN.
La câteva săptămâni după ce Forumul Economic Mondial (FEM) și-a lansat inițiativa proprie – „Marea resetare”, a urmat lansarea unei noi cărți intitulată „Covid-19: Marea resetare”, scrisă de Klaus Schwab, președintele executiv al Forumului Economic Mondial (FEM) – și de Thierry Malleret, directorul senior al Rețelei Globale de Risc al instituției respective.
După ce am citit cartea, am vrut să vă împărtășesc câteva gânduri inițiale cu privire la semnificația potențială a publicației.
După cum am menționat în ultimul meu articol, există 5 nivele (planuri) de acțiune către Marea Resetare – economic, social, geopolitic, de mediu și tehnologic – cartea acoperindu-le pe fiecare dintre ele în detaliu. Vreau, însă, să mă concentrez într-o mare măsură pe concluzie, deoarece aici sunt mai clare motivațiile și raționamentul autorilor pentru susținerea unei „mari resetări” în urma Covid-19.
Schwab și Malleret caracterizează direcția viitoare a lumii ca fiind „Epoca post-pandemică”, o frază care se repetă ad nauseam peste tot. În loc să o definească ca rezultat particular, autorii aleg în schimb să se întrebe dacă această nouă eră va fi marcată de mai multă sau mai puțină cooperare între națiuni. Se vor întoarce țările spre interior, rezultând o creștere a naționalismului și protecționismului, sau își vor sacrifica propriile interese pentru o mai mare interdependență?
Nu se face o predicție fermă de niciun fel, dar reușim să avem un anumit grad de înțelegere a modului de gândire al autorilor atunci când discută despre ceea ce ei numesc „direcția tendinței”. Ei scriu că, preocupările legate de mediu (în primul rând prin prisma schimbărilor climatice) și avansarea tehnologiei (ca parte integrantă din a patra revoluție industrială) au fost omniprezente cu mult înainte ca să intre în imagine Covid-19. Odată cu implicațiile economice și de sănătate ale închiderilor totale de-acum înrădăcinate în societate, Schwab și Malleret susțin că, îngrijorări de multă vreme prezente printre cetățeni „au fost dezvăluite pentru ca toți să le vadă„ și „amplificate” din cauza pandemiei. Cu alte cuvinte, dacă înainte de Covid-19 mințile oamenilor nu erau concentrate asupra problemelor și amenințărilor cu care se confruntă lumea, cu siguranță acum sunt.
Și, cu toate că direcția acestor tendințe asupra mediului și tehnologiei poate că nu s-a schimbat, totuși, odată cu apariția Covid-19 ea „a devenit mult accelerată.” De aceea, Schwab și Malleret cred că aceste două probleme, în special, „își vor forța calea pe agenda politică” din cauza presiunii crescânde a publicului. O mișcare precum Rebeliunea Extincției este un exemplu. Un altul ar fi creșterea rapidă a comunității Fintech, care îi determină pe oameni să se întrebe ce reprezintă banii „în era digitală”.
În ce privește situația spre care văd ei că se îndreaptă lucrurile în viitor, sugestia e că tendințele actuale indică înspre o lume „mai puțin deschisă și mai puțin cooperantă decât înainte de pandemie”.
Efectiv, FEM a prezentat lumii două potențiale rezultate:
1. Primul este că Marea Resetare poate fi realizată relativ pașnic, cu națiuni care acceptă obiectivele împinse de planificatorii globali.
2. Al doilea rezultat care, avertizează ei, ar fi mult mai perturbator și dăunător, ar surveni prin țări care nu reușesc să rezolve „relele adânc înrădăcinate ale economiilor și societăților” lor, care ar putea vedea o resetare „impusă prin șocuri violente precum conflicte și chiar revoluții”.
Și, aparent, nu avem prea mult timp ca să ne decidem soarta. Ceea ce avem acum, potrivit autorilor, este „o fereastră rară și îngustă de oportunitate pentru a reflecta, re-imagina și reseta lumea noastră”. Dacă se va realiza o „resetare adecvată”, aceasta poate avea loc doar printr-un nivel sporit de colaborare și cooperare între națiuni. Alternativa la aceasta, așa cum o văd Schwab și Malleret, este o lume înrădăcinată într-o perpetuă criză care ar duce, în cele din urmă, la dezintegrarea „ordinii globale bazate pe reguli” de după cel de-al doilea război mondial și la un vid global de putere.
Prin urmare, există un risc foarte real ca lumea să devină „mai divizată, mai naționalistă și mai predispusă la conflicte decât este astăzi”.
Un lucru pe care autorii îl scriu foarte clar este că lumea nu poate niciodată să revină la normal. Sau, mai precis, să i se permită să revină la normal. Opinia lor este că, încă înainte de instalarea Covid-19 „a predominat un sentiment de ruptură de normalitate ”. Situația actuală este că virusul „marchează un punct de inflexiune fundamental în traiectoria noastră globală.” Într-un interval foarte scurt de timp, acesta „a mărit liniile de avarie care asaltează economiile și societățile noastre”.
Dacă nu era deja evident, în ultimele câteva pagini ale cărții, autorii confirmă că programul Agendei 2030 pentru Dezvoltarea durabilă, a Națiunilor Unite este împletit cu Marea Resetare. Acest lucru este evident din studiul Unității de Informații Strategice a FEM. Dezvoltarea Durabilă și Marea Resetare merg mână în mână.
Pentru ca Agenda 2030 să fie implementată cu succes, Schwab și Malleret oferă o alternativă la posibilitatea ca țările să nu se unească. Așa cum v-ați putea aștepta, ea se învârte în jurul colaborării și cooperării. În viziunea lor, altfel, nu se poate realiza niciun progres. Covid-19 oferă oportunitatea de a „încorpora o mai mare egalitate socială și durabilitate în recuperare”. Și, în mod crucial, acest lucru ar „accelera mai degrabă decât ar întârzia progresul către obiectivele de dezvoltare durabilă din 2030”.
Dar lucrurile nu se încheie pur și simplu cu implementarea completă a Agendei 2030. Schwab și Malleret vor să meargă mai departe. Scopul lor este ca expunerea deschisă a punctelor slabe din cadrul infrastructurii globale existente „să ne oblige să acționăm mai repede prin înlocuirea instituțiilor, a proceselor și regulilor eșuate, cu altele noi care se potrivesc mai bine nevoilor actuale și viitoare.” Pentru a transmite importanța acestei afirmații, autorii arată că doar aceasta este „esența Marii Resetări”.
Ceea ce par să urmărească este transformarea globală în care sistemele și epoca algoritmului au prioritate asupra instituțiilor politice. Începem deja să vedem mișcări ale unor instituții globale majore precum Comisia Trilaterală, Organizația Mondială a Comerțului și Uniunea Europeană de a-și „reforma” și „reîntineri” atât activitatea, cât și calitatea de membru. Covid-19 a redresat, fără îndoială, mâna planificatorilor globali și căutările lor de reformare.
Pe măsură ce a fost publicată cartea „Covid-19: Marea Resetare”, a fost însoțită de un articol scris de Schwab și Malleret, intitulat „Moștenirea COVID-19: Acesta este modul în care puteți face corect Marea Resetare”, în care au afirmat în mod clar că nu numai că o mulțime de lucruri se vor schimba pentru totdeauna, dar „ce este mai grav din pandemie urmează să vină”:
„Vom avea de-a face cu consecințele sale ani de zile și multe lucruri se vor schimba pentru totdeauna. A provocat (și va continua să provoace) o perturbare economică de proporții monumentale.”
Într-adevăr, nicio industrie sau afacere nu va putea evita impactul schimbărilor viitoare. Fie se adaptează pentru a se potrivi cu agenda Marii Resetări (presupunând că au resursele pentru a face acest lucru), fie nu vor supraviețui. Potrivit lui Schwab și Malleret, „milioane de companii riscă să dispară”, în timp ce doar „câteva” de ex. monoliții corporativi, vor fi suficient de puternici pentru a rezista perturbării. Companiile mai mici și întreprinderile independente se confruntă cu ruina, deschizând ușa unei noi ere de fuziuni și achiziții care va eroda în continuare alegerea consumatorilor și concurența.
Schwab și Malleret ne spun că ceea ce e mai grav din pandemie urmează încă să vină și, din punct de vedere economic, nu m-aș îndoi de aceasta. Dar să vedem pentru o clipă aspectul sănătății. Rețeaua mediatică globală a caracterizat (și prezentat) Covid-19 ca pe un virus mortal care ucide cu impunitate, iar fără antidotarea prin vaccin acesta ar putea devora comunități întregi.
Surprinzător poate, autorii oferă puțină logică factuală. Ei recunosc că Covid-19 este „una dintre cele mai puțin mortale pandemii din ultimii 2000 de ani” și, cu excepția că ar interveni ceva neprevăzut, „consecințele virusului vor fi ușoare în comparație cu pandemiile anterioare.” La momentul publicării cărții, 0,006% din populația globală ar fi murit din cauza Covid-19. Dar nici această cifră scăzută nu este pe deplin precisă. În Marea Britanie, de exemplu, modalitatea în care a fost calculată rata mortalității a însemnat că persoanele care au fost diagnosticate ca având virusul, iar apoi au sucombat într-un accident în termen de 28 de zile de la testare, vor avea marcată drept cauză a decesului Covid-19. Pentru a-i cita pe profesorul Yoon Loke, de la Universitatea din Anglia de Est, și pe profesorul Carl Heneghan, de la Universitatea Oxford:
„Oricine a fost testat COVID pozitiv, dar a murit la o dată ulterioară din orice cauză, va fi inclus în statisticile deceselor cauzate de COVID ale PHE (Public Health of England).”
Schwab și Malleret nu ar putea fi mai clari atunci când scriu că Covid-19 „nu constituie o amenințare existențială sau un șoc care își va lăsa amprenta asupra populației lumii zeci de ani”. În starea actuală, gripa spaniolă și HIV / SIDA au o rată de mortalitate mai mare.
Nu răspândirea incontrolabilă a Covid-19 a fost cea care a determinat guvernele din întreaga lume să-și închidă economiile naționale, ci modelarea datelor de către tehnocrați iresponsabili, precum Neil Ferguson de la Imperial College London care a prezis că sute de mii de oameni riscau imediat să moară fără impunerea de restricții sociale, despre care știm acum că sunt o combinație între distanțarea socială și măsurile de blocare.
Când Schwab și Malleret vorbesc despre modul în care Covid-19 își lasă amprenta asupra lumii, adevărul este că, de fapt, măsurile impuse în numele (pandemiei) Covid-19 au cauzat distrugerea economică pe scară largă, iar nu virusul în sine. Această distincție este una despre care principalele canale ale mass-media refuză să discute.
Pe scurt, dacă vrem să-i credem pe autori pe cuvânt, atunci ei văd o creștere a naționalismului și protecționismului în urma (pandemiei) Covid-19 ca fiind în detrimentul căutării unei mari resetări. Mult râvnitele obiective de dezvoltare durabilă ar putea fi chiar expuse riscului în cazul în care națiunile își vor îndrepta atenția înspre interior. Directorul general al FMI a spus că lumea are de ales între Marea Resetare sau Marea Inversare (Marea Inversare însemnând „mai multă sărăcie, mai multă fragmentare și mai puțin comerț”). Eu aș susține că există un alt mod de a o privi.
În cartea lor Schwab și Malleret descriu cum într-o lume interdependentă – care este tocmai genul de lume pe care planificatorii globali o susțin, cel puțin de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial – riscurile se combină între ele, amplificându-și reciproc efectele și mărindu-le consecințele. Când națiunile sunt interdependente, „conectivitatea sistemică dintre riscuri, probleme, provocări determină viitorul.” Este vechiul clișeu al căderii domino-urilor. Odată ce unul se clatină, declanșează o reacție în lanț, care a fost evidențiată în 2008, când Lehman Brothers s-a prăbușit.
Scara schimbării pe care globaliștii o solicită prin vehiculul unei mari resetări, care, prin definiție, are o natură globală, necesită, în opinia mea, implozia ordinii mondiale actuale pentru a pune bazele unei noi ordini mondiale. Vechiul trebuie să facă loc noului. Și singura metodă pentru a fi realizat acest lucru este prin recul crescut împotriva interdependenței. Crizele susținute oferă multe oportunități planificatorilor globali. Potențialul unor alegeri contestate în SUA, un Brexit viitor fără nici un acord și avertismentele privind „naționalismul vaccinului” sunt trei eventualități care, dacă ar fi duse la îndeplinire, ar putea fi exploatate și utilizate pentru a avansa cauza Marii Resetări. Aș spune că, cu cât lumea apare mai mult în colaborare și cooperare, cu atât mai mulți oameni vor cere aceleași lucruri dacă devin din ce în ce mai disperați.
Autorii spun că există doar o fereastră îngustă de oportunitate pentru Marea Resetare. Să ținem cont însă că, până în prezent, doar instituțiile globale precum FEM promovează această inițiativă, nu administrațiile naționale. Atunci când începe să pătrundă în politică știi că agenda avansează. Dar care anume vor fi condițiile economice și societale atunci când Marea Resetare va deveni parte a conversației globale? A fost ceea ce am văzut până acum suficient pentru a determina oamenii să solicite schimbări la scară globală? A existat deja suficientă degradare și schimbare materială a nivelului de trai pentru ca cetățenii să implore instituțiile globale ca să ia măsuri? Aș argumenta că nu.
Au fost promovate deja „soluții” precum Venitul de Bază Universal. Dar încă nu există o cerere larg răspândită de schimbare. Dar vine vremea aceea. Indiferent că este vorba de Agenda 2030 (aka Dezvoltare durabilă), The Green New Deal sau The Great Reset (Marea Resetare), ar conduce în mare parte la același rezultat – subjugarea, odată pentru totdeauna, a suveranității naționale în care statul național este subordonat definitiv nivelului global de guvernare.
via Cuvantul Ortodox