Coaliția STOP 5G România acuză autoritățile de sabotarea dezbaterii publice la proiectul de Lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G.
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a redus consultarea publică la un simulacru de 14 zile, deși legea transparenței publice prevede un interval de 30 zile pentru un proiect de importanță națională, așa cum se recunoaște chiar din titlul proiectului (”comunicații de interes național”).
Deși am cerut prelungirea termenului și dezbaterea publică ”pe viu” MTIC a ignorat aceste solicitări ale societății civile. Mai mult, ministerul a publicat selectiv observațiile cetățenilor la proiectul de lege. MTIC a exclus opiniile neconvenabile care expuneau problematica 5G din punctul de vedere al drepturilor constituționale și al siguranței naționale.
În schimb, pe site-ul dezbaterii se observă lesne mesaje ale unor străini, scrise într-o limbă română sau engleză dubioasă, care laudă compania chineză Huawei și se opun proiectului.
Această selecție a mesajelor este cel puțin suspectă, dat fiind că autoritățile au prezentat proiectul ca pe unul ce obligă furnizorii de 5G să probeze că nu se află sub controlul unui guvern străin și se supun unui sistem juridic care impune practici corporative transparente – prevederi evident referitoare la Huawei, deși compania nu este nominalizată explicit.
Practic, autoritățile au eliminat observațiile unor cetățeni români în favoarea opiniilor favorabile companiei chineze.
Considerăm că prin aceste acțiuni MTIC a încălcat atât legea transparenței decizionale cât și Convenția Aarhus (art. 1,2,5,7,8 și 9). Ultima prevede ca “publicul să participe în timpul pregătirii planurilor şi programelor legate de mediu, într-un cadru transparent şi cinstit, după ce i-a fost furnizată informaţia necesară.”
Reamintim că proiectul de lege a fost publicat pentru consultare în lipsa oricăror evaluări şi studii de impact sau de oportunitate, prin încălcarea procedurilor de tehnică legislativă și obstrucționarea societății civile.
Cel mai grav este că proiectul NU reglementează responsabilitatea ANCOM în cazul pagubelor produse de implementarea acetei tehnologii invazive. Toate actele normative inițiate de ANCOM și asumate de guvernele Dăncilă și Orban au interpuse Grupuri de Lucru 5G cu membri care își declină competența și responsabilitatea când sunt chemați să răspundă.
ANCOM a devenit o instituție partizană, care promovează agresiv 5G, în afara neutralității la care o obligă legile telecom. În fapt, prin acest proiect ANCOM capătă puteri discreționare, fără nicio legătură cu interesul național al României.
„ANCOM nu își îndeplinește rolul:
– nu monitorizează corespunzător utilizarea spectrului și a radiațiilor emise de echipamentele fără fir,
– nu veghează la buna acoperire a tehnologiilor 4G,
– nu s-a implicat să optimizeze amplasarea stațiilor de radioemisie în mod sustenabil și ținând cont de cele mai bune practici de protecție a populației,
– refuză să trimită echipe pentru măsurători în zonele din proximitatea stațiilor de radioemisie radiative la solicitarea cetațenilor,
– a permis operatorilor să instaleze unde și cum au vrut echipamente,
– a oferit operatorilor subînchirierea stâlpilor fără un studiu de impact agravând expunerea populației la radiații sporite,
– nu oferă o evidență disponibilă publicului a stațiilor de emisie radio instalate pe teritoriul României,
– elaborează studii și analize insuficient documentate (e.g., studiul de piață având ca scop evaluarea oportunitații vânzării spectrului de frecvențe pentru 5G a avut doar 9 respondenți!)
– nu organizează dezbateri publice transparente și imparțiale (in conformitate cu legea 86/2000),
– Președintele ANCOM și alți colaboratori se află in incompatibilitate, SORIN GRINDEANU fiind, de fapt, un om politic activ
Ca urmare cetățenii României nu au încredere în această instituție ca arbitru neutru al furnizorilor 5G deoarece a dovedit în mod repetat că operează în favoarea industriei telecom și ignorând intru totul interesului cetățenilor.” Coaliția STOP 5G România
Referitor la lipsa transparenței, precizăm că documentația care a stat la baza proiectului nu îndeplinește condițiile de transparență (unul din cele doua memorandumuri semnate intre România și SUA este in continuare secret).
Proiectul de lege lezează flagrant drepturile constituționale ale cetațenilor, și anume:
– dreptul la sănătate,
– dreptul la viață (inclusiv la cea privată),
– dreptul la proprietate,
– dreptul la muncă
-dreptul la informații etc.
Presupusele beneficii ale 5G invocate de furnizori si operatori nu au fost încă dovedite în practică, în absența studiilor și testelor concludente, cu rezultate publice.
Din aceste motive Coalitia Stop 5G consideră că se impune amânarea adoptării tuturor proiectelor legislative privitoare la implementarea 5G până când vor fi îndeplinite condițiile prevazute de legislația națională și internațională in vigoare.
In acest sens Coalitia Stop 5G solicită organizarea unor dezbateri publice la nivel național, reale, ample, la care să participe și specialiști desemnați ai Coaliției, și ai societății civice (cu acces liber).
Coaliția STOP 5G România – mișcare civică cu o susținere națională:
– 29 100 de semnatari ai Petiției „Cerem interzicerea implementării și dezvoltării rețelei 5G în România”;
– 17 659 semnatari ai Petiției „Cerem Ministerului Sănătății să evalueze implementarea tehnologiei 5G în România”;
– 81 de organizații semnatare ale Memoriul Național STOP 5G în România.
Misiunea Coaliției STOP 5G este de a proteja drepturile constituționale ale cetățenilor României, printre care dreptul la viață, dreptul la sănătate, dreptul la un mediu curat, dreptul la proprietate, dreptul la intimitate, atât prin a stopa demersurile Guvernului României și ale ANCOM ce privesc promovarea cu celeritate a implementării tehnologiilor 5G în România și oprirea oricărui demers legislativ destinat implementării acestor tehnologii invazive, nesustenabile, experimentale și dovedit a fi dăunătoare întregului ecosistem.
Coaliția STOP 5G are ca scop responsabilizarea tuturor actorilor sociali și politici pentru angajarea răspunderii Instituțiilor Statului, a funcționarilor și a tuturor factorilor de decizie în raport cu necesitatea de a respecta drepturile constituționale prin respectarea și aplicarea principiului precauției care protejează viața, sănătatea oamenilor precum și a mediului natural.